O lecţie
N-are rost să rămînem tot timpul preocupaţi numai de spaţiul limitat al oraşului nostru, în care se dă lupta între investitori care vor să înnoiască centrul, şi apărătorii ultimelor vestigii ale unui aspect tradiţional, fie că ele mai supravieţuiesc din vîrsta dinainte de Primul Război Mondial sau din perioada interbelică. În acelaşi timp, un oraş cu totul nou se întinde din ce în ce în zonele exterioare, şi el reflectă epoca noastră, aşa cum e normal. Dar privirea noastră ar putea să se oprească, măcar din cînd în cînd, asupra exemplelor pe care le oferă mari capitale străine, cum ar fi acela de la Berlin, unde, chiar zilele astea, un gigantic proiect al primăriei a fost învins la un referendum pe care populaţia l-a cerut şi l-a cîştigat.
A avut loc şi acolo un vot la 25 mai şi rezultatul i-a asigurat Berlinului un spaţiu verde întins, cît Central Park din New York. De ani de zile se vorbea de un nou aeroport internaţional, fiindcă pentru această funcţie devine neîncăpător cel actual, Tegel, şi de mult nu mai era accesibil cel mai vechi, Tempelhof. Proiectul de a construi unul nou întîrzie să se realizeze şi costul său s-a dovedit mult mai mare decît se prevăzuse la început. A apărut însă un alt plan pentru Tempelhof. Acolo, unde au fost, în primii ani ai secolului trecut, performanţe celebre în istoria aviaţiei, naziştii au avut un aeroport militar SS şi, alături, un lagăr de concentrare, la care erau aduşi cu forţa muncitori din ţările ocupate, ca să fabrice aparate de luptă. Mitologia Războiului Rece are şi ea un loc pentru Tempelhof, ca simbol al apărării libertăţii, deoarece pe acolo se făcea aprovizionarea Berlinului cînd era sub blocada sovietică.
Ca de obicei, primăria nu ţine seama nici de amintirile istorice, nici de cît de mult viaţa normală, în ziua de astăzi, nu trebuie să se despartă de ecologie. Primarul Klaus Wowereit revendică dreptul de a sacrifica aproape jumătate din această imensă pajişte de 305 ha. Pentru a construi locuinţe. Argumentul este creşterea populaţiei în capitala Germaniei, cu 50.000 de locuitori noi pe an, ceea ce impune extinderea spaţiului ca să-i adăpostească. În condiţiile în care chiriile cresc în ultima vreme, se spune că ar fi un mijloc de a obţine scăderea lor, în întregul oraş. Dar majoritatea celor care au cerut să fie consultaţi sînt de altă părere: 65% dintre participanţii la vot s-au opus transformării acestui vast teren neconstruit într-un cartier de blocuri. Măsura preconizată nu este necesară cîtă vreme există în centru un mare număr de proprietăţi disponibile şi încă mult spaţiu la marginile extreme ale ciorchinelui de localităţi care formează Berlinul.
Ar însemna a pierde rezerva biologică pe care o reprezintă numeroasele specii de păsări şi animale care trăiesc acolo în libertate. Cineva dintre cei consultaţi spunea: „Lumea uită că animalele au fost aici înaintea oamenilor.“ În prezent, două milioane de persoane vizitează anual parcul Tempelhof şi doresc să-l păstreze ca atare. Cifrele pe care le invocă opozanţii remodelării zonei dau de gîndit. Din cele 305 ha, primăria avea intenţia de a lua publicului 40%. S-au calculat dimensiunile operaţiei: 600 de milioane de euro. Distribuirea terenului preluat astfel este şi ea semnificativă. Numai 9% pentru locuinţe ieftine, 41% pentru altele cu preţuri la un nivel mai înalt, iar 50% destinate unor proprietăţi corporate, unor firme. Cunoaşteţi sistemul: birouri, hoteluri, pe lîngă apartamente de lux.
Această controversă a dezvăluit situaţii care au influenţat, desigur, votul de duminica trecută. La Berlin există 900 ha de terenuri accesibile, proprietate de stat, unde clădirile noi ar fi mai ieftine. Senatul – ceea ce corespunde Consiliului general de la noi – a vîndut deja 200.000 de apartamente proprietate de stat investitorilor. Pentru a pune în cumpănă ce va deveni Tempelhof era nevoie de un referendum, iar condiţia pentru el era de a strînge 175.000 de semnături. S-au adunat cu 10.000 mai multe.
În felul ăsta, berlinezii vor putea, ca şi pînă acum, să vadă vulpi trecînd strada şi se vor întrece alergînd pe cîmp în faţa casei, sub ochii veveriţelor căţărate pe gard. Domnul primar a anunţat că respectă hotărîrea populaţiei şi că se va căuta un alt loc pentru construcţiile pe care el le consideră, totuşi, necesare.
Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.
