A fost odată... un bazar

De cîtăva vreme, fosta Piaţă Civică a orăşelului nostru a fost updatată, modernizată şi reinvadată (mai ales în serile de vară) de tulceni, şi mai mici şi mai bunici. Foarte puţini însă dintre cei care stau pe băncuţe şi admiră jocurile de lumini şi de apă cunosc ce se afla înainte pe aceste locuri, înconjurate acum de blocuri din anii ’70-’80. 

Să dăm timpul înapoi ca să aflăm. Dacă îl dăm prea mult, aflăm că pe la începuturile Tulcei, pe aici... nu era mai nimic, decît apele Dunării care se lăfăiau pe zonele joase, întinse, unde astăzi găsim centrul comercial şi administrativ al oraşului. Tulcea cu mahalalele ei o găseai la vremea aceea cocoţată pe deal (deh! şapte coline), la adăpost de ape.  În vale – actualul centru al oraşului – doar mlaştini şi locuitori broscani, şi asta pînă pe la 1850, cînd Comisia Europeană a Dunării – cea care a făcut mult bine prin zona Deltei şi Dunării şi, în general, pentru ţară, se hotărăşte să îndiguiască cu piatră ţărmul dunărean şi astfel să ne scoată din glod. 

„Golfurile“ Dunării se colmatează încet, şi cu aluviunile aduse de ploi de pe versanţi, astfel că locul începe să fie cît de cît folosit. Mai întîi de ţăranii de prin satele alăturate, veniţi cu treburi la oraş, care îşi lasă aici carele. Mai apoi, pe ridicăturile de pămînt ivite ici-colea, locuitorii de prin împrejurimi înalţă primele magazii. Noul pămînt, smuls apelor, este denumit de locuitori Ceair, un cuvînt turcesc ce înseamnă „loc întins“ sau „pămînt nou“. 

Aşa încep să se contureze viitoarele străzi cu deschidere spre Dunăre, care vor forma ulterior centrul oraşului. Şi asta pentru că noua zonă era plată, avea vad comercial bun, fiind aproape de Dunăre, de activitatea trepidantă din port, aşa că aici apar prăvălii, cafenele, agenţii de navigaţie etc. 

Tot aici, între 1861-1866 este construit, după modelul bazarurilor orientale, un ansamblu arhitectonic deosebit: Bazarul turcesc sau Coloanele turceşti. Construit din cărămidă cu mortar de ciment pe fundaţie de piatră, ansamblul cuprindea 41 de imobile, majoritatea prăvălii, cu două rînduri de coloane, de o parte şi de alta a străzii Ştefan cel Mare, în total 72 de coloane. 

În magazine, printre coloane şi chiar şi pe stradă – o forfotă şi un du-te-vino continuu: ţărani cu legume de vînzare, sobari, coşari, sacagii, bătrîne lipovence cu coşu’, cu seminţe de floarea-soarelui, turci cu halviţă şi bragă, oameni în căutare de lucru. (Bazarul Turcesc este evocat cu multă nostalgie de Constantin Găvenea în Amintiri şi imagini din Tulcea de odinioară). 

Pe bună dreptate este declarat monument de arhitectură, căci bazarul din Tulcea – parte caracteristică şi emblemă a oraşului, era unicul de acest gen din sud-estul Europei.  Din păcate nu pentru mult timp, pentru că în urma măsurilor de sistematizare, prin Dispoziţia nr. 221963 a Consiliului de Miniştri, bazarul este scos de pe lista monumentelor de arhitectură şi demolat. I s-a păstrat doar, într-un fel, numele. „Sub Coloane“ mai zic azi tulcenii unui bloc cu magazine şi bineînţeles coloane la parter, construit aproximativ pe locul vechiului bazar. 

Dimpreună cu „Coloanele turceşti“ dispare întreg centrul vechi al oraşului, construit pe Ceair. Nivelul ridicat al apei freatice de pe acest fost teren inundabil a făcut insalubre multe dintre clădirile centrale, buldozerele comuniste găsind astfel justificare misiunii lor. În concluzie... a fost odată un bazar turcesc. Şi un centru vechi. Acum nu mai sînt. 

Le mai găsiţi, dacă aveţi curiozitatea, pe www.redescoperatiorasul.eudivers.ro/images/stories/articole/redescopera-ti%20orasul.pdf în ghidul Tulcea de ieri şi de azi, realizat în cadrul proiectului „Redescoperă-ţi Oraşul!“ de Centrul EU divers din Tulcea. 

Lidia Vişan este coordonator al proiectului „Redescoperă-ţi Oraşul!“, finanţat de Comisia Europeană prin programul „Tineret în Acţiune“.