Parcuri istorice (I)

Publicat în Dilema Veche nr. 440 din 19-25 iulie 2012
Parcuri istorice (I) jpeg

Acum două săptămîni, comisia tehnică de pe lîngă Ministerul Dezvoltării a respins avizul de PUZ pe care-l solicita, pentru a treia oară, Primăria comunei Mogoşoaia. Aceasta deţine o porţiune consistentă din parcul englezesc din jurul palatului şi intenţionează să întindă acolo terenuri de baschet şi alte exerciţii sportive, precum şi chioşcuri, corturi sau tejghele, unde vizitatorii ar găsi mititeii cei neapărat necesari oricărei excursii în sînul naturii. Ca să nu se mai repete încercarea de a împlînta această vulgaritate agresiv populistă, într-un decor istoric, e nevoie de o decizie definitivă, la nivel central. De aceea, nu e de prisos să reamintim vicisitudinile prin care a trecut domeniul Bibescu după ultimul război.

Se cunosc eforturile îndelungate de a restaura palatul şi parcul, operaţii pe care Martha Bibescu le-a încredinţat arhitecţilor G.M. Cantacuzino şi Domenico Rupolo. 23 august 1944 a provocat ultimul episod feudal din istoria Mogoşoaii: soldaţii germani cantonaţi acolo au fost luaţi prizonieri de ţăranii chemaţi şi comandaţi de locotenentul Constantin Brâncoveanu, fratele celor doi aviatori, căzuţi pe front, care-şi au mormintele în parc. Prin testamentul lui George Valentin Bibescu, domeniul era lăsat moştenire fiicei acestuia, Valentina Ghika-Comăneşti. Pentru a evita efectele reformei agrare, două decrete regale, din 1945 şi 1947, au înscris în inventarul monumentelor istorice întreg ansamblul de proprietăţi care formau cadrul natural al palatului şi al construcţiilor învecinate: parcul (36 ha), lunca (8 ha) şi zona non-aedificandi de pe malul drept al Colentinei (7,5 ha), inclusiv întinderea de apă de 30 ha. A urmat, în 1949, donaţia către stat a clădirilor, a parcului şi a lacului, prin care prinţesa Martha a obţinut permisiunea excepţională de a părăsi ţara împreună cu fiica ei. În 1952, un HCM a acordat folosinţa domeniului întreg unor instituţii ale noii Republici Populare: Comitetul pentru Artă şi Uniunile Scriitorilor, Compozitorilor, Artiştilor Plastici şi Arhitecţilor. Intervine în 1955 un ordin al Ministerului Culturii, care desprinde 10 ha din parc, aflate în administrarea Sfatului Popular al Capitalei, ca să fie preluate de ICAB (Întreprinderea Apă Canal Bucureşti) pentru ştranduri ale „oamenilor muncii“. La acea dată, din parc mai rămăseseră 12,5 ha, care vor fi atacate din anii 1992-1994 de către un sinistru personaj, primarul PSDR din Mogoşoaia, un doctor Tănăsescu. Deşi Centrul Naţional de Cultură Mogoşoaia şi chiar, la un moment dat, Direcţia Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice au încercat să reconstituie zona de protecţie a monumentului istoric, Primăria a pus stăpînire abuziv pe terenurile din faţa palatului, de-a lungul malului drept al bălţii, vînzîndu-le, unul cîte unul, parveniţilor care au construit acolo nişte vile hidoase. Priveliştea de pe terasa palatului a fost distrusă.

Ceea ce trebuie înţeles, cît se mai poate reface parcul, este că, restaurat şi replantat acolo unde a fost devastat, el reprezintă o operă peisagistică de un extraordinar rafinament, destinată să pună în valoare palatul. Lecţia lui G.M. Cantacuzino ilustra exemplar felul în care monumentul brâncovenesc poate fi încadrat într-o viziune inspirată de tradiţia occidentală.

Parcuri istorice nu sînt de căutat numai la Mogoşoaia, la Buftea sau la Scroviştea. În Bucureşti, unde altădată călătorii apuseni, obişnuiţi cu grădini amenajate cu jocuri de apă şi terase geometrice, erau gata să ierte dezordinea spaţiului construit de dragul vegetaţiei naturale care izbucnea pretutindeni, nu ni s-au păstrat decît Cişmigiul, Herăstrăul şi Parcul Carol, ca rezultate ale unei iniţiative de stat. La Iaşi, în 1840, Mihai-Vodă Sturdza deschidea publicului grădina lui de la Socola, de două ori pe săptămînă. O descrie Alecu Russo: „o grădină ca un trandafir de îngrijită, cu sere, cu ape ţîşnitoare şi răcoroase, cu izvoare care murmură, cu pîraie în cascadă“. La Bucureşti, tot afară din oraş, existau de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea „cişmelele“, adică fîntînile, pe care domnii fanarioţi Nicolae Mavrogheni şi Alexandru Moruzi le-au rezervat pentru recreerea lor privată, clădind acolo un chioşc sau un foişor, înconjurat de o grădină ori livadă. Alexandru Ipsilanti făcuse acelaşi lucru încă din 1779 la Cişmigiu, lîngă Şipotul fîntînilor, şi la Herăstrău. Satisfacţia pe care şi-o oferea prinţul era personală şi corespundea funcţiei lui, fiindcă – aşa cum spune Umberto Eco – „grădina este un aparat pentru a domina universul“. A trebuit pe urmă un spirit modelat de reglementările raţionale din Occident ca să vadă că modernizarea edilitară trebuie să controleze higienic şi estetic creşterea urbană. Acesta a fost Kiseleff care, refuzînd statuia ce i s-ar fi înălţat ca omagiu din partea foştilor săi guvernaţi, sugera în 1843 „o fîntînă, un pod, o Şosea sau orice altă lucrare folositoare“. Aşa, „aleaua cea mare a Bănesii“ a devenit Şoseaua Kiseleff. Din 1831, Regulamentul Organic prevăzuse amenajarea unei grădini în livada fostului mitropolit Filaret, devenit deja un loc de plimbare frecventat de populaţie, pe care în 1848 revoluţionarii l-au ridicat vremelnic la rangul simbolic de Cîmp al Libertăţii. Acolo va fi Parcul Carol, din 1905, cînd începeau lucrările pentru Expoziţia jubileului regal.

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.

Foto: A. Stroe

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.