Casa Beldiman din Iaşi - o renovare prea lungă

Este unul dintre puţinele imobile pentru care există o datare precisă: 1819. Acest lucru i se datorează unui inginer italian, Giuseppe Bayardi, care a desenat un plan al oraşului Iaşi, în timpul domniei lui Mihai Şuţu. Conform acestui document, casa postelnicului Beldiman se afla pe aceeaşi stradă cu „colţul dughenelor boerului Aga Greceanu“ (N.A. Bogdan, Oraşul Iaşi: monografie istorică şi socială, ilustrată, Editura Tehnopress, 1997-2004, p. 85). Imobilul face parte dintre numeroasele clădiri de acest gen pe care boierii ieşeni şi le-au construit la începutul şi pe la jumătatea secolului al XIX-lea, mai ales în zona Copoului.

Actualul monument istoric, cu o arhitectură foarte frumoasă, situat pe strada Săulescu nr. 10, este o casă boierească ce a aparţinut familiei Beldiman, fiind moştenită, în 1870, de Iorga, care, trei ani mai tîrziu, a vîndut-o Adelei Cantacuzino, membră a altei familii boiereşti de tradiţie din Moldova.

Despre familia Beldiman există supoziţia că s-ar fi stabilit în Moldova în secolele al XV-lea sau al XVI-lea şi că ar proveni din conţii maghiari Beldi. În prezent, există mai mulţi descendenţi ai Beldimanilor, care trăiesc atît în România, cît şi în străinătate. De numele lor, în Iaşi, se mai leagă o clădire monument istoric – Palatul Beldiman, din apropierea Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“. Aici îşi desfăşoară activitatea, de mai mulţi ani, o universitate privată. Dacă acest imobil se află într-o stare acceptabilă, nu la fel se poate spune despre Casa Beldiman.

Proprietate a Inspectoratului Şcolar Judeţean, casa reprezintă unul dintre corpurile unei instituţii subordonate acestuia, Palatul Copiilor, care a folosit-o însă prea puţin. Motivul: lipsa reparaţiilor, corpul fiind într-o stare foarte proastă, care ar pune în pericol securitatea celor dinăuntru. Investiţiile în renovare au lipsit, chiar dacă, de-a lungul timpului, aici a fost sediul mai multor instituţii ale statului, printre care Direcţia de Îmbunătăţiri Funciare.

Pe de altă parte, ghinionul Casei Beldiman a fost acela că şi celălalt corp al Palatului Copiilor, situat în zona Fundaţie, a fost la fel de neglijat mult timp, iar cînd au fost disponibile sume de bani de la Ministerul Educaţiei, în perioada 2007-2008, acestea au ajuns la acest imobil, amplasat mai în buricul tîrgului.

În final, în ciuda austerităţii din perioada de criză, sfîrşitul anului 2011 a adus organizarea unei licitaţii pentru renovarea unei părţi din clădire, procedura fiind adjudecată de o firmă din Iaşi, pentru 1,8 milioane de lei. Concurenţa acerbă – nouă participanţi – şi îndîrjirea cu care au luptat pentru acest contract – o firmă adresîndu-se, în cursul desfăşurării licitaţiei, Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor – nu au fost însă de bun augur, dimpotrivă. Actualul director al Palatului Copiilor, Constantin Şerban, susţine că iniţial a fost desemnată drept cîştigătoare o societate puternică, dar acest lucru a fost schimbat de instanţă, care a acordat contractul unei firme mai mici.

La scurtă vreme după anunţul semnării contractului din februarie 2012, durata lucrărilor s-a prelungit – şi se va prelungi încă nu se ştie cîtă vreme, pentru că finanţarea a încetat din cauza etern invocatei crize economice. Din cele 1,8 milioane de lei au fost primite doar 200.000 de lei. Paradoxal, începerea lucrărilor duce la degradarea şi mai puternică a clădirii pentru că decopertarea – stadiul la care totul s-a oprit – a făcut ca zăpada şi ploile să distrugă pereţii interiori şi elementele de tîmplărie.

Recent, într-o dezbatere organizată la Prefectura Iaşi, reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Culte, Cultură şi Patrimoniu Naţional au inclus clădirea pe o listă care cuprindea cele mai importante monumente istorice aflate într-o stare care necesită urgent continuarea lucrărilor de reabilitare.

Sorin Cristian Semeniuc este dr. al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.