Casa Coandă

Publicat în Dilema Veche nr. 404 din 10-16 noiembrie 2011
Casa Coandă jpeg

Într-una din serile astea, trecînd pe lîngă casa Coandă, am observat că au dispărut şi plăcuţa care anunţa că acolo este ambasada Algeriei, şi panoul de fotografii care voia să atragă turişti, şi ghereta santinelei care păzea ambasada. S-a schimbat statutul casei cu nr. 29 de pe Bulevardul Lascăr Catargiu. Ce va fi acolo nu ştiu încă. Dar momentul pare potrivit pentru a aduna informaţiile despre trecutul acestei clădiri.

Arhitectul ei, Grégoire Marc, a făcut-o să semene cu un castel de pe Valea Loarei – această înclinaţie de a imita stilul francez de Renaştere mai avea un exemplu în Bucureşti, la nr. 165 de pe Calea Victoriei, unde casa arhitectului Grigore Cerchez, din 1887, a existat pînă în 1977, cînd, sub pretextul stricăciunilor cauzate de cutremur, a fost demolată. Cam în aceeaşi vreme a apărut şi casa asta de pe Bulevardul, pe atunci încă numit al Colţei, unde avea să fie locuinţa lui Constantin Coandă (1856-1932), ofiţer cu studii la École Polytechnique din Paris şi la Şcoala de Artilerie de la Fontainebleau, apoi, ca maior, trimis ataşat militar la Viena şi Bruxelles. Cariera astfel începută a continuat, din 1892, ca aghiotant al principelui moştenitor Ferdinand, şi-i va aduce în 1892 gradul de general de brigadă şi, zece ani mai tîrziu, de divizie. După intrarea României în război, va fi şeful misiunii noastre militare pe lîngă Marele Cartier General rus. Poziţia sa a devenit foarte periculoasă în 1917, cînd la Kiev s-a instalat Rada ucraineană: bolşevicii l-au arestat şi condamnat la moarte, aşa că l-a salvat numai ocuparea Kievului de trupele germane. La sfîrşitul războiului, Regele Ferdinand l-a numit prim-ministru (pentru o lună, octombrie-noiembrie 1918). În 1920, la atentatul comunist de la Senat, a fost ciuruit de gloanţe din bomba lui Max Goldstein. A făcut parte şi din Guvernul Averescu în anii 1926-1927.

Astăzi, o stradă – fostă a Pietăţii! – poartă numele său, fiindcă fiul său, Henri Coandă (1886-1972), i-a cerut această onoare lui Ceauşescu. Henri, a cărui mamă, Haydée Danet, era fiica unui medic francez, se născuse la Bucureşti, unde tatăl său în vremea aceea preda matematici la Şcoala de Poduri şi Şosele. Lui, avînd un asemenea părinte, i se destina o educaţie militară şi ştiinţifică pe care a avut-o în ţară şi la Charlottenburg. Noi ne gîndim acum la el ca la un fizician genial şi pionier al aviaţiei (avionul cu reacţie din 1910, efectul Coandă etc.): imagine oficială creată în 1969 la întoarcerea sa „acasă“, cînd s-a înfiinţat pentru el INCREST. Pentru el şi pentru soţia lui (Margareta Vîrtejanu, născută Lecca şi, dacă nu mă înşel, nepoată a lui Kogălniceanu), era asigurat un adăpost confortabil al bătrîneţelor lor. În realitate, eu bănuiesc că era un fel de Puck, cu o minte de spiriduş, care nu se lua în serios. În sinea lui, trebuie să fi rîs de primirile pompoase la care era fotografiat alături de Ceauşescu şi de „savanta“ nevastă a acestuia. Ori de cîte ori a venit cineva să-l roage ceva – şi erau mulţi! –, a folosit influenţa de care se bucura pentru a le da ajutor.

În casa părintească i s-a organizat un muzeu. Erau acolo arbori genealogici indicînd strămoşi pînă în secolul al XVIII-lea, portrete de familie (ca al unchiului său, amiralul I. Coandă), diplome, fotografii. Erau şi tablouri executate de biata Adina Paula Moscu pentru a ilustra momente din biografia marelui om. Unul dintre ele reprezenta sania-automobil propulsată de un motor cu reacţie pe care Henri Coandă o proiectase la comanda unui prinţ rus. Nu descoperise el şi beton-lemnul? Acest nou material, extrem de rezistent, îl folosise tot el pentru a decora casa unor prieteni cu sculpturi ale sale. Înclinaţia artistică n-ar trebui uitată la orice evocare a personalităţii  lui. Era un inventator de tipul Leonardo.

După moartea sa, muzeul a dispărut; de fapt, a fost mutat la Muzeul Tehnic din Parcul Carol. Era nevoie de un sediu pentru ambasada Algeriei, cineva a plasat-o în casa Coandă şi aşa a rămas mulţi ani de zile, fiind chiriaşa Academiei Române. S-a mutat acum fiindcă familia a revendicat casa şi, în procesul care a urmat, Academia a pierdut şi această proprietate, odată cu altele în care, pînă acum, erau institute de cercetări. Ca monument istoric, această splendidă casă este ferită: o vom vedea, probabil, de vînzare.  

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.

Foto: R. Avram

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Proteste în Franța
Măsuri extreme în Franța: Internetul mobil și rețelele sociale, vizate de o eventuală blocare din cauza violențelor
Guvernul francez a analizat modalități de a bloca rețelele sociale și chiar internetul mobil în unele zone, pe fondul protestelor din Franța care au avut loc săptămâna trecută.
banner ramona de la clejani jpg
Cine a cântat la cununia Ramonei Manole piesa „Am cartofi, dar n-am ulei și fac foamea lângă ei”. Femeia s-a iubit cu Ioniță de la Clejani
Cine i-a cântat fiicei renegate a lui Ioniță de la Clejani, la petrecerea de cununie, piesa „Am cartofi, dar n-am ulei și fac foamea lângă ei”. Solista a fost cândva iubita lui Ioniță de la Clejani
Vladimir Putin FOTO AFP
Putin susține că sancțiunile UE împotriva gazelor rusești afectează atât Europa, cât și piața globală
Uniunea Europeană (UE) îşi face rău singură, dar face rău şi pieţei globale prin sancţiunile impuse gazelor ruseşti, a afirmat marţi preşedintele rus Vladimir Putin într-o intervenţie la Forumul Ţărilor Exportatoare de Gaze (GECF), cunoscut sub numele de „OPEC al gazelor”.
1 dakota johnson jpg jpeg
Dakota Johnson, dezvăluiri intime despre relația cu Machine Gun Kelly. Ce le-ar fi mărturisit prietenilor
Dakota Johnson și Machine Gun Kelly ar avea o relație tot mai apropiată, deși nici actrița, nici rapperul nu au confirmat oficial că formează un cuplu. O sursă citată de presa britanică susține că actrița le-ar fi vorbit prietenilor despre chimia dintre ei.
cocktail deget om canada profimedia (2) jpg
Ziua1 109 jpeg
Elena Alexieva, autoarea romanului „Vulcan”, despre literatură și inspirație
Elena Alexieva, autoarea romanului „Vulcan”, spune la FILIT 2026 că partea interesantă a vieții e în exterior, nu în interior. Scrie fără plan, lăsându-se ghidată de poveste, și numește ca influențe majore pe Coetzee, Faulkner, Lispector și Mishima.
Călin Georgescu la sediul Curții de Apel București
O replică dintr-un film celebru, „împrumutată” de avocați în apărarea lui Călin Georgescu. Ce întrebare a primit judecătorul
Avocații lui Călin Georgescu au folosit, în instanță, în apărarea fostului candidat la președinție, o celebră pledoarie dintr-un film de Hollywood.
carfil6 jpg
Carfil, miză strategică pentru industria de apărare: ce riscuri economice și de securitate scoate la iveală cazul de sabotaj de la Brașov
Trei cetățeni străini, doi bieloruși și un ucrainean, sunt cercetați pentru tentativă la acte de diversiune în legătură cu incendiul din 14 septembrie 2026, izbucnit pe o platformă industrială din Brașov, în apropierea fabricii Carfil, filială a Romarm.
constanta ploaie jpg
Cod Roșu de ploi și acumulări masive de apă. Care sunt județele cele mai afectate
Mai multe localități sunt vizate de un cod roșu de vreme severă, după ce cantitățile de apă acumulate în ultimele ore au ajuns la 50-55 l/mp. Avertizarea este valabilă marți, 27 octombrie, până la ora 19:00.