Supliment de informații
De cînd am început această serie de articole cu privire la abuzurile comise de promotorii imobiliari în Bucureşti, am apelat la cititorii care pot adăuga propriile lor informaţii despre clădirile care dispar una după alta. Răspunsurile au venit în număr destul de mare – chiar din străinătate! – şi ele arată că opinia publică nu mai e insensibilă la această luptă, despre care refuz să cred că ar fi pierdută, chiar dacă, de atîtea ori, lăcomia ori ignoranţa şi-au deschis drum.
A mai fost vorba aici de casa din str. Tudor Arghezi, nr. 4, fostă proprietate a Centrofarm, de la a cărei dărîmare a trecut o lună. În legătură cu dovezile aduse atunci că era un monument care ar fi trebuit cruţat, mi s-au relevat unele date noi de către cineva care, în vara anului 1999, a făcut releveul construcţiei. Proprietatea lui Tudorache Predescu din mahalaua Scaunelor apare în planul întocmit în anii 1844-1846 de către maiorul Rudolf A. Borroczyn, inginer austriac. Terenul va fi mai tîrziu împărţit între doi moştenitori. Casa care a fost demolată corespunde indicaţiilor din planul topografic de la 1911. Porticul ei ionic sugera o încadrare stilistică pe la mijlocul secolului al XIX-lea şi făcea parte dintre modificările cerute de gustul nou care se înstăpînea. O etapă constructivă anterioară o reprezenta pivniţa, căreia i s-a atribuit o datare spre sfîrşitul de veac XVIII, avînd în vedere zidăria din cărămidă îngustă. După informaţiile primite de la domnul Petru Mortu, pe peretele de est se găsea o firidă terminată cu un arc evidenţiat de o arhivoltă. Astfel de amănunte mă îndeamnă să cred că prima casă a fost a lui Constantin Predescu, epitropul Spitalului Pantelimon în 1810.
Cînd am semnalat pericolul ca o casă din Şoseaua Kiseleff, nr. 39, să fie dărîmată, nu îmi venea să cred că va fi aşa de repede făcută una cu pămîntul. N-a mai rămas decît un teren viran, pe care se va construi desigur un bloc aducător de venituri. Altădată exista acolo un restaurant cu grădină de vară: ghidurile oraşului din jurul lui 1930 menţionează „vechiul restaurant Flora“. El aparţinea unei familii de origine germană, Huyer, care l-a lăsat moştenire ginerelui, avocatul Vlahide. Acesta a fost secretarul marelui jurist Istrate Micescu (mulţumesc pentru această informaţie prietenului Radu Miclescu). Presupun că era acelaşi Vlahide care, în 1931-1932, îndeplinise funcţia de secretar la Preşedinţia Consiliului de Miniştri. În anii 1975-1980 sau chiar mai tîrziu, casa a servit drept magazin „special“, adică rezervat pentru corpul diplomatic şi membrii nomenclaturii.
Asemenea crîmpeie de microistorie ne îngăduie să urmărim parcursul unor familii de burghezie mai veche sau mai recentă, traiectorii care se împletesc cu biografia oraşului nostru.
În ambele cazuri denunţate aici, pierderea este şi de ordin estetic, fiindcă aceste clădiri constituiau monumente de arhitectură indispensabile pentru cine vrea să mai aibă în faţa ochilor repere caracteristice ale unor vîrste trecute ale Bucureştilor. Vîrste uitate sau dispreţuite. „Banda neagră“ a speculanţilor de terenuri alege numai puncte din centrul oraşului şi foloseşte orice mijloace de presiune pentru a-şi atinge scopul. Se redeschide, în aceste zile, problema Palatului Ştirbei, a cărui soartă este acum în mîinile ministrului Culturii.
Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.
