Balet pe lîngă urs - despre Transnistria, Chişinău, Bruxelles şi Moscova

Publicat în Dilema Veche nr. 489 din 27 iunie-3 iulie 2013
Victime, procurori şi idioţi morali jpeg

„Voi credeţi că transnistrenii ăştia sînt aşa, nişte supersoldaţi – să ştii că şi ei beau de rup şi încalcă legea“ – zice un prieten de la Chişinău. Acum trei luni, avusesem senzaţia că ceva e putred în Transnistria, cînd mi s-a cerut cea mai ieftină şpagă de care am auzit: 5 lei moldoveneşti (puţin peste 1 leu românesc). A fost mai complicat să înţeleg ce spunea şoferul microbuzului pe care l-am luat de la Chişinău, pentru că omul nu vorbea o boabă româneşte. Pînă la urmă, am înţeles prin semne, că era iritat că ţineam microbuzul în loc – avînd paşaport străin, trebuia să completez nişte hîrtii şi era coadă. Mi-a făcut semn să-i dau banii şi s-a rezolvat. Şi eu care mă stresasem pentru că eram prima dată în Transnistria pe cont propriu, fără delegaţie, fără organizatori, fără anunţ prealabil – nu ştiam cum se va aplica regula celor maxim zece ore petrecute acolo fără înregistrare la miliţie. S-a rezolvat cu 1 leu.

Nu starea de fapt din Transnistria e periculoasă, cît impredictibilitatea ei. Nu eşti sigur de nimic. Regula fotografierii în public (şi cine nu vrea o poză cu Lenin?) e cu totul şi cu totul impredictibilă – uneori, miliţienii te lasă să faci cîte poze vrei; altădată, apar lîngă tine cum ai apăsat pe buton; dar de cele mai multe ori te lasă să faci cîteva poze şi apoi te uşuiesc. Cîte poze nu e clar; a te comporta cu toane pare mai degrabă un semn al autorităţii: gata, ai făcut nişte poze, acum trebuie să simţi că eşti pe teritoriul meu.

Teoretic, Transnistria este un stat multinaţional şi multicultural, orice multiculturalist din ăsta de profesie de prin Occident ar recunoaşte retorica. Spre deosebire de Republica Moldova, care cică e statul naţional (citeşte „cîh“) al moldevenilor români şi unde minorităţile nu au loc, Transnistria ar trebui să fie un rai multinaţional – de-asta are şi trei limbi oficiale: rusa, ucraineana şi moldoveneasca (româna, dar cu chirilice). În practică, Chişinăul este mult mai multicultural decît Tiraspolul. Rusa se simte bine la Chişinău, e vizibilă şi omniprezentă. În schimb, la Tiraspol nu faci nimic cu româna. Dacă întrebi oamenii, în română, de o adresă, îi găseşte binevoitori, dar nu te pot ajuta. Dacă ceri o carte în moldovenească, într-o librărie, e imposibil să găseşti. Singurele inscripţii publice găsite de mine în moldovenească sînt pe Sovietul Suprem şi la cîteva plăcuţe stradale din centru. În rest, numai rusă, iar ucrainiană nici măcar cîtă moldovenească. Şi nu sînt dintre cei apăsaţi de grija limbilor, mă amuză povestea cu românul generic, care cere o pîine generică, în secuime, şi nu se descurcă. Totuşi, dacă un stat se pretinde multicultural şi două din trei limbi oficiale sînt absente din spaţiul public, ceva scîrţîie acolo.

Transnistria este o uriaşă diferenţă. Între ce se crede, între ce se pretinde a fi şi ceea ce este de fapt. De facto, este o provincie a Rusiei. Arată ca o provincie a Rusiei, se comportă ca o provincie a Rusiei. De la limbă, la legislaţie, şi pînă la tratarea liderilor de la Tiraspol de către Kremlin, ca nişte guvernatori ruşi. Povestea a plecat de la o naraţiune multinaţională sovietică, ce trebuia contrapusă trezirii naţionale a moldovenilor. A mai plecat de la frica de România şi de unirea Moldovei cu Bucureştiul. Acum, cînd statul naţional moldovean nu s-a dovedit foarte vitreg cu minorităţile (dimpotrivă, minoritatea rusă domină economic ţara) şi nici unirea cu România nu mai e o temă serioasă pe agendă, Transnistria nu mai are altă raţiune de existenţă decît statutul său de avanpost al imperiului naţionalist rus.

Şi îşi face treaba de avanpost. Scandalul recent legat de legea frontierei de stat a pornit după ce Tiraspolul a inclus satul Varniţa – controlat acum de Chişinău – în teritoriul său. Asta după ce interzisese poliţiştilor moldoveni să intre în Tighina îmbrăcaţi în uniforme. Şi după ce mutase sediul Sovietului Suprem la Tighina. Şi după ce, în urmă cu două luni, încercase să instaleze barăci militare în Varniţa. Sună prost, dar totul e menit mai degrabă să sune prost decît să se întîmple ceva concret. Dacă nu ştii ce e acolo, poţi avea impresia că e un fel de Gaza, în care trupe militare şi paramilitare se confruntă într-un război fierbinte, la temperatură mică şi presiune mare. De fapt, conflictul din Transnistria este paşnic la faţa locului şi încins mai degrabă în declaraţii. Oamenii trăiesc de 20 de ani pe ceea ce, teoretic, e o zonă de război – şi s-au adaptat. Celebrul sat Varniţa este lîngă Tighina, un fel de suburbie rămasă sub controlul moldovenilor după ce s-au retras din oraş (cuceriseră aproape toată Tighina, dar atunci a intervenit Armata a XIV-a şi Snegur a dat ordin de retragere preventivă, un ordin pentru care veteranii din acel război încă nu îl iartă). Oamenii din Varniţa au o existenţă mixt-oportunistă, localitatea trăieşte între două lumi paralele şi locuitorii iau ce e mai bun din fiecare, mulţi primesc pensii şi de la Tiraspol, şi de la Chişinău, iau gaz de la transnistreni pentru că e mai ieftine (pentru populaţie doar – de fapt, Rusia dă Transnistriei gaz gratis şi îl calculează în datoria Moldovei). Poliţiştii moldoveni intrau în Tighina, dar nu în uniforme – era un fel de gentlemen’s agreement, mi se zice: vă faceţi treaba aici cînd aveţi nevoie, dar veniţi în civil. Aşa că restricţia privind purtatul uniformelor nu schimbă nimic, de fapt, e doar genul de rîcîială menită să enerveze şi să ridice tensiunea. Ca şi mutatul Sovietului Suprem la Tighina, oraş de această parte a Nistrului, controlat, însă, de Tiraspol. Dar totul are o logică simbolică – vă sîcîim, vă arătăm că putem să punem bombiţe simbolice şi să iasă scandal internaţional pentru că voi aveţi acum mai multă nevoie de linişte decît noi. De ce are Chişinăul nevoie de linişte?

Legea frontierei de stat din Transnistria a fost adoptată la cîteva zile după ce Chişinăul şi Comisia Europeană au anunţat încheierea negocierilor pentru Acordul Aprofundat şi Comprehensiv de Liber Schimb (cunoscut printre oficiali şi experţi după acronimul său englezesc – DCFTA). Acest DCFTA este o invenţie interesantă, scornită de cineva inteligent din UE după Revoluţia Portocalie din Ucraina. Ucranienii ziceau, atunci, că vor în UE, dar era cam brusc după gustul europenilor. Aşa că s-a inventat DCFTA. Deşi se numeşte acord de liber schimb, e mai mult decît atît, presupune asistenţă europeană pentru a crea instituţiile unei economii de piaţă şi, mai ales, presupune acces pe piaţa europeană. Practic, înseamnă integrare economică. Este aproape cert că în toamnă se va semna DCFTA cu Ucraina şi se va parafa cel cu Moldova (diferenţa între parafare şi semnare are şi ea o poveste, dar poate v-o spun altădată, mai la toamnă). Dacă Ucraina şi Moldova se integrează în piaţa comună (nu brusc, dar aceea e direcţia acordului), se schimbă geografia economică a regiunii. Şi nu în direcţia dorită de Rusia. Care tocmai lansează şi ea o Uniune Euro-Asiatică şi crede că acolo e locul Ucrainei şi Moldovei.

De aici, cum ziceam, Transnistria îşi face datoria de avanpost: ideea că ceva fierbinte se întîmplă acolo îi poate face pe europeni (cîtă lume din UE are idee ce tot negociază, de fapt, Comisia şi guvernul moldovean?) să se gîndească de două ori şi să zică: staţi puţin, e pericol de război, opriţi procedura. Deci, vestea bună e că nu va fi război în Transnistria. Vestea proastă e că nici nu e nevoie, impresia de probleme poate fi suficientă.

Marea dilemă a Chişinăului este: Ce faci în situaţia asta? Cîtă vreme bombiţele Tiraspolului erau doar simbolice, mai puteai să treci cu vederea. Dar Varniţa este un teritoriu real, pe care s-ar putea să îl pierzi. De fapt, acum două luni a fost un episod interesant. Tiraspolul a încercat să instaleze acele barăci în Varniţa, de care vă ziceam. La ştiri s-a zis că populaţia civilă s-a opus şi au existat nişte busculade între civili şi miliţienii transnistreni, care, apoi, au renunţat. Au fost nişte civili nemulţumiţi de încă un post de control. Dar – îmi zice cineva bine informat – cei care s-au luat la trîntă cu transnistrienii erau ciudat de bine făcuţi şi disciplinaţi în opoziţia lor. Pare a fi fost o operaţiune inteligentă, de a nu permite schimbarea stării de fapt din teren, fără a face însă apel la arme. Dar cît poţi să faci genul acesta de balet?

De fapt, Moldova întreagă pare a fi prinsă într-un balet delicat. Rusia nu poate gîndi altfel decît în termeni de dominaţie. Obsesia ruşilor sînt americanii. Părerea oficialilor ruşi despre ei înşişi e că sînt o putere globală, care se înfruntă, pe unde pot, cu americanii. Americanii încearcă, uneori, să-i împace, dar de cele mai multe ori îi ignoră, ceea ce frustrează Kremlinul la maxim. Dar povestea asta nu îi priveşte direct pe americani, ea doar explică un mod de gîndire. Moldova nu vrea să adere la NATO, chestiunea nu e deloc pe agendă şi e o temă tabu, aproape sinucigaşă în mainstream-ul politic de la Chişinău (este greu de înţeles asta de la Bucureşti, unde a fi pro-NATO e tabu – şi slavă Domnului că e aşa). De frica ursului, moldovenii s-au autocastrat în ambiţiile militare. Însă au o disperare emoţionantă în ce priveşte Uniunea Europeană şi drumul spre ea (vorbesc acum de elita pro-europeană, există şi una pro-rusească, dar încerc să simplific discuţia). Ne-am iluzionat, o vreme, că Rusia nu se va teme şi de UE. Că Uniunea e aşa, un animal erbivor la nivel de geopolitic, încît tema apropierii Moldovei de Bruxelles nu va trezi instinctul de urs enervat în bîrlog al Rusiei. La un moment dat, prin 2009, ministrul rus de Externe a spus chiar că Rusia nu se opune aderării Moldovei la UE. Era vorbă spusă din neatenţie: părea atît de absurd scenariul, încît omul îşi permitea să fie generos.

Acum, că UE se inserează în Moldova, pe sub radar, şi se apropie momentul încheierii unor negocieri importante, Rusia reacţionează. UE înseamnă tot un fel de americani care vin pe teritoriul „nostru“. Se pune întrebarea dacă Transnistria poate bloca parcursul european al Moldovei.

Evident că nu am un răspuns, nu sînt acel gen de analist. Însă am nişte gînduri despre povestea asta cu Rusia, şi ajung şi la relaţia României cu Moscova, care tocmai pare că se încălzeşte, dar nu vă grăbiţi să sărbătoriţi. Însă despre toate astea – săptămîna viitoare.

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

Adevarul.ro

image
Bătaie generală la Untold, în faţa scenei la concertul lui David Guetta VIDEO
În cea de-a treia zi a Festivalului Untold, când au fost prezente peste 95.000 de persoane din peste 100 de ţări ale lumii, a izbucnit o bătaie între mai mulţi tineri, în timpul concertului lui David Guetta. Filmarea a devenit virală pe Internet.
image
Pericolul frumos „ambalat“ care îi transformă pe tineri în victime. „Inima lor ajunge ca la 80-90 de ani“
Vârsta pacienţilor la care medicii au ajuns să trateze accidentul vascular cerebral sau infarctul miocardic acut a scăzut dramatic în ultimii ani. Produsele foarte populare printre tineri, consumate de la vârste mici, duc la un astfel de deznodământ.
image
Luptă contracronometru pentru a salva balena beluga blocată în râul Sena. Mamiferul refuză hrana VIDEO
Oficialii francezi încearcă cu disperare să salveze o balenă beluga blocată în râul Sena, cu o injecţie cu vitamine pentru a-i stimula apetitul. Observatorii ştiinţifici spun că balena pare să fie vizibil subnutrită, iar salvatorii speră totuşi să o ajute să-şi recapete apetitul şi energia necesară pentru a se întoarce pe mare.

HIstoria.ro

image
„Răceala diplomatică” dintre Bulgaria și România
Per ansamblu, climatul diplomatic de la sfârșit de secol XIX poate fi definit ca fiind „destins”. O dovadă o constituie și vizita lui Carol I, însoțit de fruntașul liberal D. A. Sturdza (un adept al Triplei Alianțe), la Sankt Petersburg, în iulie 1898, unde s-a bucurat de o foarte bună primire.
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.
image
Stalin îl întreabă pe Jukov dacă va putea apăra Moscova
Îngrijorat de înaintarea germanilor și de cucerirea Solnechnogorsk (23 noiembrie 1941), Stalin l-a întrebat pe Jukov dacă va putea menține Moscova. Jukov a răspuns afirmativ, cu condiția trimiterii a încă două armate și furnizării a 200 de tancuri, dar Stalin a replicat că nu mai existau tancuri.