Un oraş lent
Titlul rubricii noastre, pe care nu l-am ales eu, fiind prea teatral dramatic, nu are în vedere numai distrugerea decorului tradiţional în care am trăit, ci toate celelalte lovituri pe care le primeşte existenţa locuitorilor oraşului. Nu sînt deloc puţine, şi una pe care nu sîntem lăsaţi să o uităm, în nici o zi, este viteza cu care se deplasează maşini şi motociclete.
Circulaţia a devenit infernală în Bucureşti: aici sînt de acord şi cei care, la volan, trebuie să-şi aştepte rîndul la coadă, la orice oră şi oriunde, dar şi cei care, cînd încearcă să traverseze strada prin altă parte decît la pasajele vărgate, îşi pun viaţa în primejdie. Ne-am obişnuit – zic: noi, fiindcă aparţin celei de a doua categorii... De aceea a fost o surpriză să aflu că, prin alte ţări, a început o mişcare de rezistenţă faţă de această goană bezmetică. În realitate, traficul rutier este numai una dintre formele pe care le-a luat graba: de ce s-au repezit oamenii pe telefoanele mobile – altă trăsătură a zilelor noastre? Tot ca să-şi dea impresia că ar cîştiga timp. Trenurile şi chiar avioanele nu aleargă destul de repede. Scrisorile – oficiale sau particulare – aveau nevoie altădată de un răgaz de reflecţie. Poşta electronică a pus stăpînire pe viaţa noastră pe care o ritmează rapid şi sacadat ca un tam-tam.
Deci, în 1999, la Greve in Chianti, un orăşel de pe dealurile încărcate de podgorii ale Toscanei, a luat naştere CITTASLOW, reţeaua internaţională a oraşelor lente. Idealul pe care năzuieşte să-l realizeze este o gestiune municipală atentă la calitatea traiului, care se bazează pe o economie limitată la vecinătate şi care, respectînd peisajul, influenţează favorabil starea de spirit. Este o reacţie la zonele comerciale şi industriale, la acel nou urbanism conceput pentru oameni care nu se mai dau jos din maşină nici ca să mănînce sau ca să vadă un film. Ce uneşte între ele localităţi ca Bra (Italia), Ludlow (Marea Britanie), Uberlingen (Germania), Levanger (Norvegia), Fairfax (California) sau Katoomba (Australia)? Ele toate sînt orăşele de 10-20.000 de locuitori şi au aderat la un regulament pe care l-au adoptat pînă acum 140 de oraşe din 21 de ţări. Zilele acestea, mişcarea a început să se întindă şi în Franţa, unde o comună cu 2300 de persoane a dat ascultare apelului unei primăriţe care are curajul să se opună unei dezvoltări anarhice.
Ecologiştii n-au întîrziat să recunoască un curent de gîndire înrudit, nu concurent, ci aliat.
Opoziţia faţă de urgenţă, faţă de accelerare redă prioritatea elementului uman, reduce consumaţia, înfrînează risipa de resurse, valorifică produsele locale (Segonzac, lîngă Bordeaux, este, ca şi Greve, într-o zonă viticolă). Prin revenirea la circuite economice provinciale, încurajează renaşterea vechilor meserii.
N-aţi înţeles pînă acum că e o revoluţie? Ea n-are şanse în marile aglomeraţii urbane fiindcă acolo marile decizii nu mai sînt luate de cetăţeni. De aceea, asociaţia nu cuprinde oraşe cu peste 50.000 de locuitori. Dar e frumos să visăm un oraş lent! Iar dacă valorile promovate de CITTASLOW vor pătrunde în educaţie, ar fi posibilă deschiderea drumului către o creştere raţională. Desigur, putem să ne întrebăm cît va mai supravieţui pînă atunci din Bucureşti, căruia acest mod de viaţă precipitat („fast living“) îi prejudiciază nu numai înfăţişarea sa, ci şi sănătatea populaţiei.
Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.
