Destinații estivale...
Recent, preocupată să îmi planific vacanţa de vară, am răsfoit mai multe ghiduri turistice naţionale, fie tipărite, fie în variantă electronică. Printre ele, am ajuns şi la un volum publicat în 1932, intitulat România balneară şi turistică. Autorii săi, doi universitari clujeni – medicul urolog, prof. Emil Ţeposu, şi biologul Valeriu Puşcariu, pe atunci tînăr asistent la Institutul de Speologie –, ofereau o radiografie sistematică şi atractivă a locurilor de interes turistic, reuşind „să îmbrăţişeze bogăţia neîntrecută a izvoarelor noastre minerale“, şi totodată „să îndrume paşii drumeţilor înspre tot ceea ce merită să fie cunoscut şi apreciat în cuprinsul ţării întregite“.
Dincolo de interesul pe care îl au capitolele dedicate unor staţiuni balneare şi/sau climatice care nu mai funcţionează azi – Şuligul (Maramureş) sau Jabeniţa (jud. Mureş) – sau au devenit mai greu accesibile românilor – Burnas (azi în Ucraina, pe malul Mării Negre) –, sînt nenumărate referinţe la localităţi pe care le poţi vizita şi în prezent cu plăcere.
Dintre acestea mă opresc acum la Lipova, orăşel de lîngă Arad, renumit nu doar pentru apele sale minerale, ci şi pentru monumentele istorice şi religioase din zonă. Din punct de vedere balnear, epoca de glorie a Lipovei a fost cea interbelică, proprietăţile terapeutice ale izvoarelor minerale de aici fiind însă cunoscute încă din secolul al XVI-lea. După 1925-1930, Lipova a intrat definitiv în circuitul balnear, aici fiind construite sub coordonarea Societăţii „Băile Lipova“, proprietate a Băncii Gloria, două hoteluri noi – Hotelul Grand şi Vila Gloria – şi modernizate corespunzător instalaţiile de tratament. Destinată persoanelor cu afecţiuni cardiace, reumatice, digestive, Lipova oferea în acei ani posibilităţi de recreere deosebite – orchestră militară, sală de dans, terenuri de tenis şi fotbal, cinematograf. Apele Lipovei erau atît de renumite, încît aprovizionau şi Casa Regală română. Anii comunismului şi mai ales perioada post-1989 au adus un declin tot mai accentuat, astfel că în iulie 1998 s-au suspendat total activităţile turistice din zonă. De vreo doi ani însă, situaţia s-a modificat radical – prin efortul unui investitor autohton privat, Băile Lipova au redevenit un loc căutat de turiştii români şi străini, azi existînd acolo un camping cu peste 500 de locuri şi ştranduri cu tot confortul.
În apropiere de Lipova şi băile sale, vizitatorii interesaţi găsesc mai multe obiective demne de vizitat, unul dintre cele mai remarcate fiind Castelul Şoimoş. Monument istoric de clasă A, această cetate medievală care păzeşte defileul Mureşului a avut un destin zbuciumat. Ridicată spre sfîrşitul secolulului al XII-lea, ea a trecut prin mîinile multor proprietari nobiliari sau princiari. Printre cele mai cunoscute episoade din istoria cetăţii se numără stăpînirea sa de către Iancu de Hunedoara, asedierea ei de către răsculaţii conduşi de Gheorghe Doja la 1515, dominaţia turcilor din secolele XVI-XVII, care se termină definitiv la 1688. La o sută de ani distanţă, în 1788, Cetatea Şoimoş şi-a încheiat rolul de bastion de pază, de atunci începînd treptat şi degradarea/demolarea ei. În timp, Şoimoşul a ajuns un simplu loc de agrement popular printre localnici, care petreceau, de exemplu, ziua de 1 Mai la iarbă verde, printre zidurile rămase încă în picioare. Din 2007, un grup de pasionaţi ai naturii şi patrimoniului – Centrul Zonal Ecologic Arad – a început, cu sprijin financiar american şi specialişti locali, să readucă Şoimoşul în circuitul public. După acţiuni de curăţare a zonei, la Şoimoş s-au derulat şi cîteva concerte de muzică veche (în 2007 şi 2010), iar recent se discută din ce în ce mai intens despre reabilitarea cetăţii (cu peste 5 milioane de euro) şi folosirea ei pentru şcoli de vară şi conferinţe internaţionale.
Ana-Maria Stan este doctor în istorie, cercetător la Muzeul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.
