Un copil în vechiul Bucureşti

Publicat în Dilema Veche nr. 403 din 3-9 noiembrie 2011
De ţinut în seamă jpeg

Acesta e titlul unei cărţi fermecătoare, care n-a avut ecoul meritat cînd a apărut, în 1998, şi pe care o descopăr abia acum. Cîtă vreme trecutul Capitalei noastre nu e încă reconstituit pe o minuţioasă cercetare a arhivelor – căci lucrările care se scriu acum se bazează pe documentele deja publicate sau reflectă, ca aici, polemic, situaţia actuală –, sînt de cel mai mare interes operele memorialistice. Aceasta are un caracter foarte original: este privirea îndreptată spre mama iubită de către cineva care, ajungînd la adînci bătrîneţe, se revede pe sine şi pe cei care o înconjurau în copilărie, într-un decor care a dispărut. Autoarea a trecut şi ea dincolo, chiar anul acesta: doamna Tatiana Slama-Cazacu se născuse în 1920 şi a fost profesoară la Universitatea din Bucureşti. După două licenţe, în filozofie şi litere, şi un doctorat în psihologie, şi-a cîştigat o reputaţie internaţională, domeniul care a consacrat-o fiind psiholingvistica. Ce e şi mai neobişnuit este că a scris şi nuvele, un volum de teatru şi a încercat chiar genul romanului poliţist. Talentul ei literar este dovedit incontestabil de aceste amintiri. Ce rău îmi pare că, deşi am întîlnit-o odată (parcă în tren, şi figura ei mi-a rămas în minte), nu m-am apropiat de ea! 

O memorie fabuloasă, o memorie de o rară sensibilitate i-a îngăduit să evoce lumea anilor ’30. Explorarea casei, cameră cu cameră şi cu fiecare mobilă, sau, în altă parte, „o curte paradisiacă: flori, tufe de căpşuni, liliac alb“ – vecinii – savuroasa bucătărie tradiţională bucureşteană, dar şi leacurile unei vechi medicine populare (lipitori, ventuze).

Expediţii în cartiere mai depărtate: Piaţa Mare, Crucea de Piatră, sau Obor şi Moşi, pentru a mînca la cîte o cîrciumioară-grădină şi a încerca scrînciobul, dulapul, căluşeii ori alte distracţii. „Învîrteam toţi la Roata norocului şi, care avea noroc să se oprească roata la cuiul unde se aflau numere cîştigătoare, se alegea cu un mic vas de flori, o solniţă, un maimuţoi sau chiar cu bustul de ghips vopsit al lui Napoleon.“

Casa avocatului Traian Slama fusese pe strada Ecoului, apoi, după căsătorie şi naşterea fetiţei, pe Antim. Acolo şi pe străzile vecine, Lăzureanu, Meteor, Minotaur, Arionoaia, „casele vechi, unele cu o grădină în povîrniş, ne strămutau, brusc, în peisajul de sat din poeziile lui Coşbuc, cu copiii îmbujoraţi de săniuş. De acolo – mai ales de pe Arionoaia – se vedea o mare parte din Bucureşti – îndeosebi mă impresionau turlele Patriarhiei şi se auzea cu ecouri dangătul enormului Clopot –, şi vasta cupolă a Camerei şi, departe, primul zgîrie-nori al Bucureştilor, Telefoanele. Alunecînd cu sania, ne simţeam «stăpîni ai Oraşului», înghiţind cu aviditate priveliştea, care dispărea treptat, pînă ajungeam jos, în vale. (Toate, toate «demolate», distruse barbar)“.

Altul din drumurile copilăriei ducea la Piaţa de flori, „unde, în construcţia circulară, cu vitrine spre partea exterioară, nu se vindeau numai flori, ci tot felul de lucruri exotice – dulciuri, fructe, mirodenii, lumînări... Acolo găseai pistil – o pastă fină de gutui, înfăşurată ca un sul de hîrtie –, sau rodii – ea mă învăţa cum să le scot sîmburii zemoşi, din lăcaşul minunat colorat în roz, în care stăteau lipiţi laolaltă –, roşcove, acadele şi variate «bomboane englezeşti» acrişoare ori de mentă, sau cu gust şi formă de migdale, ori ca paveluţe de zahăr ars, sau ca melci din zahăr cu esenţă de şocolată şi de vanilie“.

Cui nu i-ar lăsa gura apă citind despre asemenea bunătăţi? Mai departe, autoarea redevenită copil povesteşte de două mezelării celebre, Rochus şi Pescaru, aflate pe Calea Victoriei, prima, şi, cealaltă, pe Lipscani, unde „ne tratam cu un sanviş făcut pe loc, cu şuncă fragedă, parizer sau lebărbuş, ori de salata de cartofi cu muştar. Iarna erau nelipsite sobiţele pe care se coceau castane, iar demult, cînd aproape nu se curăţa zăpada şi troienele rămîneau neatinse pînă se topeau singure, întîlneam, în locul birjelor, sănii cu cai“ cu care, dacă nu luau tramvaiul, familia se întorcea acasă.

Încheierea plină de amărăciune: „Era o întreagă viaţă – a trei generaţii şi a multor rude sau prieteni – care se desfăşura de-a lungul acestui itinerar «istoric» din Bucureştiul vechi şi care a dispărut acum pentru totdeauna ca realitate concretă de străzi şi oameni, dar a rămas neşters din memorie“. 

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
O familie de români s-a mutat, după 17 ani, din Elveția într-un sat de lângă Urziceni: „Una dintre cele mai bune decizii”
Mulți români care se întorc din străinătatea aleg să-și facă un rost în România, dar la oraș, cu la țară, unde au parte de o viață mai liniștită.
image
Cea mai temută infractoare care a terorizat Spania e româncă. O armată de interlopi o asculta orbește
Tenace, ambițioasă și extrem inteligentă, dar nu în ultimul rând de o frumusețe răpitoare, ea a reușit să câștige toate războaiele cu bandele rivale.
image
Nou scandal sexual în universitate. „Profesorul de 67 de ani i-a propus să devină iubita lui. Să facă sex în fața unei minore“
Elaborarea unor Coduri de etică stricte privind hărțuirea sexuală în universitățile din România devine o prioritate, în contextul numărului din ce în ce mai crescut de astfel de cazuri care apar în spațiul public. Ultimul scandal de acest tip provine din Cluj-Napoca.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.