Pentru a îndrepta o greşeală

Primesc din partea prietenei Cezara Mucenic, de al cărei ajutor m-am bucurat de cîte ori aveam nevoie de competenţa ei, această scrisoare: 

„Mă simt obligată să intervin cu o corectură foarte importantă la ultimul tău articol. S-a produs o confuzie regretabilă, mai ales pentru cei învinuiţi de tine de intenţii «criminale».

Universitatea de Arte (rector, istoric de artă Ruxandra Demetrescu, în 2008, în prezent pictorul Cătălin Bălescu) nu a avut niciodată o intenţie negativă faţă de casa Alex. Scarlat Ghica-Robescu, care a fost şi a rămas monument istoric. După ce au reuşit să o reobţină (fusese dată în 1977 UAP, şi în ea se aflau ateliere de artişti, majoritatea într-o stare deplorabilă, căci ei erau bătrîni, fără bani şi nu puteau să o întreţină), au putut, foarte greu, să o elibereze. Unicul scop a fost şi este restaurarea ei. Eu redactasem din 2007 studiul istoric, în acest scop.

Pe urmă, în 2008, cu ajutorul şi sub consultanţa Ordinului Arhitecţilor, s-a organizat un foarte interesant concurs de arhitectură, cu tema restaurarea casei, punerea ei în valoare, prin deschiderea spaţiului, pentru a fi vizibilă (casa, într-un stil neoclasic de mare eleganţă, are faţade către ambele străzi) şi construirea, separat de ea, în spaţiile existente, a unor anexe necesare funcţionării UNA, care însă trebuiau să respecte monumentul. Concursul, la care au participat mai multe echipe de tineri arhitecţi, a fost jurizat şi s-a acordat şi un premiu, cu intenţia precisă de a fi pus în operă, intenţie menţinută pînă în prezent, casa Ghica-Robescu fiind destinată să adăpostească Muzeul UNA.

Tabla pe care ai citit-o privea demolarea unor anexe improvizate, construite pe latura de est, în spatele casei Ghica, care erau numai loc de mizerie, fapt ce s-a şi realizat, spre binele casei. Fiindcă în dreptul lor lucra excavatorul, tabla s-a pus, pentru respectarea legii, mai încolo, creînd confuzia.

Am discutat cu rectorul chiar acum două săptămîni şi speră ca la toamnă să înceapă restaurarea.

Deci, regret că atît de rara intenţie bună a unei instituţii a devenit, pentru cine nu ştie, o faptă rea şi ilegală.“

Explicaţiile de mai sus se referă la clădirea din curtea Universităţii Naţionale de Artă, la colţul dintre strada Berthelot şi strada General Budişteanu (doi generali, în faţa catedralei catolice!). Am fost indus în eroare de cineva care, cu toată bunăvoinţa, a vrut să-mi atragă atenţia asupra demolării care avea loc acolo. M-am temut că este condamnată chiar casa cu privire la care se purtaseră discuţii ani de zile şi, cînd m-am repezit la faţa locului, afişul, acolo unde fusese mutat, m-a făcut să cred că bănuielile se adeveresc. Plecînd a doua zi din ţară, n-am mai avut ocazia să văd că termenul de 12 iulie la care trebuiau terminate lucrările a trecut şi monumentul a rămas indemn. Articolul „Încă o barbarie?“ a fost o alarmă falsă. Din fericire.

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.

Foto: L. Muntean