Dobrogea în sărbătoare

14 noiembrie. O zi ca oricare alta pentru mai toţi românii. Nu şi pentru noi, dobrogenii, care celebrăm la această dată un eveniment deosebit: unirea efectivă a Dobrogei cu România, la 14 noiembrie 1878.

În această zi solemnă, regele, pe atunci prinţul Carol I, aflat la Brăila, proclama: „Noi luăm astăzi în stăpînire Dobrogea, care devine şi este ţară românească…“

Tot în această zi, primele unităţi militare române trec Dunărea pe la Brăila şi Galaţi, fiind întîmpinate peste tot în Dobrogea cu o bucurie imensă. Însuşi prinţul Carol ţine cu tot dinadinsul să pună piciorul în această zi istorică pe teritoriul dobrogean, aşa că trece Dunărea cu o şalupă de la Brăila la Ghecet şi asistă la serviciul religios oficiat acolo.

Trupele române sînt primite cu multă emoţie, mai întîi la Tulcea, pe 14 noiembrie, apoi la Babadag, pe 17 noiembrie, şi la Constanţa, pe 23 noiembrie. Toată Dobrogea era în mare, mare sărbătoare.

Să ne oprim însă puţin atenţia la Tulcea şi să „simţim“ un pic din atmosfera de atunci.
Mai întîi (pentru că sîntem tulceni şi nu trebuie ratată ocazia) să lămurim de ce armata română „descalecă“ la Tulcea, şi nu în altă parte. Pentru că, la vremea aceea, Tulcea era oficial capitala Dobrogei, sediul administrativ al paşei – guvernatorul Dobrogei, fiind cel mai dezvoltat oraş din provincie.

Îmbarcaţi la Brăila pe nave de război, cei 3000 de dorobanţi, cavalerişti şi tunari români debarcă pe cheiul Dunării din Tulcea într-o atmosferă de nedescris, în sunet de fanfară, de clopote trase la toate bisericile din oraş, bubuit de tunuri şi uralele nesfîrşite ale mulţimii. Conducătorul trupelor române, Generalul Gh. Anghelescu, este primit cu tradiţionala pîine şi sare. Se rostesc cuvinte emoţionante. Pentru prima oară, după 460 de ani de stăpînire turcească, pe fostul Palat al Paşei flutură stindardul românesc.

Mulţimea este profund emoţionată, la fel şi soldaţii şi bravul lor conducător, care permite poporului să se manifeste spontan şi să decoreze drapelele de luptă cu ghirlande de flori. Trupele pornesc apoi pe strada Sf. Nicolae, plină ochi de mulţime, pe sub arcurile de triumf, spre Catedrală. Aici, Mitropolitul Nichifor oficiază o slujbă solemnă de mulţumire, un Te Deum, iar apoi armata română defilează pe principalul bulevard al oraşului. Generalul Anghelescu şi notabilii oraşului primesc defilarea de la balconul Casei Ellman, cea mai arătoasă din oraş, aparţinînd celui mai înstărit comerciant din oraş, care va găzdui peste cîţiva ani şi cuplul regal aflat în vizită la Tulcea.

Revenind la timpurile noastre, dacă am dori să serbăm astăzi această zi deosebită cu ceva mai mult decît muzică populară şi mititei, eventual să refacem traseul glorios al armatei române prin Tulcea, asta ar fi destul de greu de realizat. Bine, faleza şi Palatul Paşei încă mai există, dar nu acelaşi lucru îl putem spune despre clădirea Ellman şi strada Sf. Nicolae. Clădirea Ellman, ca şi întregul cartier evreiesc în care se afla, mai puţin Sinagoga, a dispărut sub buldozerele vremurilor „de aur“.

Strada Sf. Nicolae, bizar rebotezată „a Progresului“, a avut neşansa de a sta în calea „progresului“. O bună parte dintre imobilele ei au fost demolate, pentru a face loc unei noi străzi ce o secţionează la jumătate şi îi întrerupe continuitatea firească. Dacă am pune trupele române de azi să parcurgă traseul de la 1878, bieţii soldaţi ar trebui să se înghesuie, la un moment dat, printr-un pasaj cu coloane, să traverseze o stradă, apoi un alt pasaj cu trepte şi abia apoi să-şi reia ritmul cadenţat în drum spre Catedrală.

Tulcenii de azi abia dacă îşi dau seama că cele două frînturi de străzi au format cîndva împreună o preafrumoasă stradă, darămite că ea a purtat numele Sf. Nicolae, sau că pe acolo a defilat la 14 noiembrie 1878 purtătoarea de biruinţă armată română.

Lidia Vişan este coordonatoarea Proiectului „Redescoperă-ţi Oraşul!“ al Centrului EU divers din Tulcea.