Din nou la atac
Sînt două săptămîni de cînd au reînceput lucrări la nr. 4 din strada Tudor Arghezi (aproape de intrarea în Piaţa Rosetti). În septembrie 2010 a fost demolată la repezeală o frumoasă casă dinainte de Independenţă, probabil chiar din vremea lui Cuza. Actele necesare fuseseră eliberate ilegal: în primul rînd, fiindcă acolo sîntem în zona protejată nr. 21, deci, unde ar fi trebuit respectată Legea 50/1991, apoi, fiindcă nu s-a ţinut seama de protestul unui vecin, care avertizase că e vorba de o clădire de patrimoniu. Mai mult chiar, exista opinia unui expert oficial care se opunea demolării, dar s-a trecut şi peste această piedică: Centrofarm, căruia-i aparţine terenul, are nevoie de birouri şi servicii.
În 2010, cînd s-a dat autorizaţia de desfiinţare, urmată imediat de dărîmarea casei, am semnalat datele cu privire la trecutul acelui colţ din vechiul oraş. Le readuc în discuţie pentru că nimeni nu le-ar căuta în Dilema veche de acum trei ani, şi le adaug ce am mai găsit din istoria locală.
Proprietarul din 1847 se numea Hagi Tudorache Predescu. În 1820, cumpărase de la cumnată-sa, Hagiica Tudora, o casă în mahalaua Oţetarilor (adică a vînzătorilor de oţet), lîngă biserica cu acelaşi nume, şi alta în apropiere, în mahalaua Scaunelor (adică a măcelarilor), de la soţul unei nepoate, Stroe abagiul (adică negustorul de aba). A doua proprietate a trecut prin mai multe mîini. O jumătate din ea era, în 1918, a Anei Vioreanu, cealaltă – a lui Dumitru Comşa, a cărui fiică, Ella H. Mann, vinde lui Ionel Finkels în 1927. Aceasta este parcela de la nr. 4, care a fost demolată în 2010. La nr. 6 e o casă şi mai frumoasă, cu etaj, cu ferestre înalte, indicînd construirea pe la 1860-1870: în ultima vreme, înainte de a fi părăsită, era o grădiniţă de copii. Se întinde şi pe colţul cu str. Calderon, vechea ei intrare nefiind spre stradă, ci spre maidanul aflat acum în locul casei de la nr. 4. Amîndouă clădirile sînt ascunse de aceleaşi parapete de tablă, sudate între ele, ca să lase doar loc pentru buldozer să pătrundă în această incintă. Există, aşadar, suspiciunea ca şi fosta grădiniţă să aibă aceeaşi soartă. În orice caz, a dispărut împrejmuirea de fier forjat înfiptă pe un soclu de piatră. Pentru epoca lui Carol I erau caracteristice aceste îngrădiri de grilaj + piatră de Istriţa (acum, piatra este sfărîmată sau acoperită de ciment cu bidineaua, iar deschiderile din fierul forjat – astupate cu plastic), dar vom vorbi despre ele altă dată.
Proiectul de construcţie de la nr. 4, aprobat în 2010, avea în vedere cinci etaje. În 2012, Centrofarm a obţinut avizarea pentru alt proiect, cu unsprezece etaje. Nu mă credeţi? Pancarta afişată anunţă: DS + P + 10 E + etaj tehnic. Înălţimea apreciată în raport cu dimensiunea din Piaţa Rosetti înseamnă că fiecare nivel înfipt în cer atrage o extindere, pas cu pas.
Pur şi simplu, oraşul plesneşte. Lărgimea străzilor nu mai încape din cauza parcării de-a lungul trotuarelor, nelimitarea înălţimii clădirilor este impusă de o întrecere care aliniază unul lîngă altul fagurii de beton şi sticlă. Zonele protejate se retrag din ce în ce, sau sînt ciuruite.
Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.
