Palatul Haller din Coplean
În judeţul Cluj, la 7 km nord de Dej, la intrarea în satul Coplean, poate fi admirată ruina tristă a uneia dintre cele mai notabile reşedinţe baroce din Transilvania – palatul familiei Haller. Acoperişul s-a prăbuşit, luînd cu el, în cădere, interiorul palatului, iar zidurile exterioare, pe care cresc în voie buruieni, afişează ca pe o sfidare spectaculoasele ancadramente rococo ale ferestrelor, executate de celebrul sculptor transilvănean Anton Schuchbauer.
Familia Haller de Hallerkö, ramură a uneia dintre cele mai vechi familii de patricieni din Nürnberg, menţionată în documente încă din secolul al XIII-lea, se stabileşte în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Prin căsătorii cu nobili maghiari locali, achiziţii de domenii şi o participare activă la viaţa politică a Principatului, familia Haller ajunge în scurt timp să se numere printre principalele familii nobiliare ale Transilvanei. Domeniul de la Coplean, „cu curte“ (reşedinţă, fortificaţii, construcţii anexe), este lăsat prin testament de István Bocskay, voievod al Transilvaniei şi rege al Ungariei în perioada 1605-1606, cumnatului său, Gábor Haller. Urmaşii acestuia refac ansamblul incendiat în 1601 de trupele generalului austriac Basta. În 1729, un inventar menţionează că la Coplean existau: un palat de plan dreptunghiular, înconjurat de o fortificaţie cu patru turnuri dispuse în colţuri şi un turn de intrare cu poartă mobilă, totul înconjurat de un şanţ cu apă.
Puţine dintre elementele palatului renascentist au fost utilizate la reconstruirea integrală, executată la mijlocul secolului al XVIII-lea, a reşedinţei familiei Haller din Coplean. Nu ştim numele arhitectului, dar acesta ridică un nou palat, în stilul barocului transilvan, pe temeliile construcţiei existente. Este păstrat numai subsolul – şi acesta extins – şi sînt refolosite materiale recuperate din vechea construcţie, alături de piatra adusă de la castrul roman de la Căşeiu.
Terminat înainte de 1771, palatul consta din subsol, parter şi etaj, dispuse pe trei laturi sub forma literei U, deasupra cărora era ridicat un acoperiş tipic pentrzu barocul transilvan, înalt şi cu pantă frîntă. Intrarea este marcată printr-un portic susţinut de patru coloane ionice. În 1765, exteriorul palatului este îmbogăţit cu decoraţiuni rococo, remarcabile fiind ancadramentele din piatră ale ferestrelor, cu cornişe trilobate puternic profilate, ce adăpostesc scoici uriaşe, capitelurile cu reprezentări zoomorfe ale pilaştrilor încastraţi şi capetele de turci cu turban, care l-au consacrat pe Anton Schuchbauer ca sculptor. La începutul secolului al XX-lea, palatul este cumpărat de Victor Elekes, iar în 1948 este naţionalizat şi devine sediu CAP. Un releveu făcut în 1956 de către studenţii Institutului de Arhitectură ne arată încă o stare foarte bună a clădirii. După 1989, ansamblul este retrocedat descendenţilor proprietarilor, dar într-o stare mult diferită de cea iniţială. Clădirile sînt toate ruinate, din fortificaţiile şi anexele din jurul palatului nu au mai rămas decît porţiuni ale unui turn; porţile de fier forjat au dispărut, parcul cu plopi, castani, stejari şi răchite a fost transformat în teren arabil.
Palatul Haller din Coplean este folosit de proiectul „moNUmenteUITATE“ ca imagine-emblemă, datorită valorii istorice şi artistice evidente a construcţiei, dar şi din cauza stării alarmante în care aceasta se află. Nu se mai poate vorbi de restaurare în cazul de la Coplean, dar o conservare a ruinelor – trebuie să recunoaştem, spectaculoase – poate constitui un subiect de concurs de arhitectură, unul internaţional chiar. Iar o rezolvare reuşită pusă în practică ar putea transforma Copleanul, dintr-o localitate puţin cunoscută, într-una celebră.
Cristina Chira este studentă la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti şi coordonatoare a proiectului „moNUmenteUITATE“.
