Despre eroi şi jocul istoriei
Cimitirele militare sînt locuri ale memoriei ce evocă sacrificiul unor oameni prinşi, de multe ori fără voia lor, în vîrtejul istoriei. Aceste locuri amintesc prezentului de bărbaţi care, înainte să fie aruncaţi în luptă, au avut o viaţă ca oricare dintre noi – au zîmbit, au iubit, au plîns, au visat. Dar această memorie este una selectivă, mai ales atunci cînd intervine istoria cu nedreptăţile şi ironiile sale.
Acest joc al trecutului a lăsat o amprentă în Ploieşti, în partea de nord a oraşului, la ieşirea spre Valea Prahovei. Pînă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, spaţiul era ocupat de păduri care au dispărut odată cu extinderea aşezării şi lungirea Căii Cîmpinii – astăzi Bulevardul Republicii. Au început să apară case avînd grădini largi, mici ateliere, diverse fabrici şi rafinării. La începutul lui 1941, Primăria Municipiului Ploieşti începe să discute cu Aşezămîntul naţional „Regina Maria“ pentru cultul eroilor despre posibilitatea realizării unui cimitir de onoare al soldaţilor prahoveni. La acea vreme exista un cimitir al eroilor, dar se afla la periferia oraşului, adiacent cimitirului civil Bolovani. Planul autorităţilor era crearea unuia mai uşor accesibil şi care să fie centrat în jurul unui mausoleu ce urma să fie construit. Locul ales a fost între strada Viişoara şi bulevard, teren care era ocupat doar de cîteva construcţii ce puteau fi expropiate uşor.
Lucrările însă nu au mers conform planului, iar Primăria a avut fonduri pentru cumpărarea a doar 12 din cele 16 proprietăţi, restul urmînd a fi achitate în anul următor. În contextul declanşării „cruciadei împotriva bolşevismului“, noul cimitir ar fi trebuit să păstreze memoria soldaţilor prahoveni care aveau să cadă pe frontul din est. Dar ce s-a întîmplat pînă în 1944 cu acest cimitir este neclar, cel mai probabil Primăria reuşind să expropieze tot terenul, dar fără să mai ridice vreun mausoleu – aşa cum prevedea planul iniţial – şi fără să creeze un cimitir al eroilor români.
„Erau tineri şi amărîţi“ rememorează doamna M.R. care, în august 1944 avea 9 ani şi locuia pe una dintre străzile de pe partea cealaltă a Căii Cîmpinii. „I-am văzut cum i-au dus acolo şi i-au împuşcat.“ Dînsa îşi aduce aminte cum, într-una din zilele de după 23 August, a văzut un grup de prizonieri germani escortaţi de soldaţi sovietici în locul recent curăţat de clădiri, dintre bulevard şi strada Viişoara, şi executaţi. O astfel de amintire este puţin probabil să fie rodul unei erori de memorie (cu toate că ipoteza nu poate fi exclusă), dar cercetările din arhive nu au confirmat pînă acum această mărturie. Este o piesă incertă, dar care se potriveşte perfect în puzzle-ul istoriei şi al ironiilor sale.
Ultima filă din această poveste s-a concretizat după finalul celui de-al Doilea Război Mondial, cînd România se afla sub ocupaţie sovietică iar comuniştii preluaseră controlul Primăriei Municipiului Ploieşti. La 23 august 1949 a avut loc dezvelirea monumentului din cimitirul eroilor sovietici aflat – unde altundeva? – între strada Viişoara şi Bulevard. Şi astăzi, în mijlocul spaţiului unde se află 60 de morminte, dintre care 48 sînt ale unor soldaţi necunoscuţi, se înalţă o coloană de marmură avînd steaua roşie în vîrf – un omagiu adus „ostaşilor sovietici căzuţi în luptă pentru înfrîngerea hitlerismului, pentru pacea şi libertatea omenirii“. Pietrele mortuare ale soldaţilor identificaţi subliniază faptul că aceştia au murit în 1945, cînd frontul era departe de graniţa de vest a României, implicit şi de Ploieşti.
Indiferent cine sînt cei care au murit şi sînt îngropaţi acolo, acea parcelă de teren reprezintă un omagiu adus unor oameni ucişi în cel mai sîngeros conflict global. Însă memoria acestui spaţiu a fost aruncată în jocul timpului, al răsturnărilor de situaţie şi al ironiei istorice.
Lucian Vasile e iniţiator al Proiectului „RepublicaPloiesti.net“.
Foto: L. Vasile
