Biserica germană din Malcoci
Nu vă apucaţi să căutaţi Malcociul pe harta Transilvaniei, printre satele de saşi, că n-o să-l găsiţi. Căutaţi în Dobrogea, la 9 km est de Tulcea, prima localitate de pe drumul binecunoscut de amatorii de pescuit în Deltă.
Firesc, vine întrebarea: germani în Dobrogea? Da, am avut şi noi, dobrogenii, colonii de germani, diferite ca origine de cele din Transilvania. Ai noştri germani veneau din Basarabia şi din sudul Rusiei, acolo unde fuseseră colonizaţi de către Ecaterina a II-a.
Cînd coloniştii s-au înmulţit, iar pămîntul a devenit insuficient, plus au mai venit nişte ani secetoşi cu recolte proaste şi boli, cei mai tineri şi-au luat inima în dinţi, nevestele, pruncii şi avutul în căruţe şi au luat-o încotro au văzut cu ochii, în căutare de pămînturi bune şi disponibile. Ajung în cele din urmă în Dobrogea, care era la vremea aceea sub turci şi unde găsesc pămînturi libere şi nelucrate, berechet. Întemeiază colonii prospere şi frumoase nu numai la Malcoci, ci în toată Dobrogea, căci după primul val de imigranţi din 1840-1850, mai vin două în ’73-’83 şi în 1890.
După un secol de convieţuire paşnică şi prosperă, vine însă, în prag de război, marele plan de aducere acasă a germanilor; şi uite aşa germanii apucă din nou calea băjeniei (de data asta, nu prea inspirat, căci au multe de îndurat, iar la sosire nici vorbă de Vaterland idilic, dar asta, deşi foarte interesantă, e o altă poveste).
Malcoci a fost primul sat german întemeiat de colonişti în Dobrogea în 1843, devenit repede un sat bogat, cu gospodării ordonate şi prospere. În 1940, în cadrul planului organizat de repatriere a etnicilor germani „Înapoi în Reich!“, pleacă din Malcoci în Germania 1102 colonişti. În sat mai rămîn 15 persoane şi biserica întemeiată de coloniştii germani, ca amintire a existenţei lor.
Despre biserică în sine se cunosc puţine date: construcţia corpului principal, în două ape, undeva între anii 1882-1890; lucrările coordonate de preotul italian Theodor Domenico, turnul-clopotniţă adăugat mai tîrziu, prin 1902.
O clădire impozantă, situată în apropierea drumului principal şi care atrage inevitabil privirea oricărui trecător prin fosta colonie germană. În primul rînd prin arhitectura aparte, ce face din ea un unicat în zonă, dar şi prin starea avansată de degradare. De departe, doar intuieşti starea bisericii, văzînd cît de înclinată e crucea de pe turnul-clopotniţă (pentru a cărei fixare a fost nevoie, în septembrie 2010, de o echipă de la ISU).
De vii mai aproape însă, ai în faţă tot ansamblul dezastrului: acoperişul bisericii, multă vreme ciuruit de apele ploilor, s-a prăbuşit în totalitate. De vină se pare că ar fi lucrările necorespunzătoare de consolidare a clădirii din anii ’80, cînd s-au turnat centuri de beton prea grele.
Deşi ar merita cu vîrf şi îndesat, edificiul nu este monument istoric, întrucît a fost omis în 1991, cînd s-a întocmit lista monumentelor istorice. În 2003 se face în sfîrşit propunerea de clasare către Comisie, dar lucrurile merg greoi, întrucît parohia romano-catolică de care aparţine nu avea actele de proprietate.
Apoi, în martie 2007, a survenit prăbuşirea acoperişului, ceea ce a îngreunat şi a pus, într-un fel, sub semnul întrebării oportunitatea continuării demersurilor. Paradoxal, în situaţia jalnică în care se află acum, bisericii i-ar fi mai bine să se afle în afara listei monumentelor istorice, căci astfel şansele ei de reabilitare ar creşte. Indiferent cum ar fi, pe listă sau în afara ei, şansele ca biserica din Malcoci să fie readusă la grandoarea iniţială sînt oricum mici, căci ar presupune costuri foarte mari, iar sponsorii, în vreme de criză, nu se înghesuie.
Ca o asigurare pentru viitor că lucrurile nu vor sta mai rău decît în prezent, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Cultural Tulcea a inclus biserica din Malcoci în PUG-ul comunei Nufăru ca „zonă de protecţie locală“. Mai departe, ce-o vrea Domnul...
Lidia Vişan este coordonatoarea proiectului „Redescoperă-ţi oraşul!“.
Foto: Direcţia Judeţeană de Cultură Tulcea
