Caragiale și Lupoaica

Publicat în Dilema Veche nr. 359 din 30 decembrie 2010
Caragiale și Lupoaica jpeg

A fost odată o statuie a lui Lenin de Baraschi. Povestesc bătrînii că, ştiţi dumneavoastră de ce, momentul favorabil trecuse înainte ca statuia să fie gata, şi atunci artistul a trecut la modificări radicale: l-a bărbierit pe Lenin, i-a pus o pălărie în cap ca să ascundă chelia, şi a fost să fie Caragiale. A ajuns în curtea Editurii Cartea Românească pe strada Aleksandr Popov (cum se numea atunci Berthelot), într-un colţ, cam cu faţa la perete. De acolo s-a mutat pe Maria Rosetti, în mijlocul străzii. Avea rost, fiindcă alături era una din casele în care a locuit Caragiale. Au fost multe ele, dar, oricum, omul îşi regăsea cartierul. Cînd Dinu Săraru era directorul Teatrului Naţional, i-a venit ideea să-l aducă pe Caragiale la intrare. Zis şi făcut, deşi n-a existat nici un act, nici măcar factura pentru camionul care a transportat statuia. Avînd în vedere dimensiunea bronzului, doar niţel peste mărimea naturală, proiectată cum era pe faţadă, nici nu se vedea de la distanţă. Prin 2005, dacă nu mă înşel, Andrei Pleşu şi redacţia Dilemei vechi au luat iniţiativa de a-l readuce acasă pe Caragiale, cu tămbălăul de rigoare. Credeam că s-a terminat cu plimbările Maestrului. Dar acum se aude că se pregăteşte o nouă mutare, de data asta în faţa hotelului Novotel. Desigur, fiindcă acolo intrarea o imită pe aceea a vechiului Teatru Naţional. N-a fost întrebată Comisia Monumentelor de For Public. Devine un obicei. 

Cu Lupoaica e altă poveste, şi mai lungă. În 1906, capitala regatului român a primit, ca simbol al frăţiei latine, o reproducere a statuii antice de pe Capitoliu evocînd legenda întemeietorilor Romei, cu fiara care i-a alăptat pe Romulus şi Remus. Un conte italian, primarul Romei, a venit să aducă acest prinos fraţilor de la Dunăre şi s-au ţinut frumoase discursuri. Bucureştenii maliţioşi au declarat că grupul statuar simbolizează cele două partide care, fiind unul la guvern şi altul în opoziţie, sug împreună bugetul. Bronzul a fost aşezat pe un soclu de piatră, pe aleea Mitropoliei. După război, a fost mutat într-un mic parc, în mijlocul Pieţei Dorobanţi (altădată a Confederaţiei Balcanice), şi a rămas mulţi ani acolo. Într-o bună zi, cineva l-a furat pe unul dintre gemeni, însă după cîtva timp l-au găsit, ori a fost înlocuit. Următoarea deplasare a plantat Lupoaica la capătul Bulevardului Lascăr Catargiu, la intrarea în Piaţa Romană, probabil din cauza numelui acestei pieţe. A stat acolo cît a stat, şi iar a plecat. Cînd am avut surpriza s-o văd pe Bulevardul Brătianu, peste drum de magazinul Cocor, mi s-a spus că s-a întors la vechiul ei loc: absolut fals! 

În schimb, în Piaţa Romană, unde o troiţă ocupă locul din centru în care era pe vremuri statuia lui Lascăr Catargiu, a apărut, la începutul şiragului de platani care desparte cele două sensuri de circulaţie, unul dintre ceasurile publice pe care le-a distribuit peste tot dl primar Oprescu. Nici statuia lui Caragiale nu e o capodoperă, nici nu simt lipsa Lupoaicei de unde o plasase dl Ciorbea, dar rămîne întrebarea – Cu ce drept primarii sau alţi puternici ai zilei plimbă statuile de colo pînă colo? Acesta este un oraş cu statui mobile – şi nu numai din motive politice. E un simptom de neseriozitate. 

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

image png
Franța a trimis în România un avion de patrulare ATLANTIQUE 2 pentru misiuni în Marea Neagră, pe fondul deteriorării situației de securitate
Un avion de patrulare maritimă al Marinei Naționale Franceze a fost dislocat la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, la solicitarea României, pentru misiuni de supraveghere și recunoaștere în vestul Mării Negre, în contextul deteriorării situației de securitate din regiune.
Monaco, foto Shutterstock jpg
Au oprit doar două ore în Monaco, dar au avut parte de un șoc! Ce au pățit doi turiști
O vacanță europeană planificată cu atenție la buget s-a transformat într-o experiență costisitoare pentru doi turiști din Marea Britanie. Polo Lam și iubita sa, Laura Matos, au făcut o scurtă oprire în Monaco, fără să se aștepte la surpriza care îi aștepta după plecare.
Bilanțul Ministerului Public în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
Ministerul Justiției demarează reorganizarea Administrației Penitenciarelor și a Direcției de Probațiune
Ministerul Justiţiei a anunţat marţi că la nivelul instituţiei a fost constituit un Grup de lucru pentru reorganizarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune (DNP).
elev bistrita png
Elevul de 13 ani din Bistrița care a rănit o profesoară și doi colegi, externat de la Psihiatrie. Decizia luată de școală
Elevul de 13 ani care a rănit cu un cuțit o profesoară și doi colegi, într-o școală din Bistrița, pe 19 octombrie, a fost externat marți de la Psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca și dus la sediul Poliției pentru audieri. Între timp, școala a decis exmatricularea sa.
smiley si gina pistol webp
Detaliul neștiut dezvăluit de Gina Pistol despre nunta cu Smiley: „Eu știam de când m-a cerut Andrei”
În cadrul unui interviu oferit recent, Gina Pistol a vorbit despre cariera pe care ar fi ales-o dacă nu ar fi ajuns niciodată în televiziune. În plus, ea a mai vorbit și despre un detaliu despre nunta cu Smiley, neștiut până acum.
image png
Descoperirea care ar putea schimba viața a 400.000 de oameni diagnosticați cu o boală genetică rară. A fost găsită metodă prin care pot reactiva gene sănătoase blocate
O echipă de cercetători din Australia a făcut un pas important în lupta împotriva sindromului Prader-Willi, o boală genetică rară care afectează sute de mii de persoane la nivel mondial.
Vaccin antigripal
370.000 de doze de vaccin antigripal, disponibile pentru comandă în farmaciile din România
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, că 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozite, iar la jumătatea lunii noiembrie este estimată o nouă livrare, de aproximativ 500.000 de doze, pentru continuarea campaniei de vaccinare antigripală.
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare
Nu ies 35 de miliarde. PSD i-a interzis lui Nazare să facă rectificare bugetară până nu prezintă deficitul exact - SURSE
Liderul PSD Sorin Grindeanu a discutat marți cu ministrul de Finanțe Alexandru Nazare despre situația deficitului bugetar.
jeffrey epstein donald trump jpg
Numele unei românce apare în scandalul care îi leagă pe Donald Trump și Jeffrey Epstein. Acuzații grave la adresa președintelui SUA
Democrații din Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanților din SUA au publicat, pe 26 octombrie 2026, un raport care prezintă presupuse legături între Donald Trump și activitățile infracționale ale lui Jeffrey Epstein. Documentul cuprinde mărturiile a 11 femei.