Palatul Bohus din Şiria

Anca-Raluca MAJARU
Publicat în Dilema Veche nr. 379 din 19-25 mai 2011
Palatul Bohus din Şiria jpeg

Aşezat într-o zonă aflată la contactul vechilor provincii istorice Banat şi Crişana, zonă unde diversitatea culturală a locuitorilor săi joacă un rol important în definirea particularităţilor regiunii, ansamblul nobiliar Bohus din Şiria stă astăzi mărturie unei istorii căreia i-a fost personaj principal.  Şiria este o localitate arădeană aşezată la poalele munţilor Zarand, a cărei denumire în maghiară – Világos, însemnînd şcetateţ luminoasă – aminteşte de bogata istorie a aşezării. Atestată în secolul al XIII-lea, cetatea Şiriei va fi un important oraş medieval maghiar şi un înfloritor centru al zonei în timpul stăpînirii otomane. După cucerirea habsburgică, cetatea medievală va fi distrusă, păstrîndu-se pînă astăzi ca mărturie ruina acesteia. Localitatea Şiria, însă, va rămîne şi în perioada modernă un reper în zonă şi unul dintre cele mai importante tîrguri ale regiunii.

În 1755, în momentul înnobilării sub Coroana Habsburgică, domeniul Şiriei va fi donat lui Emericus Bohus de Behárfalva, membru al unei vechi familii nobiliare maghiare de origine slovacă. Pe această moşie, baronul János Bohus îşi va construi în 1838 un impresionant ansamblu rezidenţial.

Ansamblul Bohus joacă un rol semnificativ în contextul luptei pentru definire naţională a secolului al XIX-lea, mişcare la care vor participa atît János Bohus, înalt funcţionar public al judeţului Arad, cît şi soţia acestuia, Antónia Szögény Bohus. Aceasta din urmă este una dintre figurile importante ale vieţii publice maghiare, remarcîndu-se prin acţiunile sale feministe, prin implicarea în reformarea sistemului educativ maghiar şi prin suportul entuziast acordat artelor plastice şi literaturii naţionale. În cadrul Revoluţiei din 1848-49, baroneasa va susţine înflăcărat trupele generalului Görgey Artúr, comandantul suprem al armatei revoluţionare şi vărul său. Ironia sorţii va face însă ca revoluţia să îşi primească lovitura finală tocmai în bătălia de la Şiria, după cum consemnează însuşi Antónia în jurnalul său, capitularea în faţa armatelor ruse conduse de Katlaroff fiind semnată tocmai în biblioteca palatului Bohus. Rămînînd o patriotă convinsă şi după această înfrîngere, baroneasa îşi va risca statutul social pentru a-i aproviziona cu cele necesare pe revoluţionarii maghiari condamnaţi şi închişi de tribunalul austriac. În ultimii ani ai vieţii, deşi rămasă fără vedere, va fi în continuare activă pe scena publică prin dedicarea completă în cadrul acţiunilor caritabile.

Perspectiva ascendentă asupra palatului, ce se prezintă dinspre spaţiul public, oferă vizitatorului o imagine solemnă, voit impunătoare. Clădirea este construită în conformitate cu moda reşedinţelor nobiliare ale începutului de secol XIX din spaţiul cultural maghiar, fiind valorificată de parcul bucolic ce o înconjoară. Volumul se construieşte în jurul unei curţi centrale, aflate în legătură cu parcul, spre care se deschidea cîndva un portic astăzi închis. Palatul este tratat plastic într-o notă neoclasică, optîndu-se pentru o formulă stilistică ce promovează o eleganţă a simplităţii şi sobrietăţii.

La începutul secolului al XX-lea, odată cu stingerea familiei Bohus, ansamblul îşi pierde farmecul de odinioară şi intră într-o perioadă de adumbrire pînă în 1960, cînd va intra în atenţia administraţiei publice şi va fi refuncţionalizat în folosul comunităţii. Astfel, în clădirea Palatului funcţionează şi astăzi muzeul comunei – avînd o expoziţie permanentă dedicată marelui român al locului, scriitorului Ioan Slavici –, iar clădirile anexe găzduiesc biblioteca şi Căminul Cultural al comunei. În parcul ansamblului, printre aleile sinuoase şi vegetaţia abundentă, se găsesc răsfirate statui ale marilor personaje autohtone. Cea mai veche şi spectaculoasă dintre acestea, inaugurată în 1910 şi clasată monument istoric, este cea a Antóniei Szögény Bohus, sculptura ce stă mărturie, alături de întregul ansamblu, a unui preţios trecut astăzi ignorat.

Anca-Raluca Majaru este studentă la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti şi colaboratoare la proiectul „moNUmenteUITATE“. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo lămurește scandalul momentului din fotbal. Acuzațiile sale
Starul portughez a oferit explicații despre situația sa la națională.
Euro dolari lei bancnote bani FOTO Shutterstock jpg
Curs valutar BNR, 7 octombrie 2026. Euro a scăzut, iar dolarul a crescut. Cum au evoluat principalele valute
Banca Națională a României (BNR) a publicat miercuri, 7 octombrie 2026, noile cotații pentru principalele valute. Euro a ajuns la 5,3501 lei, în scădere față de ședința precedentă, în timp ce dolarul american a crescut la 4,7801 lei. Francul elvețian și lira sterlină au înregistrat creşteri.
Studiu observational MedLife x Via Transilvanica credits Asociatia Tasuleasa Social (1) jpg
Când mersul pe jos devine „stres bun”: Noi insight-uri din studiul MedLife pe Via Transilvanica
MedLife prezintă noi insight-uri în studiul observațional desfășurat pe Via Transilvanica, de această dată cu privire la motivele pentru care drumeții au ales să continue provocarea de a merge pe jos timp de cel puțin 10 zile, chiar și atunci când oboseala i-a îndemnat să renunțe.
HUApu6uWsAAWlAP jpeg
„Cadoul” Rusiei pentru Putin, de ziua lui de naștere: 11 morți și 34 de răniți în Ucraina. Zelenski: „Unul dintre cele mai josnice atacuri”
Volodimir Zelenski a denunțat unul dintre cele mai „josnice” atacuri rusești asupra Ucrainei, soldat cu cel puțin 11 morți și 34 de răniți, inclusiv copii.
Cristi Chivu (EPA) jpg
Poli Timișoara tatonează terenul cu Cristi Chivu! Ce plan măreț al bănățenilor îl includ pe antrenorul lui Inter
Poli Timișoara pregătește un moment important pentru club și pentru suporterii săi.
Cum sa incepi sa tii dieta mediteraneana  Sursa foto shutterstock 1438074866 jpg
Ce dietă scade riscul de accident vascular cerebral la menopauză?
Femeile de peste 60 de ani sunt mai predispuse la un accident vascular cerebral (AVC). Riscul se dublează la fiecare 10 ani după vârsta de 55 de ani, iar până la 15% din cazuri apar la persoanele sub 50 de ani. Așadar, merită să știi cum să reduci acest risc, mai ales după menopauză!
image png
Noul satelit-spion al Poloniei a fotografiat unul dintre secretele Chinei: un portavion gigant, „cel mai probabil, va fi echipat cu reactoare nucleare”
Primele imagini transmise de satelitul de observație Mikroglob-1, lansat de Polonia în această vară, surprind șantierul naval din Dalian, unde ar fi în construcție al patrulea portavion al Chinei, și ceea ce, „cel mai probabil” sunt compartimente pentru reactoarele sale nucleare.
Vladimir Putin tinand un pahar de sampanie in mana FOTO EPA-EFE
Putin împlinește 74 de ani. Xi Jinping, Lukașenko și Kim Jong Un l-au felicitat. Cum își petrece dictatorul rus ziua de naștere
Președintele rus Vladimir Putin împlinește miercuri, 7 octombrie 2026, vârsta de 74 de ani. Liderul de la Kremlin își sărbătorește aniversarea alături de familie, însă nu își întrerupe activitatea oficială
Leo Messi (EPA) jpg
Messi, ovaționat de zeci de mii de oameni în ultimul meci la naţională
Starul argentinian a avut parte de o partidă istorică de retragere.