"Desfiinţare de construcţie"
Aceste cuvinte, „desfiinţare de construcţie“, le-am văzut pe o pancartă lipită de gardul provizoriu care ascunde un maidan. Pe str. Tudor Arghezi, nr. 4. Era acolo o frumoasă casă boierească, al cărei stil neoclasic trimitea la cîteva, rare, exemple de la mijlocul veacului al XIX-lea. Neavînd etaj şi nefiind aliniată la stradă, ci cu o curte şi grădină în faţă, era desigur mai veche decît alte clădiri din apropiere. Cea de alături – deşi a suferit modificări, pierzîndu-şi balconul din centrul faţadei, dar păstrînd feroneria care-l susţinea – are frontonul şi pseudo-coloanele care conturează tot o fizionomie de secol XIX. O aripă suplimentară, ca un foişor, rotunjeşte colţul spre str. J.L. Calderon. Este oricum zona protejată din spatele Pieţei Rosetti. Casa a fost demolată fără şovăială, deşi porticul ionic la intrare, după cum atestă specialiştii, nu era numai o mărturie de vîrstă, ci o probă de aleasă calitate artistică. Discuţia între arhitecţi – dacă meritele acestei clădiri ar fi trebuit să o apere – nu mai are decît un interes academic, fiindcă între timp casa a dispărut. Prin găurile gardului se mai văd două anexe dărăpănate, care erau condamnate în orice caz. Aici urmează să se construiască un bloc de cinci etaje, pe un proiect al d-lui arhitect Lucăcel. Ca beneficiar apărea aseară Centrofarm, azi dimineaţă o etichetă nouă pe aceeaşi pancartă indică S.C. Interstone Development S.A. Frecvenţa unor asemenea denumiri dă impresia că sîntem în plină colonizare. Cu cîtă teorie marxistă mai ţin minte, tragedia acestui oraş este că a căzut pradă unei burghezii compradore care se încheagă repede. Oameni de afaceri locali, despre care mai aflăm cîteodată din gazete, cînd sînt înşfăcaţi, s-au făcut împuterniciţii unor firme străine.
Afaceri, din care să se îmbogăţească ei şi să le asigure descendenţilor lor un loc confortabil în România financiară de mîine, se ivesc mereu. Cînd e vorba de investiţii imobiliare în Capitală, e un adevărat asalt: parcă plouă bombele. De la o zi la alta, vechile case care mai păstrau, ici şi colo, înfăţişarea oraşului celor patru generaţii care au construit o ţară şi cultura ei sînt făcute una cu pămîntul, înainte ca măcar cineva să fi luat o fotografie. Dispreţul total pentru trecutul acelui teren face că nu se osteneşte nimeni să caute în arhive cine a locuit acolo. În cazul care ne-a atras atenţia, autorizaţia pentru „desfiinţarea de construcţie“ a fost acordată la 2 septembrie de către Primăria Municipiului Bucureşti, iar demolarea a început la 11 septembrie.
Justificarea a oferit-o avizul Direcţiei de Cultură a Municipiului (faptul că domnul Ştefan Damian nu mai e director acolo n-a schimbat nimic, după cum se vede). În realitate, dreptul de decizie îi aparţine Ministerului Culturii, care ar fi putut să ceară o judecată întemeiată Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. Aceasta nu e numai responsabilă pentru clădirile înscrise pe lista oficială, ci se cuvine să fie consultată atunci cînd caracterul tradiţional al unei străzi sau al unui pîlc de case este ameninţat. Din cîte se spune – aş vrea să fiu dezminţit –, discuţia care a avut loc la Primărie s-a referit doar la proiectul viitoarei construcţii, suprimarea celei vechi n-a trezit împotrivire.
Şi criza nu împiedică nimic? Ba da, după dărîmare lucrările se opresc. Cheltuielile totdeauna mai mari decît erau plănuite depăşesc deocamdată posibilităţile investitorilor. Cum mi-a spus unul dintre ei: „mijloacele mele sînt considerabile, dar nu sînt nelimitate“. Aşa se face că, unde a fost clădirea sacrificată, rămîne o groapă. Aşa este, între Vasile Alecsandri şi Căderea Bastiliei, terenul ocupat altădată de Proiect-Bucureşti. Chiar lîngă Piaţa Rosetti, între str. Speranţei şi Vasile Lascăr, alt teren viran. Încă unul, în acelaşi cartier, pe str. Calderon, pe lîngă care trec cu o strîngere de inimă fiindcă mi s-a deschis de multe ori uşa de sub marchiza de sticlă. Aşadar, rapiditatea demolării nu este totdeauna garanţia că o clădire nouă i se va substitui celeilalte.
Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.
