Palatul Apor din Turia, județul Covasna

În satul Turia se găseşte o mică reşedinţă nobiliară, o curie aparent modestă sau în orice caz foarte asemănătoare cu multe alte reşedinţe nobiliare de dimensiuni relativ mici care punctează peisajul arhitectural transilvan. 

Ramura de Turia a familiei Apor este atestată în documente începînd cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea (ceea ce arată că la momentul respectiv familia Apor deţinea deja domeniul de la Turia, avînd acolo, după toate probabilităţile, şi o curte). Spre sfîrşitul secolului al XVII-lea, cînd Transilvania traversează perioada tulbure creată de trecerea de sub suzeranitatea Imperiului Otoman sub „protecţia“ Imperiului Habsburgic, István Apor este înnobilat întîi baron, apoi conte, pentru serviciile aduse celor doi principi Apaffi. István Apor îşi foloseşte averea dobîndită odată cu titlul nobiliar pentru refacerea reşedinţei de familie de la Turia, pentru construcţia palatului Apor de la Alba Iulia, dar şi pentru înfiinţarea de şcoli şi fundaţii culturale. Mai curînd decît titlurile nobiliare, opera sa de mecenat este cea care îl păstrează în memoria comunităţii locale. Fiul său adoptiv, István Apor, este poet şi prozator, autorul lucrării Metamorphosis Transylvaniae, publicată în 1736. 

Nu ştim să existe vreun studiu referitor la palatul de la Turia. Informaţiile ce se pot găsi cu oarecare uşurinţă se referă la existenţa unei prime construcţii ridicate în secolul al XVI-lea, parţial avariată de către armatele lui Imre Thököly, reparată şi modificată de către István Apor în 1693. Alte modificări sînt aduse clădirii în 1820. În fapt, o cercetare superficială a palatului pune în lumină aceste trei datări ale intervenţiilor. Secolului al XVI-lea i se datorează prima construcţie, din care se mai păstrează pivniţele şi o parte a parterului, cu încăperile sale boltite şi decorate în manieră renascentistă. 

Aceleiaşi etape trebuie să îi aparţină şi o parte a elementelor sculptate, printre care ancadramentul unei uşi, tipic pentru secolul al XVI-lea transilvan. Volumetria generală şi mai ales corpul central al faţadei pot fi rezultatul transformărilor de la sfîrşitul secolului al XVII-lea, ca şi unele steme sculptate în piatră, în timp ce decoraţia exterioară de factură clasicistă pare a data din 1820.

Modest prin dimensiunea redusă şi decoraţia concentrată pe corpul central dominant, palatul şi-a dezvăluit valoarea în 1965, cînd au fost descoperite sub tencuială picturi murale renascentiste, unele datînd din anii 1640. Astfel, în sala numită „Micul Palat“ s-au găsit fresce ornamentate cu motive florale, iar pe căptuşeala ferestrelor, fresce reprezentînd siluete feminine, îmbrăcate şi înfăţişate în conformitate cu canoanele estetice ale epocii. Într-o altă cameră, aceasta din urmă boltită, pe pereţii pictaţi în întregime se pot desluşi chipuri bărbăteşti. Acoperite timp de sute de ani, frescele sînt în acest moment în curs de conservare şi restaurare. 

În 2004, cu ocazia desfacerii tavanului în sala numită „Marele Palat“, s-au descoperit şi grinzile originale din perioada Renaşterii, sculptate cu elemente de profil şi ornamentate cu rozete. Grinzile au fost şi ele păstrate vizibile.  

În palat se găsesc, de asemenea, numeroase sculpturi în piatră şi plăci comemorative cu blazoane aparţinînd familei Apor, piesa „de rezistenţă“ fiind piatra cu epitaful în limba latină a scriitorului Péter Apor.  Singurele anexe ale palatului care se mai păstrează astăzi sînt grajdul cu acoperiş baroc şi, parţial, zidul împrejmuitor. 

Expropriat în anii ’50, palatul revine după ’89 în proprietatea familiei Apor, în prezent fiind deschis circuitului turistic. 

Alexandra Stoica e absolventă a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ şi colaboratoare la proiectul „moNUmenteUITATE“. Cristina Chira e studentă a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ şi colaboratoare la proiectul „moNUmenteUITATE“.