Grădina Publică a Ploieştilor de altădată
Semnificaţia unui loc în mentalul unei comunităţi este dată de legătura afectivă dintre spaţiu şi experienţele oamenilor. Ciudat lucru cum, pentru ploieştenii de acum 70-80 de ani, Grădina Publică reprezenta un reper esenţial al urbei, iar astăzi ea nu mai există decît în paginile cărţilor de istorie locală. Şters în urma unei sistematizări comuniste, vechiul loc de întîlniri a fost martorul unor decade tumultuoase, cu lupte politice, poveşti de dragoste, asasinate şi tropot de cizme militare.
Spaţiul din faţa actualului sediu central al Poştei este astăzi parte a Centrului Civic, unde se organizează evenimente culturale. În mijloc se află bustul poetului Nichita Stănescu. Pînă la sfîrşitul secolului al XIX-lea, piaţeta creată în mod organic şi, parţial, haotic avea o funcţie preponderent comercială. Zona capătă o mare importanţă după ce, pe latura estică, a fost ridicat Palatul Băilor Municipale, devenind mai apoi şi capătul dinspre centru al bulevardului care asigură legătura cu Gara de Sud, unul dintre cele mai importante noduri feroviare din Vechiul Regat. În timpul mandatului lui C. Iennescu, se decide reamenajarea spaţiului şi acesta este curăţat, se plantează pomi, se taie cîteva alei şi se înconjoară toată insula cu un gard de fier forjat. Chiar în mijlocul spaţiului verde a fost amplasată Fîntîna lui Atlas, reprezentat în toată forţa sa, ţinînd în spate un vas din care curge apă. Statuia a ajuns repede un subiect de şicane politice deoarece titanul era reprezentat nud. Atunci cînd liberalii cîştigau alegerile, Atlas era întors cu spatele spre casele conservatorilor, iar cînd situaţia se inversa, sculptura era întoarsă spre reşedinţele perdanţilor.
În perioada interbelică, grădina a ajuns locul de întîlnire al îndrăgostiţilor, dar şi al diferiţilor pungaşi şi mici infractori din Ploieşti. Copacii crescuseră şi asigurau o anumită discreţie celor ce se plimbau prin grădină, iar locul era central şi uşor accesibil. În acelaşi timp, insula de verdeaţă devenise nepotrivită pentru oraş, prin aspectul său din ce în ce mai neîngrijit, şi stînjenea circulaţia care se mărise considerabil. Ştiind că ploieştenii totuşi susţineau păstrarea Grădinii Publice, autorităţile au trecut la o măsură radicală: într-o singură noapte, din martie 1936, tot spaţiul a fost distrus, copacii – tăiaţi, statuia – mutată, iar gardul – eliminat. În ciuda tuturor protestelor (şi au fost!), primarul a mers mai departe cu proiectul început şi, în locul grădinii, a amenajat un scuar modern, după planurile arhitectului Petre Popovici, în mijlocul căruia a fost aşezat bustul lui I.G. Duca, întreg spaţiul primind numele politicianului.
Moartea cere moarte. Dacă Duca a căzut răpus de gloanţe în 1933 la picioarele nicadorilor, pe 22 septembrie 1939, în faţa bustului său din Ploieşti sînt depuse cadavrele celor doi legionari ucişi din ordinul lui Carol al II-lea, ca răzbunare pentru asasinarea lui Armand Călinescu. Acesta este motivul pentru care, după venirea Mişcării Legionare la putere, scuarul va primi numele de „22 septembrie“, nu înainte de a fi „curăţat“ de bustul lui I.G. Duca. În anii războiului, aici a fost locul unde se desfăşurau paradele militare româno-germane: trupele veneau pe bulevard, dădeau onorul autorităţilor care îi aşteptau în fostul scuar şi continuau să defileze spre Catedrala Sf. Ioan. După război, scuarul a primit un nou bust, în acord cu noul regim – de această dată, Ştefan Gheorghiu, militantul socialist mort în 1914.
Întreaga zonă a fost ştearsă în 1959, în cadrul politicii de sistematizare a oraşului şi de „dezbrăcare“ a acestuia de arhitectura „burghezo-moşierească“. Clădirile de pe laturile de nord, sud şi est au fost demolate şi în locul lor au fost ridicate blocuri. Întreaga configuraţie a zonei a fost schimbată. Grădina şi scuarul ieşiseră din cotidian şi intraseră în istorie.
Lucian Florin Vasile scrie pe www.AtunciSiAcum.blogspot.com / www.RepublicaPloiesti.net.
