Grijile Măriei sale

Publicat în Dilema Veche nr. 453 din 18-24 octombrie 2012
Grijile Măriei sale jpeg

Ia să ne aducem noi aminte de Vodă-Caragea! Nu fiindcă n-am avea subiecte din viaţa contemporană a oraşului: ele se întîlnesc la tot pasul. O realitate incoerentă, în care, oricît de rare, se întîlnesc şi motive de satisfacţie, dar continuă ofensiva împotriva ultimelor vestigii ale vechiului oraş. De pildă, cine trece pe strada General Manu poate constata că pe dreapta, pe trotuarul Hotelului Minerva, se lucrează harnic la restaurarea a două case, dar, peste drum, casa lui Spiru Haret este în aceeaşi stare de părăsire şi degradare, deşi am semnalat de atîtea ori că e o ruşine să fie lăsată să cadă din picioare. Haret! Mai ţineţi minte cine a fost? O statuie de Jalea, la Universitate, stă mărturie a respectului pe care alte generaţii l-au purtat acestei amintiri, pe cînd noi dispreţuim casa în care a trăit. E adevărat că, avînd în vedere ce a ajuns şcoala românească, te doare să te gîndeşti la cel care a creat-o, cu încredere în viitor, acum un secol. Cel mai indignător eveniment bucureştean pe care ni l-a arătat televiziunea acum cîteva zile a fost împrăştierea cu jandarmii a unei manifestaţii la Hala Matache: Nicuşor Dan şi cei 40 sau 50 de reprezentanţi ai ONG-urilor care protestau contra demolării pe furiş şi a înlocuirii ei cu o pastişă au fost îmbrînciţi în dube, ca nişte răufăcători!

De ce atunci ne aducem aminte de Ioan Gheorghe Caragea, fanariotul care a domnit în Ţara Românească de la 1812 la 1818? Acum două sute de ani, el lua măsuri pentru a se repara străzile din Bucureşti: „fiindcă cele mai multe poduri de prin uliţele tîrgului şi a mahalalelor (bez podurile mari) sînt foarte stricate şi fiindcă de acum înainte, cînd se apropie iarna, urmează a începe şi ploi, cînd nu va fi podurile drese va pătimi norodul de obşte“. Cu alte cuvinte, mai pe înţelesul cui citeşte azi – atît la periferie, cît şi în centru, putrezeau buştenii cu care erau podite străzile şi acestea se înnămoleau, împiedicînd circulaţia. Apropierea iernii? Data acestui document arată prevederea domnitorului: 5 august... Cu reparaţiile erau însărcinaţi „împrejuraşii“, adică chiar locuitorii care-şi aveau prăvăliile şi casele înşirate de-a lungul acestor „poduri“. Iar dacă ei ar fi nesocotit datoria lor, şeful poliţiei („vel aga“) urma să-i silească „şi făr de voie a-şi drege podul“! Un an mai tîrziu, curăţirea şi întreţinerea străzilor redevine necesară şi, în iunie 1814, „pînă la viitoarea toamnă, cînd începe ploile şi noroaiele“, se interzice accesul pe Podul Mogoşoaiei al carelor încărcate cu lemne de foc, cherestea, fîn, butoaie sau orice alte poveri grele. Acestea, ca şi camioanele din ziua de azi, nu numai că ar fi stînjenit circulaţia, dar ar fi scufundat sub greutatea lor pavajul lemnos. Gunoaiele şi „alte murdalîcuri“ pe care oamenii, „după rău năravul lor“, nu se sfiau să le arunce afară din curtea lor, adică în mijlocul străzii, trebuiau măturate şi, în acest scop, altă poruncă domnească a organizat, cel puţin pentru Podul Mogoşoaiei, o echipă de 16 agenţi de curăţenie care „să aibă care cu boi, tîrnuri şi lopeţi“.

De obligaţia de a participa la asanare nu erau scutiţi nici boierii, nici mănăstirile, ai căror slujitori, cu carele de la moşii, ori cu căruţele lor, aveau de transportat gunoiul şi noroiul afară din oraş, măcar o dată pe săptămînă, în fiecare sîmbătă.

Afară, unde? O dispoziţie luată în 1816 căuta să oprească întinderea oraşului dincolo de hotarele fixate cu un deceniu mai devreme, deoarece, pentru a scăpa de dările la care erau impuşi în „intravilan“, bucureştenii „necontenit fac case... pînă în cît se apropie să ajungă la Colentina şi la Herăstrău“. Alte extremităţi atinse erau spre sud, la capătul lui Şerban-Vodă şi pe Podul Calicilor (sugestiv nume!), adică Rahova de astăzi. Aşadar, o tendinţă care s-a accentuat treptat pînă în epoca noastră era deja prezentă în dezvoltarea Capitalei.

În interiorul acestor hotare era un haos. Comunicarea era anevoioasă pe străzile sinuoase şi strîmte, pe care, cum spune un alt document, „şandramalele şi tarabele... ce au obicinuit de fac dinaintea prăvăliilor îngustează şi astupă lumina uliţelor“. De aceea, „abia rămîne loc de a trece omul cu piciorul“. Asemenea strîmtori erau chiar primejdioase, fiindcă acolo, de pildă lîngă biserica Enii, se petreceau „întîmplări de hoţie“. Vigilenţa justiţiei era însă vizibilă: în faţa puşcăriei de la Curtea Veche se mai puteau vedea criminali traşi în ţeapă. Ca să nu se închidă calea pietonilor sau a trăsurilor prin copăile cu zarzavaturi şi fructe pe care le aduceau ţăranii şi le întindeau în mijlocul drumului, s-au făcut atunci primele pieţe: două – una pe Şerban-Vodă şi alta pe Podul Mogoşoaiei, vînzătorii avînd de plătit chirie boierilor care erau proprietarii acelor locuri.

Viaţa de toate zilele a locuitorilor oraşului era expusă la două pericole. În primul rînd, inundaţiile Dîmboviţei („înnecăciuni“) cauzate de zăgazurile morilor. De aceste mori de la Radu-Vodă depindea producţia cotidiană a brutăriilor care avea nevoie de făină. Pentru a curăţi şi adînci albia rîului, domnitorul însuşi poruncea să fie pusă în funcţiune o dragă („o mihani“) aşa cum văzuse la Constantinopol. Cealaltă calamitate care putea apărea pe neaşteptate era incendiul („iangăn“) capabil să devoreze cu cea mai mare iuţeală construcţiile din lemn şi acoperişurile de şindrilă. Foişorul de Foc exista în 1815, şi el de lemn, înalt de 15 metri; dat fiind că putrezise, urma să fie refăcut, iar pînă atunci erau puşi doi oameni de pază zi şi noapte: unul în clopotniţa de la Sf. Gheorghe Nou şi altul jos la poartă, gata să alerge să cheme ajutor. Cheresteaua necesară reconstrucţiei trebuia şi ea păzită „pentru „a nu se fura“. Cît despre pompieri, aceştia erau 40 de salahori înarmaţi cu topoare, ca să dărîme cît mai repede casele incendiate. Ustensilele pe care locuitorii fiecărei clădiri urmau să le aibă, ca precauţie, erau o cange, un topor şi „o putină cu apă totdeauna plină“. La curtea domnească existau şase coşari însărcinaţi să întreţină sobele.

Controlul şantierelor publice îl asigurau un arhitect, care în 1816 se numea Hartler, şi un inginer, Ernest Mayer, al cărui contract din 1814 prevedea o leafă destul de mare.
De reţinut că problemele edilitare erau tratate cu atenţie de Divan, format dintr-o duzină de boieri, organ consultativ şi executiv totodată, dar decizia finală îi aparţinea personal domnului. Cînd Antonescu şi Ceauşescu vor trasa străzi şi vor lua hotărîri de demolare, ei se vor înscrie într-o tradiţie premodernă. 

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.