Memoria negată

Publicat în Dilema Veche nr. 354 din 25 noiembrie - 2 decembrie 2010
Memoria negată jpeg

Sînt numai cîteva zile de cînd, la televizor, am auzit pe cineva – de ce nu i-aş spune numele? Tudor Octavian – care declara: „Bucureştiul era un oraş de chirpici, domnule!“. Acest glas mustind de dispreţ voia să justifice orice operaţii de modernizare a Capitalei, chiar dacă, radicale cum se plănuiesc ele, ar presupune mereu demolări, unele după altele. Cu acest fel de a vedea lucrurile ne-am obişnuit din vremea cînd dumnealui împreună cu Vadim Tudor îl proslăveau în presa socialistă pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, autorul operei de înnoire a oraşului. Admiţînd că nu toţi cei care împărtăşesc părerea aceasta au un interes, s-ar putea ca unii să creadă sincer că Bucureştii mai păstrează o înfăţişare nevrednică de centrul unei mari naţiuni şi să aibă faţă de trecutul străzilor, pe unde trec grăbit cu maşina, resentimentul parvenitului pe care-l umileşte condiţia modestă a părinţilor. 

Dacă-i aşa, dacă judecata aspră vine doar din ignoranţă, atunci să restabilim adevărul. 

Chirpici? Erau şi din acelea. Nu numai la marginile rurale ale unui oraş care se întindea cu repeziciune, ci chiar în vechiul centru, cît timp nu dispăruse încă fizionomia orientală, ca la Damasc sau Cairo (a fost pînă aici Imperiul Otoman, nu?). Ba  chiar acolo unde ar fi trebuit să fie cărămidă, cîteodată tencuiala acoperea paiantă. Dar contra acestei tradiţii socotite înjositoare, reacţia a fost, peste generaţii, de revoltă şi de ambiţie. Pentru prestigiu internaţional, românii au fost totdeauna gata de mari sacrificii.  

Uitaţi-vă la proiectul pentru un Muzeu Naţional la Bucureşti, pe care l-au alcătuit în 1887 arhitecţii Schmieden, von Weltzien şi Speer. La numai zece ani de la Independenţă, clădirea avea o alură măreaţă, cu o cupolă monumentală, cu scări suind către intrare între două statui ecvestre, cu portice întinse în dreapta şi în stînga, pe cîte 60 de metri de fiecare parte... În 1926 are loc un concurs pentru localul Academiei Române. Proiectul arhitectului Gh. Plăcintaru-Liteanu, care a primit premiul II, prezintă un edificiu gigantic, cu parter şi etaj foarte înalt, ramificat în trei corpuri şi ducîndu-se departe în adîncime. Tot atunci au fost publicate proiectele care concuraseră pentru palatul Primăriei: semnate de Mincu, Petre Antonescu, Cristofi Cerkez sau chiar Socolescu, toate aveau turnuri semeţe şi faţade foarte complicate, de paradă (exact în stilul extrem de eclectic al palatului Sturdza din Piaţa Victoriei, ocupat de Ministerul de Externe şi înlocuit în 1937 de Duiliu Marcu cu clădirea în stil fascist  care este astăzi sediul Guvernului). În cele din urmă, nici una din aceste încercări nu s-a realizat, şi instituţiile respective, toate, au intrat în localuri care avuseseră altă destinaţie: Muzeul la Poşta Centrală, Academia în două case boiereşti, Primăria în Ministerul Lucrărilor Publice – megalomania statului n-a izbutit niciodată înainte de Casa Poporului! În schimb, adevăratele succese ale arhitecturii româneşti din prima ei epocă modernă (domnia lui Carol I) ca şi din perioada interbelică au fost casele particulare. Fie neoclasice, acoperite de stucaturi, mascheroane şi cariatide, fie inspirate din tradiţia naţională, ceea ce corespundea cu moda doamnelor care-şi puneau broboadă şi ie, casele defilează în amintirea noastră. E adevărat că dau impresia de decor, mai degrabă decît de locuinţă. Dar ele au fost manifestarea tendinţei de afiliere la contextul european contemporan. Şcoliţi în Franţa, românii – alături de arhitecţii străini care ne vizitau sau se stabileau la noi – au lucrat ca la carte, solid, chiar impunător, ca să dovedească deplina stăpînire a meşteşugului. Construite cu măiestrie, din cărămidă, aceste case formau atunci străzi întregi, în care zidăria se completa armonios cu grădina care o înconjura. Astăzi, n-au mai rămas decît cioburi din ceea ce avea altădată o coerenţă de stil şi de vîrstă. A nega însă valoarea oraşului vechi ca şi cum ar fi fost o aglomeraţie haotică de improvizaţii vulgare este a minţi.

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.