Casa Magdei Isanos, demolată - la Iaşi

Barbarie săvîrşită împotriva unui monument istoric din centrul municipiului Iaşi. Casa în care a locuit poeta Magda Isanos împreună cu soţul ei, scriitorul Eusebiu Camilar, a fost demolată de actualul proprietar, fără ca acesta să păţească nimic pînă acum. Încadrat drept monument istoric de tip B, datat la început de secol XX, imobilul i-a găzduit pe Isanos şi pe Camilar între 1940 şi 1944, plecarea avînd loc din cauza confruntărilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Scriptele situează casa la două adrese, pe strada Cloşca nr. 19, dar şi pe Săulescu nr. 19, cea din urmă fiind cunoscută pe vremea cînd cei doi locuiau aici. În mod ciudat, şi pe lista monumentelor istorice casa apare în dreptul a două poziţii, cu indicative diferite.

Avocată şi participantă ferventă la manifestările literare ale Iaşiului, Isanos a devenit mamă în această casă, iar în 1943 a publicat primul său volum, Poezii, la Editura Bravo. Imobilul a suferit stricăciuni puternice în iunie 1944, la două luni după plecarea lui Isanos la Bucureşti, la părinţi, grav bolnavă. Imobilul a fost afectat de bombardamente, iar cea mai mare parte a manuscriselor poetei s-au pierdut atunci. Isanos a murit la doar 28 de ani, în acelaşi an. Camilar, renumit mai ales pentru Povestiri eroice, a murit în 1965, tot la Bucureşti, la vîrsta de 55 de ani.

În prezentul apropiat, fosta casă a poetei ajunsese în mîinile a doi ieşeni, pe nume Vasile Irimia şi Ana Maria Sprâncu, care, în ciuda a tot ceea ce presupune legea conservării monumentelor istorice, au demolat-o. Asta după ce, o vreme, fusese lăsată la îndemîna oamenilor străzii, care fie au dormit în imobil, fie l-au jefuit. Actualul director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Iaşi, Virgil Băbâi, spune că Irimia nu a avut autorizaţie de demolare şi că instituţia pe care o conduce a depus plîngere penală împotriva proprietarului, după ce a aflat de eveniment. Surpriză însă: deşi lucrurile păreau clare, anchetatorii au dispus neînceperea urmăririi penale. Cei de la Direcţie încearcă să dea vina exclusiv pe Irimia şi pe Sprâncu, dar nici ei nu sînt lipsiţi de responsabilităţi. Pe de o parte, demolarea a avut loc sub nasul lor, casa fiind situată la cîteva sute de metri de sediul instituţiei. Pe de altă parte, conform portalului proceselor din România, este adevărat că Direcţia a contestat la instanţă decizia procurorilor de a clasa cazul demolării, dar a făcut-o tardiv, adică după ce termenul legal acordat pentru aceasta trecuse. Astfel, judecătorii nu au mai analizat dacă demolarea a fost sau nu legală, ci s-au oprit din cauza a ceea ce, în termeni legali, se numeşte „excepţie“. De ce juristul de la Direcţie nu şi-a făcut treaba la timp? O întrebare vecină cu infracţiunea, mai ales dacă se are în vedere că, nu de puţine ori, judecătorii trec peste hotărîrile procurorilor şi decid începerea urmăririi penale. O pată şi pe obrazul celor de la Parchet, care au deschis dosarul în 2010 şi au dat soluţia de-abia în 2012.

Prin urmare, pentru a face cît de cît dreptate, Direcţia a rămas să se judece cu cei doi proprietari într-un proces civil, care, de la primul termen, a mai născut un dosar, după ce Irimia şi Sprâncu au cerut declasarea imobilului de pe lista monumentelor istorice. Motivul arată lipsa de respect, pînă la capăt: clădirea este rasă de pe faţa pămîntului, nu pot construi nimic, locul fiind în continuare protejat de lege, şi vor să scape de interdicţia aceasta. Vor să facă bani din acest teren şi deja lucrează la asta. La începutul acestui an, au permis depozitarea, pentru o perioadă de trei luni, a mai multor materiale de construcţii, necesare unei firme pentru intervenţia la reţelele de gaze naturale din zonă.

Sorin Cristian Semeniuc este dr. al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

Foto: S. Semeniuc