Vicisitudinile unor case memoriale
Într-un weekend ploios de septembrie, am avut prilejul să cunosc nemijlocit cîteva localităţi din judeţul Sălaj: Şimleu Silvaniei şi Bădăcin. Aici, multiculturalismul este la el acasă, iar urmele convieţuirii diferitelor comunităţi sînt pretutindeni – astfel, sinagoga din Şimleu adăposteşte astăzi Muzeul Memorial al Holocaustului din Nordul Transilvaniei, iar în apropiere se ridică ruinele unei cetăţi de secol XVI, fosta reşedinţă a familiei princiare Báthory. La rîndul lor, românii din această zonă se mîndresc cu faptul că aici sînt rădăcinile unei personalităţi emblematice a istoriei secolului al XX-lea: Iuliu Maniu. Fără a intra în detaliile carierei sale politice, cu destule aspecte controversate, subliniem faptul că Iuliu Maniu face parte din elita societăţii româneşti, iar modul în care i se păstrează şi perpetuează amintirea merită luat în discuţie.
În 1941, în anii imprevizibili ai celui de-Al Doilea Război Mondial, Iuliu Maniu şi-a redactat testamentul, hotărînd: „Întreaga moşie, casele, edificiile, toate imobilele din comunele Şimleu, Bădăcin, Lompirt şi Ilişua (...) o las şi vor deveni proprietatea veneratului Consistoriu Episcopesc Greco-Catolic Român din Oradea“. Acuzat şi condamnat de către regimul comunist pentru „înaltă trădare“, Maniu a murit însă în 1953 în temniţa de la Sighet, averea fiindu-i confiscată de către stat, iar Biserica Greco-Catolică a fost la rîndul ei scoasă în afara legii, încă din 1948. Drept urmare, pentru mai bine de 50 de ani, casele ce poartă urmele existenţei lui Iuliu Maniu au suferit nenumărate vicisitudini şi putem spune că doar printr-un miracol ele nu au fost rase de pe faţa pămîntului.
Astăzi, în Şimleu Silvaniei, cîteva însemne discrete de pe faţada unei case din centru – o placă de marmură şi un basorelief de bronz cu chipul său – indică trecătorului că acela este locul în care, în 1873, s-a născut Iuliu Maniu. În interior, zidurile mai păstrează urmele de încastrare ale rafturilor care îmbrăcau toţi pereţii, de la fosta librărie care a funcţionat vremelnic în acest imobil, în anii comunismului. Pete de igrasie sînt şi ele vizibile ici şi colo. Totuşi, prin eforturile Muzeului Judeţean Zalău, aici s-a amenajat de cîţiva ani o expoziţie foto-documentară, reconstituind toate etapele vieţii şi activităţii politice a lui Maniu. Bogat ilustrată, această expoziţie nu beneficiază încă de un custode permanent, casa nefiind deschisă spre vizitare publicului larg, după un orar prestabilit.
Nici la Bădăcin, celebra „moşie“ a lui Iuliu Maniu, situaţia nu e îmbucurătoare. În vremea comuniştilor, casa a fost depozit de îngrăşăminte chimice, iar apoi sediu de tabără pentru elevi. Din anii ’80, aici a început să funcţioneze un cămin pentru copii cu handicap sever, transformat prin OUG nr. 102/1999 în centru de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap.
Abia în 2008, Biserica Greco-Catolică a reuşit să primească în folosinţă gratuită, pentru 49 de ani, casa din Bădăcin. Degradarea acestei mici reşedinţe „burgheze“, construită în 1879 şi clasată monument istoric de clasa B, este foarte avansată, vizibilă mai ales la nivelul acoperişului, dar şi al podelei, în care se infiltrează apa. În două săli se mai păstrează obiecte de patrimoniu ale familiei Maniu, periclitate însă de condiţiile improprii de conservare. Speranţe există: prin eforturile Bisericii şi ale autorităţilor locale, s-a decis reabilitarea integrală a casei, deja realizîndu-se relevee detaliate ale întregului edificiu. Urmează să se găsească şi sumele de bani pentru aplicarea proiectului de restaurare, contribuţia publicului interesat fiind binevenită.
Informaţii suplimentare se găsesc pe www.iuliumaniu.ro şi www.corneliu-coposu.ro/sectiune/index.php/158_acasa_la_badacin/ . (releveele).
Ana-Maria Stan este doctor în istorie, cercetător la Muzeul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.
