Moisei, anul de grație 2010
Pentru turistul curios, fie el român sau străin, vizitarea regiunii etnografico-istorice a Maramureşului este o etapă (cvasi)obligatorie, iar bogăţia tradiţiilor locale oferă nenumărate posibilităţi de organizare a traseelor. Cine ajunge, în peregrinările sale, şi pe la Moisei nu rămîne dezamăgit: bisericuţa din lemn ridicată la 1672 este un exemplu tipic de arhitectură populară maramureşeană, iar alături se înalţă falnică biserica de zid a mînăstirii de călugări, şi ea de la 1911.
Localitatea Moisei mai este însă renumită şi pentru Monumentul Eroilor. Grupul statuar a fost conceput pentru a marca un episod dureros de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial – uciderea unui grup de 42 de civili transilvăneni, de către armatele maghiare, în octombrie 1944, în momentele confuze ale luptei finale dintre puterile Axei şi Aliaţi. Ridicat în perioada comunistă, monumentul a fost încărcat de simbol. Transpunerea în plan artistic a acestei tragedii a fost încredinţată sculptorului Vida Gheza. Om al locului, născut în Baia Mare, artist talentat, cu pronunţate simpatii socialiste şi democratice reflectate în tematica operelor sale, şi provenind dintr-o familie cu ascendenţe multietnice, Vida Gheza reunea, în mod simbolic, în persoana sa toate criteriile necesare pentru a da cea mai potrivită expresie artistică evenimentului de la Moisei. Ansamblul sculptural propus publicului a reflectat cu ingeniozitate atît elementele cronologico-istorice ale întîmplării reale, cît şi folclorul maramureşean, realizînd un concept organic.
Monumentul a fost inaugurat în anul 1966, fiind realizat iniţial integral din lemn – o aluzie discretă şi la meşteşugurile tradiţionale ale zonei, vestită pentru prelucrarea lemnului. O poartă maramureşeană cu torsadele-i specifice deschide intrarea spre o alee, la capătul căreia 44 de trepte (referinţă la anul 1944) urcă spre un grup de 12 coloane dispuse circular, ca într-o horă, pe o colină. Dintre cele 12 coloane, două se termină cu figuri umane, iar restul au în partea superioară reprezentări stilizat-figurative ale unor fiinţe de poveste – omul focului, al apei, omul pîinii etc. Dimensiunea mitologică şi folclorică nu a fost însă cea mai evidenţiată în percepţia publică a monumentului, propaganda comunistă accentuînd latura istorică şi exploatînd „antagonismul“ româno-maghiar.
Anii ’70-’80 ai secolului trecut au reprezentat perioada de glorie a monumentului, autorităţile vremii adjudecîndu-şi-l spre a derula frecvent aici ceremonii prin care multe generaţii de elevi s-au transformat în mîndri pionieri. |n aceeaşi perioadă, cele 12 coloane de lemn au fost înlocuite cu unele de piatră, mai rezistente la intemperii.
După căderea comunismului, degradarea monumentului s-a accentuat de la an la an. Semnale de alarmă au apărut încă din 2006, iar în august 2010 o investigaţie a ziariştilor de la citynews.ro, ediţia de Maramureş, a descoperit faptul că principala problemă o constituie proprietatea asupra terenului pe care este ridicat monumentul. |ntr-adevăr, azi, aleea care merge spre monument îşi croieşte drum printre case particulare şi curţi amenajate cu butuci ciopliţi „artistic“, pitici etc. Legătura dintre poarta de intrare şi statui s-a rupt. Nu există un panou cu explicaţii ale evenimentului şi ale istoricului monumentului, nici ghid, ci doar vechea placă de metal, descriind succint masacrul în urma căruia există statuile. Nici semnalizarea dinspre şoseaua principală nu este pusă la punct, turiştii riscînd să nu observe monumentul.
Pe lîngă reabilitare, Moiseiul ridică problema reinterpretării şi reutilizării artei comuniste, care merită o dezbatere mult mai amplă. Aşadar, distrugem sau dăm o nouă semnificaţie, mizînd pe estetic?
Ana-Maria Stan este doctor în istorie, cercetător la Muzeul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.
