De ce nu ne trebuie încă un pasaj pietonal
De multe ori a fost vorba aici de Piaţa Romană, aşa cum a fost şi aşa cum este azi. Cum va fi rămîne de văzut.
Numele şi l-a primit în 1898, printr-o decizie a Consiliului Comunal, acelaşi nume ca al străzii aferente, care se cheamă acum Mihai Eminescu, la intersecţia cu alte două: Mendeleev (atunci Primăverii) şi Căderea Bastiliei (atunci Cometa). Piaţa astfel creată întrerupea la mijloc Bulevardul Colţei, între jumătatea de nord (Lascar Catargiu sau, o vreme, Ana Ipătescu) şi cea de sud (I.C. Brătianu, apoi Magheru). Erau, la început, doar cîteva case, din care au rămas Nanu-Muscel, Petraşcu I, Petraşcu II şi Sabba Ştefănescu. La ieşirea din piaţă către Calea Victoriei, mai erau, în 1911, de o parte şi de alta, casa Ionescu-Dobrogeanu (actualul sediu Stefanel) şi casa unui doctor Andronescu, unde a locuit mai tîrziu generalul Eracle Nicoleanu, prefect de poliţie sub Carol II. În centrul Pieţei s-a ridicat în 1907 statuia lui Lascar Catargiu, refăcută şi mutată de curînd în spatele staţiei de autobuz de la colţul cu str. Povernei.
Situaţia din 2011 e dominată de trei fronturi masive: blocuri care încadrează intrarea în Bdul Magheru şi palatul A.S.E. Reclame uriaşe acoperă cea mai mare parte din faţade. Casa Nanu-Muscel, într-o stare jalnică, lăsată să se dărîme singură, are alături, instalat deunăzi în casa Sabba Ştefănescu, un restaurant de lux, „Fortuna“. De partea cealaltă a Pieţei, după Stefanel vine „Cavalli alati“, încă un restaurant, mai modestuţ după preţurile afişate, avînd şi nişte cai înaripaţi la balcon, ca traducere pentru români a firmei. Clădirea de la colţul cu str. Mendeleev, deşi operă a lui Mincu, stă să cadă în bucăţi din neglijenţa criminală a proprietarului: a fost prima dintre casele lui N. Petraşcu, criticul care publica pe la 1900 revista Literatură şi artă. A doua, pe care i-a construit-o în 1912 Spiridon Cegăneanu şi în care şi-a avut atelierul fratele său, pictorul Gh. Petraşcu, a fost splendid restaurată în 1997-2000 şi, după ce a găzduit cîtva timp un restaurant, şi-a deschis porţile ca librărie („Bastilia“ nu e o firmă potrivită pentru a invita la lectură, dar face aluzie la numele străzii vecine).
Aşadar, bine sau rău păstrate, aceste clădiri menţin caracterul istoric al răspîntiei. Aflăm despre un proiect al autorităţii municipale de a transforma complet Piaţa Romană dintr-un articol de reclamă postat online în ziarul Gândul. Ni se anunţă „un pasaj subteran care să rezolve problema aglomeraţiei din zonă“. Asta înseamnă un spaţiu de 5140 m.p. pentru care se va săpa şi se va zidi timp de un an şi jumătate. O să vedem atunci aglomeraţie! Cheltuiala anunţată, totdeauna mai mică decît cea reală, este de 59 de milioane, într-o perioadă de criză economică. Practic, se va crea altă piaţă sub cea de deasupra, fiindcă noul pasaj va adăposti spaţii comerciale, ca la pasajul de la Universitate. Pretenţia de a fluidiza traficul (devenită prioritatea numărul 1 a urbanismului la noi) e un pretext, deoarece pietonii treceau alternativ, odată cu maşinile, şi nu se pierdea timp din cauza lor. E nevoie de încă un mall, cînd vom mai avea unul în Piaţa Amzei şi cînd aici împrejur au apărut două restaurante noi, pe lîngă cafe-barul din colţ, plus megalibrăria, şi ea prevăzută cu un bar? Am impresia că burghezia noastră compradoare, în complicitate cu investitori străini, vrea să schimbe felul de viaţă al românilor (cam devreme, ar trebui să aştepte prosperitatea care ni se tot făgăduieşte pentru viitor!). Între beneficiarii marii afaceri va fi Euroconstruct, pe care-l găsim peste tot.
În realitate, idealul acestor constructori urbani este să curgă maşinile fără întrerupere. Aceeaşi gîndire de şofer se manifestă şi în cazul tunelului de mare viteză de 1392 m lungime care s-ar scobi pe sub Bdul Aviatorilor, de la Piaţa De Gaulle.
Am de pus trei întrebări: 1) De ce nu s-a prevăzut un spaţiu de parcare sub Piaţa Romană, aşa cum va exista unul sub Piaţa De Gaulle? Zona Magheru-Romană-Victoriei este complet fără spaţii de parcare şi urgenţa numărul 1 asta era, iar intensificarea comerţului în zonă îl face şi mai necesar. 2) De ce s-a început perindarea pe la avize în vederea autorizaţiei de construcţie, fără o prealabilă consultare publică? Înainte de a fi o zonă de tranzit, aici e un cartier în care se trăieşte şi locuitorii străzilor din jur au dreptul să fie întrebaţi. 3) S-au ţinut licitaţiile cerute de lege înainte de a se încheia contractele cu Astaldi şi cu Euroconstruct? Cum de nu s-a pus măcar atunci în discuţie proiectul de realizare?
Un pasaj subteran asemănător urmează să apară şi în Piaţa Sudului. Faceţi-l acolo, oameni buni, cît vreţi! Nu în mijlocul unei zone protejate, unde monumentele istorice, cîte au supravieţuit, au rostul de a aminti întrucîtva ambianţa vechiului oraş.
Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.
