La originea urbanismului bucureștean

Publicat în Dilema Veche nr. 353 din 18 - 24 noiembrie 2010
La originea urbanismului bucureștean jpeg

Acest urbanism a cărui sarcină, mai grea astăzi decît oricînd, este a pune rînduială într-o capitală răvăşită, care ar vrea să fie şi veche şi nouă de tot, a început cu Cincinat Sfinţescu înainte de Primul Război Mondial, şi amintirea acestei personalităţi ar trebui împrospătată din cînd în cînd. Dar pe lîngă el au mai fost şi alţii, care şi-au pus problema modernizării Capitalei în România Întregită. O modernizare cumpănită, ca o continuare a unei dezvoltări organice pe care ei o citeau în planul oraşului, de la o etapă istorică la alta. Unul dintre aceştia a fost Spiridon Cegăneanu (1880-1973), cunoscut ca elev al lui Mincu, căruia i-a rămas credincios în opera sa de arhitect. Ea este ilustrată de casa din Piaţa Romană, măiestru construită în 1913 pentru un critic literar şi de artă, Nicolae Petraşcu, al cărui frate, Gheorghe, pictorul, a găsit tot acolo adăpost. Pentru noi, aşa cum o vedem astăzi, casa ne trezeşte în minte numele contemporanului nostru Al. Beldiman, autorul exemplarei restaurări, mai degrabă decît pe acela al lui Cegăneanu, uitat încă din timpul îndelungatei sale vieţi. 

Ceea ce vom reţine aici din opera sa scrisă este un articol publicat în 1926 în revista Societăţii Arhitecţilor Români (Arhitectura, V, pp. 12-19). Acolo, Cegăneanu îşi propunea să lămurească, în lumina cercetărilor de pînă atunci, „liniile mari de dezvoltare ale oraşului Bucureşti“. Săpături arheologice încă nu se făcuseră, ele vor începe cu Dinu V. Rosetti, după întemeierea Muzeului Municipal în 1929, avînd să continue cu şantierul ale cărui rezultate au apărut în 1958-1963 în cinci volume. Explorarea lui Cegăneanu se baza pe o experienţă personală a vechilor cartiere din sud şi est: el citează şanţul care „acum 35 de ani se mai vedea pe la bariera Vergului şi spre Vitanu“ şi resturile unui zid de centură din vremea lui Matei Basarab, aflat între bisericile Sfinţi şi Olari. El mai avea la dispoziţie planurile Sulzer şi Borroczyn, precum şi stampe din secolul al XVIII-lea. Numai dificultăţile întîmpinate atunci, pentru a stabili pe hartă întinderea treptată a aglomeraţiei bucureştene, mai interesează în această parte a articolului. 

Dar Cegăneanu a expus şi vederile sale despre „situaţiunea actuală“. De pildă, el critică amplasarea Gării de Nord şi a gărilor Obor şi Filaret – prima fiindcă, dacă ar fi fost instalată în centru, ar fi stimulat dezvoltarea edilitară „între Calea Victoriei şi Calea Moşilor“, celelalte deoarece fuseseră alese zone de periferie rurală la acea dată. Îl mai nemulţumea şi Bdul Dinicu Golescu, „un bulevard drept, fără legătură imediată cu Calea Griviţei, pornind din spatele gării la Bdul Elisabeta“, o arteră inutilă (şi costisitoare, din cauza exproprierilor), căci „de 60 de ani pasagerii vin şi pleacă prin Calea Griviţei“, unde găseau hoteluri şi un comerţ intens. De asemenea, cele două axe de comunicaţie est-vest şi sud-nord, care nu erau încă terminate, sînt şi ele criticate, „din cauză că au fost rău începute lucrările la unul (Bdul Colţea) şi împiedicate la celălalt prin diverse grădini şi clădiri publice (Bdul Carol)“. Bdul Carol nu ajunsese pe atunci pînă la întretăierea cu Calea Moşilor, Bdul Colţea (Lascăr Catargiu – Ana Ipătescu şi iar Lascăr Catargiu) pornise din Piaţa Victoriei, încă de la 1894, şi se preconiza ca el să se întîlnească în Piaţa Romană cu Bdul I.C. Brătianu, aşa cum s-a şi întîmplat cînd la acesta din urmă s-a adăugat porţiunea care se cheamă acum Gh. Magheru. Cegăneanu credea însă că „acest bd. era mai bine să se unească cu Calea Victoriei unde se termină actuala sa parte comercială, cam pe la Biserica Albă, urmînd să continue spre Şosea pe Calea Victoriei“. Altă propunere căreia nu i s-a dat atenţie ar fi fost ca Bdul Elisabeta „de la Cişmigiu s-ar fi ramificat în două, legînd de o parte calea populată şi comercială a Rahovei, iar de alta Calea Griviţei, rămînînd legătura cu Cotroceni prin străzi de mică importanţă“. Creşterea populaţiei Capitalei pînă la două milioane de locuitori era prevăzută, deşi linia de centură recomandată ar fi închis un spaţiu desigur insuficient: Basarab – Ştefan cel Mare – Mihai Bravu – Văcăreşti – Foişor – Filaret – Panduri – Grozăveşti. 

Concluzia: „Nici pentru prezent, nici pentru viitor nu există un plan de lucrări bine conceput, în acord cu toate problemele oraşului.“  

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.