Traian şi pasajul

Pentru cine nu ştie, deşi bunul-simţ al orăşeanului educat e de obicei suficient, existenţa unei probleme urbane şi, în consecinţă, obiectivul rezolvării ei se stabilesc prin procedeul maximizării bunăstării generale. Nu poţi niciodată mulţumi pe toată lumea, dar comunităţile urbane au proiecte care încearcă să aducă la un numitor comun bunăstarea cît mai multor grupuri şi să ofere anumite compensaţii grupurilor care rămîn pe dinafară. De exemplu, dacă vrei să evacuezi nişte oameni săraci pentru un proiect de dezvoltare care va aduce oraşului per ansamblu un beneficiu, din acel beneficiu încerci să le dai şi lor o compensaţie, nişte locuinţe sociale ieftine sau o despăgubire pentru evicţiune. Binele general nu e uşor de atins, dar Bucureşti nu e singura capitală din Europa, şi avem experienţa altora să ne îndrume pe calea cea bună.

Oricine este un observator constant al situaţiei din Piaţa Romană-Victoriei va spune astfel că problemele acestei zone, atît strategice, cît şi de prestigiu a oraşului, sînt următoarele: traficul excesiv pentru că în nici o altă capitală accesul Nord-Sud nu se face prin centrul oraşului vechi; poluarea rezultată în urma congestiei; lipsa oricăror spaţii de parcare, ceea ce limitează semnificativ potenţialul economic al zonei, unde firmele şi rezidenţii nu au nici un fel de soluţii şi abandonează treptat zona, cu tot ce rezultă de aici, imobile în vînzare de cîţiva ani, pe care nu are cine să le cumpere şi să le restaureze, în ciuda prestigiului ariei.

Proiectul propus de Primăria Bucureşti pare să fi identificat însă o singură problemă din toate acestea, şi anume încetineala traficului. Aceasta e relativă, căci adesea vezi poliţia îndemnîndu-i pe şoferi să depăşească viteza legală în oraş ca să fluidizeze traficul; noaptea au loc concursuri de motociclete pe tronsonul Victoriei-Romană, pe care un simplu radar fix în faţa Poliţiei Sector 1 le putea rezolva de mult. Dar, ce să mai vorbim, scopul declarat al politicii urbane privind această zonă pare să fie creşterea traficului cu circa 30-40% (rezultînd în poluarea corespunzătoare), în vederea căreia se vor cheltui optsprezece milioane (preţul de pornire, se ştie că pasajul Basarab a costat de douăzeci de ori mai mult decît iniţial prevăzut), pentru un pasaj pietonal în Piaţa Romană, astfel ca maşinile să nu mai oprească deloc în zonă şi să gonească voioase spre Universitate. Dacă această politică va continua, vom deveni singura capitală din Europa în care axul central va funcţiona ca un ring, din care pietonii vor fi excluşi (ca la Tunis). De ce, nu se ştie, că primarul Oprescu a reuşit să îşi facă aprobată autostrada suspendată, a cărei misiune credeam că era tocmai să ia traficul din centrul Bucureştiului şi să creeze un pasaj Nord-Sud în afara Centrului Istoric, presupus a avea valoare turistică, nu de centură. Pasajul nou din Romană nu va avea parcări deloc, dar zeci de spaţii comerciale. Cum vor fi aprovizionate, cînd în jur nu ai unde opri, darămite parca, cu ce vor ajunge clienţii la ele ş.a.m.d. – nu e prevăzut. Proiectul a fost expus publicului. Dacă publicul l-a şi văzut, nu ştiu, dar de obicei participarea e foarte slabă. Pe site-ul Primăriei au comentat doar patru oameni, iar planşele afişate public sînt de nedesluşit pentru cine nu e specialist. Aşa că desluşirile pe care le voi da nu sînt de prisos.

Transformările plănuite pentru suprafaţă, care vor da pieţei o nouă înfăţişare, trebuie despărţite de lucrările de adîncime, mult mai importante întrucît încearcă a ameliora circulaţia în zonă, a automobilelor şi chiar a pietonilor, care vor căpăta un pasaj direct între staţia RATB şi cea de metrou. Ca să reamintesc situaţia, această piaţă se deschide în şase direcţii. A început prin a se forma în partea de nord, cu bulevardul care o uneşte cu Piaţa Victoriei şi care se chema atunci, prin anii 1890-1900, al Colţei, şi cu strada Cometului, după cometa Halley, care poartă de vreo 60 de ani combativul nume de Căderea Bastiliei. Opera anilor următori, pînă la Primul Război Mondial, s-a desfăşurat în două direcţii prin legăturile cu două artere centrale: aceeaşi stradă Romană care pleca din Calea Victoriei ca să ajungă la Dorobanţi se numeşte acum Mihai Eminescu în partea a doua, de la piaţă la răspîntia unde fostul Hotel Dorobanţi a devenit Howard Johnson, şi s-a întins mai departe, pe cînd prima parte, după lărgirea care a îndreptat-o, se numeşte Prelungirea Dacia. Înspre centru, de la 1900, a apărut strada care trece pieziş prin spatele Pieţei Amzei, astăzi Mendeleev, după ce primul ei nume, N. Bălcescu, a fost transferat unui bulevard, corespunzător amplificării rolului istoric al personajului. În sfîrşit, ieşirea către sud, largă, a fost necesară pentru a descărca circulaţia: este actualul Bd Magheru, a cărui vîrstă mai tînără, din epoca interbelică, se vede după înălţimea mai îndrăzneaţă a clădirilor, dintre care, la început, a mai rămas numai, în dreapta, blocul construit de arhitectul Marcel Locar, cu faţada deasupra pieţei dărîmată la cutremur şi refăcută.

Centrul intersecţiei este infinit prea mic pentru numărul de maşini. Interzicerea parcării pe trotuare nu are efect, fiindcă poliţia nu intervine decît rareori, parcări nu există, iar parcarea pe carosabil de-a lungul trotuarelor nu mai lasă spaţiul necesar traficului. O soluţie alternativă faţă de cea susţinută de acest proiect, care suprimă stopurile la ieşirea din Lascăr Catargiu şi intrarea în Magheru, ar fi, pur şi simplu, reducerea numărului de maşini, prin reglementări pentru care există modele diferite (Londra – unde accesul în centru e pe plată, Atena – unde e permis accesul doar alternativ pe numere cu sau fără soţ etc.), sau mărirea spaţiului, prin parcări subterane sau supraterane (instalarea unor grătare metalice deasupra spaţiilor verzi, pe care s-ar urca maşinile în staţionare, ca la Berlin, pe Kurfürstendamm).

Pietonilor li se făgăduieşte o promenadă la 4 m mai sus decît nivelul metroului şi la 3 m sub pavaj. Scări circulare şi lifturi ar lega acest etaj suplimentar de celelalte două şi de toate străzile din jur. Deşi unii poate doresc să rămînă la suprafaţă, să respire un aer mai puţin poluat şi să se uite în jur în timp ce zăbovesc la stopuri sau se plimbă, privind acele frumoase case vechi care s-au mai păstrat. Cei din maşini vor fi însă privilegiaţi cu o privelişte nouă. Se zice că Primăria noastră a primit de la cea din Barcelona o statuie de plasat: una de Salvador Dalí (?). Cine va călări prin mijlocul Pieţei Romane? Tata Traian spaniolul. Pereche cu statuia de pe treptele Muzeului de Istorie!

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.