Casa Ioan Zidarul

George ȚÂRA
Publicat în Dilema Veche nr. 323 din 22-28 aprilie 2010
Casa Ioan Zidarul jpeg

Există la Bistriţa o casă pe care ochiul comun poate s-o ignore, furat de elementele baroce şi neoclasice ale faţadelor învecinate, dar care nu scapă privitorului cît de cît iniţiat şi, cu atît mai puţin, studiilor de specialitate. Este una dintre acele clădiri sobre, cu ziduri de aproape un metru grosime, cu interioare şi subsoluri răcoroase, cu tavane zidite în boltă sau sprijinite pe grinzi masive de stejar, cu ancadramente simple şi elegante din piatră, simbol a ceea ce rămîne în raport cu ceea ce trece. Este vorba de casa Beuchel, cum o numesc specialiştii, sau casa Ioan Zidarul (traducerea poreclei de Muratoris sau Maurer, sub care era cunoscut Johannes Lapicida, meşter pietrar sas, celebru în epocă.) Acestor nume, desemnîndu-i pe doi dintre proprietarii ei, li se poate adăuga şi un al treilea, Pomarius, notar al Bistriţei şi umanist cunoscut dincolo de fruntariile Transilvaniei. Edificiul oferă istoricilor detalii legate de destinul personelor mai sus amintite, direct implicate în viaţa politică a urbei, iar în studiile de istorie a artelor şi a arhitecturii medievale este citat ca etalon al trecerii de la goticul tîrziu la Renaştere. Planul general al clădirii cît şi o serie de detalii de pietrărie arată că, în prima variantă de construcţie, datată spre sfîrşitul secolului al XV-lea, era vorba de o casă de piatră cu etaj, dominată de arhitectura gotică, printre primele de acest fel din cetatea Bistriţei. Proprietarii ei ulteriori au efectuat modificări în ton cu epoca, adăugînd, atît la nivelul faţadei cît şi în interior, elemente renascentiste, preponderente şi în înfăţişarea actuală. Etapa gotică este totuşi bine reprezentată într-o serie de ancadramente din interior, în nervurile bolţilor de la parter şi în profilatura bogată în muchii a unui fragment de fereastră al faţadei, terminată în arc frînt, scos la iveală cu prilejul restaurării din anii ’70.

O amplă intervenţie asupra clădirii a fost comandată de Andreas Beuchel, personaj emblematic din istoria Bistriţei, contemporan cu Ioan Zapolya şi Ferdinand de Habsburg, angajaţi în confruntări armate pe teritoriul Transilvaniei, cu implicarea directă a lui Petru Rareş, care a dobîndit astfel importante posesiuni dincoace de Carpaţi. Suzeranitatea sa asupra Bistriţei se concretiza într-o dare anuală de 500 de florini, în vreme ce imobilul în discuţie atinsese un maximum de evaluare de 800 de florini fiind, probabil, cea mai scumpă clădire civilă din Bistriţa acelor timpuri.  Fiul unei familii de patricieni bogaţi, Beuchel era, în 1495, student la Cracovia, unde a avut contact cu exponenţii mişcării renascentiste în curs de extindere dinspre Occident spre centrul şi răsăritul Europei. A fost judecător, jurat şi jude al Bistriţei şi a sfîrşit tragic, fiind acuzat de trădare şi executat, în 1531, pentru vina de-a fi abordat amiabil pretenţiile financiare ale lui Petru Rareş.


Sînt consemnate şi alte lucrări de restaurare în epocă, dar, în mod paradoxal, proprietarul cel mai avizat în materie de construcţii, Ioan Zidarul, n-a avut răgazul să-şi pună amprenta asupra înfăţişării casei, fiind nevoit să se refugieze de la Bistriţa la Sibiu, pentru a scăpa de mînia lui Petru Rareş, în urma unei greşeli de construcţie la o biserică pe care acesta i-o comandase la Suceava.

În momentul de faţă casa aparţine unui medic bistriţean, căruia îi datorează, printre altele, o restaurare conformă standardelor de ultimă oră. Clădirea are o destinaţie publică sub numele de Restaurant Central, facilitînd astfel accesul tuturor vizitatorilor, implicit pe cel al degustătorilor de artă medievală.

George Ţâra este jurnalist din Bistriţa-Năsăud.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Consultări cu AUR la Cotroceni
George Simion, după discuțiile cu Nicușor Dan. „I-am pus soluțiile pe masă. Nu se poate fără AUR”
Liderul AUR a declarat la finalul consultărilor că partidul său nu va vota nici un guvern din care AUR nu face parte.
Mădălina Apostol, condusă astăzi pe ultimul drum
Mădălina Apostol, condusă astăzi pe ultimul drum. Slujba are loc chiar acum
Mădălina Apostol, partenera omului de afaceri Nick Rădoi, este condusă astăzi pe ultimul drum.
pensie, foto shutterstock jpg
Noua lege care le permite românilor să aibă o pensie mai mare, prin investiții. Sistemul, inspirat din modelul american
Camera Deputaților a adoptat Legea Conturilor de Economii și Investiții (CEI), un mecanism care le permite românilor să economisească și să investească pentru pensie prin conturi speciale deschise la bănci sau firme de brokeraj autorizate.
1 orez cu lapte si scortisoara jpg jpeg
Preparatele banale care le aduc românilor aminte de copilărie: „E mâncarea sufletului meu”
O discuție de pe Reddit despre mâncărurile copilăriei a adunat numeroase amintiri despre preparate simple, de la pâine cu unt și zahăr la mămăligă cu brânză.
Sediu Comisia Europeană FOTO Shutterstock
Consiliului European de Securitate: implicații geo-politice enorme, inclusiv pentru România
„Consiliul European de Securitate” dorit de Comisia Europeană va trebui validat de Parlamentul European și de șefii de state și guverne.
Xi jinping FOTO shutterstock jpg
„Nu se simte bine”. Un moment surprins la summitul BRICS alimentează speculațiile privind sănătatea lui Xi Jinping
O scurtă pauză în timpul discursului de deschidere și absența de la o cină oficială au alimentat noi speculații privind starea de sănătate a președintelui chinez Xi Jinping.
PSD la Cotroceni
PSD își revendică dreptul de a conduce Guvernul. Grindeanu: „Suntem îndreptățiți și pregătiți să preluăm guvernarea”
Partidul Social Democrat este pregătit să preia conducerea Executivului și consideră că are toată legitimitatea de a desemna viitorul prim-ministru.
Vrei să începi o cură de slăbire  Iată cel mai ușor mod prin care poți face asta! jpg
Ții dietă pentru slăbire și suferi de constipație? Ce poți face pentru a-ți regla tranzitul intestinal
Dacă mănânci mai puțin, sari peste mese, reduci drastic carbohidrații sau nu consumi suficiente fibre și lichide, tranzitul intestinal poate deveni mai lent. Din fericire, câteva schimbări simple te pot ajuta să previi sau să ameliorezi problema.
guacamole cu lime si chpsuri jpg
Guacamole cu lime și chipsuri tortilla
Îţi place avocado? Încearcă reţeta de guacamole cu lime și chipsuri tortilla.