Ce am făcut în ultimii 500 de ani (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 360 din 6 - 12 ianuarie 2011
Liderii contextuali de opinie  Textul cu Regele jpeg

- dezvoltarea ca un masaj thailandez -

Săptămîna trecută am început povestea cărţii România şi Europa – Acumularea decalajelor economice (1500 - 2010). Am vorbit atunci despre agricultură, acum voi vorbi despre decalajele generale de dezvoltare şi despre industrializare, aşa cum se văd ele din volumul lui Bogdan Murgescu. Dacă mă uit pe concluziile pe care le trage autorul pentru fiecare epocă istorică în parte, pare că România a trăit o formă a paradoxului lui Zenon. Nu poţi să te mişti cu adevărat, spune acest paradox, dintr-un punct A într-un punct B, pentru că înainte trebuie să parcurgi jumătatea distanţei. Pentru a parcurge jumătatea distanţei, trebuie să parcurgi mai întîi jumătatea jumătăţii. Care şi ea are o jumătate. Şi tot aşa. Ca să fiu sincer, nu am priceput niciodată din acest paradox altceva decît că destinaţia e în mişcare şi nu o poţi ajunge. Cam aşa şi cu România. De mişcat s-a mişcat, dar în loc ca distanţa dintre ea şi Occident să scadă, aceasta a crescut. Pentru că Occidentul, la rîndul lui, s-a mişcat mai repede decît noi. Şi am păţit asta şi sub marele modernizator care a fost Carol I, şi în perioada interbelică, şi sub comunism. 

În ce priveşte interbelicul, Murgescu îşi intitulează sec un capitol „România Mare şi eşecul ei economic“. Concluzia seacă, demonstrată pe cîteva tabele şi zeci de indicatori, e că decalajele României faţă de state europene şi chiar faţă de mediile europene s-au mărit atunci. Agricultura a rămas primitivă – cum spuneam săptămîna trecută – , iar politicile industriale au fost defectuoase.  Murgescu acordă o atenţie specială politicii „prin noi înşine“. Îndreptată mai ales împotriva companiilor petroliere, legea minelor din 1924 impunea restricţii şi obliga să existe majorităţi din cetăţeni români în Consiliile de Administraţie. Asta a făcut capitalul străin să fie mereu reticent să investească, accesul la credit era dificil, iar industria locală nu avea de unde să se dezvolte, chiar dacă era protejată. Murgescu face un studiu de caz din IAR, întreprinderea care trebuia să pună bazele unei industrii de avioane locale. Doar că, avînd ca unic client statul român şi neîncercînd măcar să intre pe piaţa internaţională, IAR a produs avioane în serii limitate, scumpe şi cu probleme tehnice, drept urmare România a intrat în război cu industria de avioane, dar fără avioane suficiente pentru a susţine frontul.  

Dacă nu venea comunismul, ar fi găsit România interbelică resurse interne de dezvoltare? L-am întrebat asta pe Bogdan Murgescu în interviul care va fi publicat în ianuarie în Dilemateca. Nu s-a simţit confortabil ca istoric să speculeze contrafactual, dar cred că a ieşit un punct de discuţie interesant, îl găsiţi în revistă. 

Dar comunismul a venit. Spre deosebire de democraţiile burgheze, statul comunist era în situaţia de a direcţiona resursele spre investiţii, cu politici chiar crude de sacrificare a prezentului pentru viitor. Şi totuşi comunismul a ratat chiar acolo unde ar fi trebuit să fie, teoretic, punctul său forte. În 1938, decalajul de venit faţă de ţările dezvoltate era de 2,9:1, în 1989 ajunsese la 3,5:1. 

După o primă etapă în care acumularea agresivă de resurse a produs cîteva salturi de dezvoltare (alfabetizarea, un început de mecanizare a agriculturii), totul a mers prost. Politrucii comunişti care făceau planurile cincinale au îndreptat dezastruos investiţiile, spre industria grea, ignorînd complet traiectoria economiei globale spre servicii şi noi tehnologii. Am aflat de la Murgescu, de pildă, că planurile cincinale făcute de Ceauşescu pentru 2000-2010 ignorau complet revoluţia informatică, care începuse în Occident. Murgescu analizează pe larg politicile de dezvoltare a transportului, turismului şi învăţămîntului. Pentru fiecare dintre ele, iniţiativele comuniste au fost stupide şi dezastruoase. În loc de autostrăzi, Ceauşescu a făcut faraonisme inutile ca Transfăgărăşanul şi Canalul. Deschiderea turismului din anii ’70, în linie cu dezvoltarea acelui sector în toată Europa atunci, a fost apoi sugrumată de obsesiile securistice (poporul român trebuia protejat de influenţa nefastă a turistelor suedeze). Învăţămîntul a fost sluţit pentru a produce tehnicieni şi muncitori industriali, într-o epocă cînd economia mondială cerea cu totul alte capacităţi. Acestea au fost probleme de concept general. La ele s-a adăugat incapacitatea sistemului de a se adapta la schimbările bruşte din comerţul mondial. Convins că petrolul ieftin e un dat, Ceauşescu s-a apucat să investească enorm în petrochimie. Rezultatul? „România avea numeroase capacităţi de rafinare şi petrochimice, care au intrat în funcţiune la sfîrşitul anilor ’70 şi la începutul anilor ’80. Regimul Ceauşescu miza astfel că, prin creşterea exporturilor de combustibili rafinaţi şi produse chimice, s-ar putea compensa creşterea facturii petroliere. În realitate însă, exporturile cumulate ale derivatelor petroliere nu au putut niciodată, în anii ’80, să egaleze valoarea importurilor de ţiţei. Potrivit analizei lui Marvin R. Jackson, România pierdea circa 25 de dolari la fiecare tonă de produse rafinate vîndute în Occident, comparativ cu preţul plătit la import pentru ţiţeiul brut.“ (p. 394); „România întorcea spatele evoluţiei computerelor şi informaticii şi construia în schimb uzine cu mare consum de energie şi materii prime şi numeroase braţe de muncă. Treptat, economia era mutată din Europa în lumea a treia“  (p. 398). 

Comunismul nu a fost o idee bună, prost aplicată. De fapt, a fost o idee proastă, imbecil aplicată. Şi nici nu ar fi putut să fie aplicată mai bine, pur şi simplu economia nu poate fi planificată în detaliu de sus, oricît de inteligenţi ar fi oamenii care încearcă asta (lasă că în practică erau proşti făcuţi grămadă). Iar acolo unde s-a încercat autogestiunea întreprinderilor, în Iugoslavia, au apărut alte efecte perverse. Politicile de dezvoltare trebuie să aplice stimuli limitaţi, în puncte-cheie, să fie flexibile pentru a răspunde la schimbările de mediu, să culeagă feedback, pentru a se putea adapta şi schimba.  

Citind monumentala carte a lui Bogdan Murgescu, mai ales comparaţiile cu Danemarca şi Irlanda, care au reuşit saltul de dezvoltare, am rămas cu o idee simplă: dezvoltarea unei ţări nu seamănă cu un şantier comunist, ci cu un masaj thailandez. Menţionez că această idee îmi aparţine, sper să nu îl scandalizez pe reputatul profesor de istorie. Ce înţeleg prin dezvoltarea ca un masaj tailandez? Statul – un stat mic, inteligent, profesionist, flexibil şi necapturat de grupuri înguste de interese – nu face decît să stimuleze avantajele pe care societatea respectivă deja le are, apasă nişte butoane modeste, lasă oamenii să-şi facă treaba, le creează condiţii, mai degrabă decît să le spună încotro să o ia. Statul stimulează, masează, energizează, nu construieşte modernizarea. În schimb, am impresia că România şi-a tratat mereu propria dezvoltare ca pe un mare şantier naţional, şi asta de la Carol I la Ceauşescu. Statul s-a vrut şef de şantier, iar cetăţenii erau brigadierii. Statul a încercat să dicteze direcţia şi a încercat să pună cetăţenii la treabă. Agricultura nu e bună, o exploatăm, facem căi ferate, industrie grea, avioane. Înţeleg de ce s-a întîmplat aşa: am fost mereu sub semnul urgenţei, a trebuit să recuperăm rapid. Doar că, încercînd să recuperăm rapid şi făcînd din stat şef de şantier, nu am recuperat niciodată.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Grecia sub zodia incendiilor forestiere și a caniculei. Turiști români: „Ne cred pe toți proști?”
În timp ce atenționările de călătorie apar aproape în fiecare zi pentru Grecia, din cauza riscului de incendii forestiere, turiștii românii susțin că vremea e perfectă.
image
Cât ar mai fi avut de trăit Ceaușescu dacă nu era executat. Care era boala ținută la secret a ultimului dictator al României
Nicolae Ceaușescu suferea de mai multe boli grave, spun medici români dar și surse din cadrul CIA. Dacă una dintre afecțiuni ajunsese cunoscută prin intermediul CIA, cealaltă rămâne și astăzi un mister. Se presupune că Ceaușescu nu ar mai fi supraviețuit mult după 1989.
image
Cum ne-a adus manelistul Babasha în atenția lumii întregi. Ce scrie The Independent despre manelele din România
Babasha, cântărețul de manele care a fost huiduit la primul concert susținut de Coldplay, a atras atenția lumii întregi, publicațiile străine relatând evenimentul, și afirmând că reacția publicului ar reaprinde „dezbaterea despre rasism din România”.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.