Cronica unei morţi anunţate
De cîte ori am scris despre casa asta! Dacă cititorii s-au plictisit să audă despre ea, n-aibă nici o grijă: astă-seară m-am dus să o văd pentru ultima oară. Prin Internet circulă de cîteva ore înştiinţarea trimisă de Nicuşor Dan, în numele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“, că mîine se demolează trei case de pe strada Christian Tell, numerele 16 A şi B şi 18. Vor începe să huruie excavatoarele şi buldozerele. S-ar zice că trăim sub ameninţarea nimicirilor. Se dărîmă şi munţii, se distrug şi casele... Încă din 2009 durează lupta în jurul acestor clădiri, dintre care primele două au o incontestabilă valoare de monument istoric, recunoscută printr-un studiu alcătuit de Ordinul Arhitecţilor din România. În total sînt 9, cele contra cărora se înverşunează marele proiect al firmei de arhitectură Sorin Gabrea, fost arhitect-şef al Capitalei, toate în acelaşi cartier dintre Piaţa Romană şi Piaţa Amzei. E adevărat că acolo este o zonă protejată (PROTEJATĂ, da!). Nesocotirea unui regulament urbanistic fără probleme a devenit obişnuită. Chemăm investitorul străin şi, cînd vine, vede ocazia de a cumpăra, ca să o demoleze, casa veche în locul căreia se va ridica un bloc de birouri, sau de locuinţe scumpe, sau un hotel.
Pe Christian Tell, la nr. 16, se află o casă unică în Bucureşti ca armonie discretă a arhitecturii. A construit-o în 1895 Oscar Benisch (1866-1925), fiu de arhitect şi el însuşi arhitect, ale cărui rude aveau proprietăţi în preajmă, iar familia sub numele căreia era cunoscută această vilă se numea Patzelt. La începutul secolului, acolo locuia Alexandru I. Ghika (1862-1915), pictor, unul din sateliţii artei franceze la noi. Prieten cu Toulouse-Lautrec, aşa spune legenda, pe care îmi vine s-o cred, fiindcă erau de-o vîrstă, amîndoi dintr-un mediu aristocratic, iar Ghika pare să fi căutat acelaşi gen de subiecte. Fratele său Vladimir, care se convertise la catolicism şi trăia mai mult în străinătate, a stat aici din 1902 pînă la începutul războiului, cînd a plecat la Roma: beatificarea ar fi putut da un argument de a salva casa.
Scriu, şi mîine dimineaţă au să se urce muncitorii pe acoperişul deja spintecat. A trecut vremea cînd mai era o speranţă. Dar e timpul să fie puse unele întrebări. Nicuşor Dan vrea să ştie dacă există autorizaţia de desfiinţare. Fără aprobarea primarului general sau chiar cu ea, lipseşte avizul primarului de la sectorul 1. Acesta este obligatoriu. Domnul Andrei Chiliman merită felicitat că a refuzat să emită documentul indispensabil (vorba vine! Uite că ăştia se pot dispensa). Proprietarul (cine este? Aş vrea şi eu să ştiu) l-a dat în judecată pe primarul de sector că-l împiedică să-şi fructifice proprietatea (demolînd şi reconstruind). Tribunalul i-a respins cererea: Justiţia e cu noi, măcar cîteodată. Cel mai grav este că cererea Ordinului Arhitecţilor de a se recunoaşte casa ca monument istoric a fost refuzată. De cine? De Ministerul Culturii, reprezentat prin secretarul de stat Radu Boroianu. Nu vi se pare că seamănă cu Roşia Montană? Aceeaşi e ţara, aceleaşi sînt Guvernul, procedeele şi, aş pune rămăşag, cauzele comportării autorităţilor, în care se întrec laşitatea şi neghiobia.
Nicuşor Dan anunţă că „Salvaţi Bucureştiul“ va depune plîngere penală. Proprietarul, chiar primarul Oprescu, dacă a permis demolarea în lipsa semnăturii primarului de sector, şi în orice caz S.S. Boroianu s-au făcut vinovaţi de o faptă penală. Mai e timp astă-seară să fie trimis un contra-ordin, ca să-şi evite un proces. Pot să-i asigur că-l vor pierde (Justiţia e cu noi!). Dar pierderea noastră va fi mai mare dacă se demolează casa. Un P.G. ori un S.S. se pot înlocui uşor. O asemenea bijuterie de arhitectură, nu.
Obişnuiţi-vă cu ideea, pînă se va prezenta cazul următor, care mă tem că e foarte aproape. Chiar peste drum de această casă, la colţul din stînga al aleii care duce spre Assumpţionişti şi Ambasada Franţei, se afla Liceul Francez, care s-a mutat de curînd. Casa datează din 1895 şi a aparţinut economistului P.S. Aurelian, fost academician şi prim-ministru. Acum e goală, căci pentru Liceul „Anna de Noailles“ s-a construit un alt sediu. N-aş fi crezut că-i poate da cuiva prin minte să o dărîme, însă pericolul există.
12.10.2013
Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.
