„Bucureştenii şi-au pierdut relaţia emoţională cu oraşul“ - interviu cu Teodor FROLU

Publicat în Dilema Veche nr. 579 din 19-25 martie 2015
„Bucureştenii şi au pierdut relaţia emoţională cu oraşul“   interviu cu Teodor FROLU jpeg

Este arhitect şi conduce de 20 de ani DC Communication. Teodor Frolu crede că formula „Micul Paris“ i se potriveşte Bucureştiului nu pentru că are cîteva clădiri monumentale asemănătoare cu cele din Paris, ci pentru că are o „scară umană foarte plăcută“. Aşa încît se implică, de ani buni, în proiecte de dezvoltare urbană pentru Bucureşti.

De unde provine, în activitatea dvs., combinaţia între arhitectură şi comunicare?

Dacă vrei să fii un arhitect bun, trebuie să înţelegi lumea şi să interacţionezi cu cei din jurul tău. Am oscilat între a fi un organizator de evenimente şi a mă ocupa de partea „clasică“ a arhitecturii, adică a desena şi a gîndi în forme. Din această dorinţă de interacţiune decurge şi implicarea mea în proiecte. Cetăţeni sîntem cu toţii, dar e nevoie de o parte activă care să observe, să se implice şi să încerce să şi schimbe ceva. De obicei, cînd spui că faci comunicare şi PR, te gîndeşti la o persoană care ştie să îmbrace totul în cuvinte frumoase, să ambaleze frumos, dar ambalajul să nu conţină mare lucru. Arhitectura de calitate înseamnă un conţinut foarte valoros căruia trebuie să-i găseşti un ambalaj pe măsură. Secretul nostru în ceea ce am făcut timp de 20 de ani în comunicare este că ne-a interesat în primul rînd conţinutul. Cînd ai un conţinut de valoare, este uşor să-l comunici. Se face o confuzie între „imagine“, partea de faţadă, şi comunicarea de substanţă, comunicarea valoroasă şi utilă unui grup căruia i te adresezi. Poate nu e întîmplător faptul că noi, DC Communication, am asistat Comisia Europeană timp de 16 ani, din 1995, în procesul de comunicare. Această colaborare ne-a „virusat“ cumva: pentru a putea comunica, a trebuit mai întîi să înţelegem noi ce anume doreşte Comisia Europeană de la România. Sigur, uneori limbajul CE este birocratic, dar obiectivele şi politicile sînt foarte logice.

Despre CE se spune că adesea nu e un bun comunicator şi că foloseşte excesiv un limbaj birocratic. V-a fost greu să „traduceţi“ acest limbaj pe înţelesul oamenilor?

Nu este greu, dacă dai deoparte limbajul care se referă la regulamente şi concepte şi încerci să înţelegi ce aduce valoros pentru societate. Problema Comisiei este că se ocupă de foarte multe lucruri şi are beneficiari de foarte multe categorii. Apare astfel o avalanşă de informaţii; societăţii româneşti i-a fost destul de greu să „traducă“ această mare cantitate de informaţie. Dar e clar că s-a produs o evoluţie. Dacă s-a schimbat ceva semnificativ în România, se datorează în primul rînd Comisiei Europene. Cred sincer asta. În zona de urbanism şi de dezvoltare a oraşului, de exemplu, am auzit mulţi oameni spunînd „trebuie să trecem şi noi prin greşelile pe care le-au făcut şi alţii, e o evoluţie normală“. De ce? De pildă, în problema traficului: se spune că toate capitalele europene au trecut prin „libertatea de a avea maşină personală“. Dar de ce trebuie să reluăm greşelile lor de acum 30 de ani? Marele avantaj al apartenenţei la Uniunea Europeană este că ai acces oricînd, foarte uşor, la experienţă, la know-how şi, mai ales, la bani care ţi se oferă tocmai pentru a nu face aceleaşi greşeli pe care le-au făcut alţii.

Aţi propus diverse proiecte pentru dezvoltarea Bucureştiului. De ce aţi simţit nevoia să vă implicaţi în astfel de activităţi?

Nici unul nu a fost proiectul meu. Eu doar am încercat să coagulez nişte concepte şi nişte studii. Experienţa mea personală mă face să am, poate, o viziune diferită de a unui arhitect care e practicant în viaţa de zi cu zi. Eu am fost implicat în nişte proiecte de reabilitare urbană şi ca arhitect, şi în calitate de client sau investitor. Asta m-a făcut să înţeleg altfel modul în care funcţionează oraşul. Uneori am nişte opinii care vin în oarecare conflict cu ale unor organizaţii care, altfel, sînt benefice pentru oraş, pentru că pun pe masă nişte soluţii despre care altminteri nu s-ar discuta în spaţiul public. Noi încă dezbatem ce e important şi valoros pentru Bucureşti. La nivel european, se vorbeşte despre diversitatea culturală, şi tocmai acesta este avantajul competitiv al Uniunii Europene faţă de restul lumii. Pe de altă parte, vedem un Bucureşti care renunţă prea uşor la identitatea sa pentru nişte construcţii fără identitate.

Ce e, de fapt, valoros pentru Bucureşti? Care sînt mărcile identităţii sale, care sînt simbolurile?

Are, vrînd-nevrînd, un simbol foarte puternic: Casa Poporului. Dar e un simbol al vremurilor trecute, chiar dacă azi avem sediul Parlamentului acolo. După 25 de ani, Parlamentul – simbolul democraţiei în România – se simte bine într-o clădire care are un zid de jur împrejur şi o zonă de protecţie de sute de metri. Aşa ceva nu mai vezi, probabil, decît în Coreea de Nord. Asta spune ceva despre felul în care se raportează o instituţie esenţială la cetăţeni. Susţinem de ani de zile desfiinţarea zidului şi transformarea zonei de protecţie în spaţiu public: va fi un cîştig economic pentru zona aceea, nu doar un cîştig de imagine. În mintea noastră, zona centrală a Bucureştiului începe de la Dîmboviţa spre nord. Tot ce e dincolo de Dîmboviţa – Casa Poporului, Bulevardul Naţiunilor Unite – e zonă fără viaţă, în 25 de ani nu a reuşit să atragă investiţii şi public. Acest lucru nu e întîmplător. E efectul rupturii provocate de această pată neagră – Casa Poporului plus Bulevardul Unirii. Piaţa Unirii e cel mai circulat nod din Bucureşti, e cea mai mare densitate de trafic acolo. Alături, Bulevardul Unirii e pustiu, iar magazinele de la parterul blocurilor au tot falimentat în timp, din lipsă de clienţi. De ce? Pentru că e o anomalie şi o greşeală a felului în care se interconectează cele două zone.

La urma urmei, de ce e atît de greu să dărîmi un zid?

Din lipsă de viziune. Noi am încercat, prin proiectele noastre, să punem în dezbatere publică nişte propuneri care să rezolve această zonă. Le-am comunicat astfel încît să putem interacţiona şi modela acea zonă. Acesta e, de fapt, modelul actual de dezvoltare urbană. S-a constatat că planificarea urbană modernă proiectată şi desenată la planşetă funcţionează foarte prost din punct de vedere economic, prin comparaţie cu oraşele dezvoltate organic, pe cale naturală. Din această cauză, în ultimii 20 de ani s-au schimbat foarte mult metodele cu care se lucrează în proiectarea oraşelor. Din acest motiv, centrele vechi au devenit punctul de atracţie şi de interes al oraşelor europene. La noi, paradoxal, am redus centrul la zece străzi, cînd, de fapt, trama urbană care dă identitate Bucureştiului este mai mare: o zonă dintre Parcul Carol şi Piaţa Victoriei, dintre Grădina Botanică şi Calea Moşilor. Zona a fost foarte afectată de demolări, dar putem reface unele lucruri.

Dintre reperele istorice ale Capitalei, nu avem nişte simboluri cu care să ne mîndrim?

Avem, dar le pierdem printre degete. De exemplu, parcurile Cişmigiu şi Carol, care sînt monumente istorice. În loc să le administrăm, punem gărduleţe şi panseluţe, aşa că încet-încet pierdem caracterul lor istoric. Zona Grădina Icoanei e superbă, pentru că e un ansamblu de străduţe, case şi grădini cu o anumită identitate. Dar cînd vine un dezvoltator şi ocupă toată parcela cu un P+4, afectează calitatea şi valoarea tuturor proprietăţilor din jur. Acelaşi lucru îl vedem în Cotroceni sau în jurul Parcului Carol, care este o zonă foarte interesantă. Sau Piaţa Victoriei, care astăzi este o mare intersecţie şi atît. În oraş, nu are nici o valoare: e doar piaţa din faţa Guvernului. Dar valoarea acelei pieţe este dată de triunghiul muzeelor: Muzeul „Antipa“, Muzeul Ţăranului şi Muzeul de Geologie. În mintea noastră, nu le percepem ca fiind împreună. Dar cei care le-au făcut nu le-au pus întîmplător împreună, pentru că ele dau filonul identitar al culturii tradiţionale româneşti, bazată pe natură şi pe relief. La nivel de oraş, acolo ar trebui creat un pol dedicat identităţii naţionale.

Se vorbeşte mult despre traficul din Bucureşti. Există un conflict între pietoni, automobilişti şi biciclişti?

Pietonul şi cel care stă în maşină nu sînt două persoane diferite – într-un procent foarte mare, se suprapun. Sînt, desigur şi „fundamentalişti“ ai mersului pe jos, şi „fundamentalişti“ ai volanului. E un conflict, dar pentru a-l dezamorsa nu trebuie reinventată roata – au găsit alţii soluţiile, acum 30 de ani. Va fi o problemă continuă în oraş: într-o mare aglomerare de oameni, tot timpul apar probleme pentru a face să funcţioneze oraşul. Trebuie însă ca pentru fiecare categorie să fie dedicat un spaţiu şi să se găsească un compromis între acele spaţii. De exemplu, multă lume spune „îmi parchez maşina pe trotuar pentru că nu sînt parcări“. Putem explica foarte simplu: la cele un milion de maşini care circulă în Bucureşti, dacă faci o parcare subterană cît tot centrul, tot nu vor fi locuri suficiente. Deci acesta nu poate fi un argument. Trebuie să apară o alternativă la maşina personală – transport public de calitate ori bicicletă. Pînă şi în Copenhaga a durat vreo 20 de ani ca să-i scoată pe danezi din maşină şi să-i pună pe bicicletă, nu s-a întîmplat nimic peste noapte. E o mare victorie că pe Calea Victoriei a apărut pista pentru biciclete. N-ar fi fost o mare victorie transformarea ei în zonă pietonală, aşa cum s-a cerut uneori. E o greşeală şi închiderea totală pentru maşini a centrului istoric. Aşa cum ai nevoie de zone pietonale şi de vad comercial, ai nevoie şi de sîngele care înseamnă traficul, care îţi dă acces peste tot. Zona Lipscăniei şi străzile din jur reprezintă un pol unde se strînge foarte multă lume, dar are loc o depopulare, nu interesează pe nimeni decît parterul şi etajul I. Au apărut baruri şi restaurante, dar e un grad mare de falimente şi închideri în fiecare an. Din punct de vedere economic, ceva nu funcţionează bine acolo. Aşa s-a întîmplat şi în Amsterdam cu 20 de ani în urmă, cînd într-un anumit cartier au apărut numai cluburi şi restaurante, ceea ce a depopulat zona de birouri şi locuinţe, a atras alte genuri de servicii (care sînt înfloritoare şi la noi în Centrul Istoric sub numele de masaj şi escortă). La un moment dat, au trebuit să intre cu buldozerul, căci era un pericol public. Pentru Centrul Istoric de la noi a existat un masterplan bine făcut de o firmă britanică, dar n-a fost respectat.

Ce vi se pare cel mai important, astăzi, pentru dezvoltarea Bucureştiului?

E nevoie de cîteva proiecte nu foarte mari, care să-i facă pe bucureşteni să se reconecteze la oraş. E dramatic, după părerea mea, faptul că bucureştenii şi-au pierdut relaţia emoţională cu oraşul. Dacă reuşim să facem cîteva proiecte prin care să reconectăm cetăţeanul la oraş, cetăţeanul va deveni mai activ şi va simţi că implicarea lui e necesară şi utilă. Dacă ar face acest exerciţiu, administraţia ar avea numai de cîştigat.

Foto: E. Enea

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Zalomir3 jpg
Depresia ucide: Cazul Florin Zalomir arată dezastrul la care a contribuit și pandemia
Un bărbat de succes în viața profesională și-a pus capăt zilelor la doar 41 de ani.
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan
Bătaia Anamaria Prodan-Laurențiu Reghecampf: a venit decizia. N-au voie nici să se sune
Laurenţiu Reghecampf şi Anamaria Prodan au cerut ordin de restricţie unul împotriva celuilalt după scandalul de vineri, 23 septembrie, care s-a lăsat cu răni grave în cazul amândurora. Judecătoria Buftea a judecat cererile formulate de cei doi soţi, și a fost formulată sentinţa.
Serghei Lavrov FOTO EPA-EFE
Rusia acuză Washingtonul că foloseşte Ucraina drept „instrument de război“ și că şi-a subordonat întregul Occident colectiv
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat luni Washingtonul că foloseşte Ucraina ca „instrument de război“ împotriva Rusiei și că şi-a subordonat întregul Occident colectiv, comparând planul cu acţiunea Germaniei împotriva URSS în al Doilea Război Mondial, relatează agenţia EFE.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia