Antisemiţi, feriţi-vă: Dan Şova regretă!
Proaspătul ministru Dan Şova regretă amarnic ce a spus despre Holocaust. Aduce în sprijin citate, trimite scrisori în disperare, îşi pune cenuşă în cap. „Nu, nu iau în calcul o demisie, pentru că modalitatea de îndreptare a unei greşeli este învăţarea şi nerepetarea ei, ceea ce eu am făcut“ a declarat el pentru RFI.
Iată-ne în faţa unui paradox interesant: un politician face declaraţii foarte stupide. După care face declaraţii pasionale de regret. Nu ni se întîmplă foarte des să primim regrete de la politicieni, deci consider că e important. Văzîndu-l aşa amărît şi pus pe regret, aud şi oameni de bună-credinţă zicînd: hai, dom’le, regretă băiatul, gata. Nu este chiar aşa.
Să zicem că „băiatul“ a suferit o transfigurare, a mers la Muzeul Holocaustului, a aflat ce şi cum şi acum îi pare rău. Eu nu cred versiunea asta – m-am convins că personajul este un mincinos patologic. El este omul care a declarat că deţine o înregistrare cu jurnalista Carmen Valică spunînd Comisiei Europene că judecătorii Curţii Constituţionale vor fi arestaţi. Nu există acea înregistrare, iar întrebarea jurnalistei, care a atras reacţia Comisiei, era cu totul alta. Tot Şova este omul care zicea că sigur participarea la referendum a fost de 52% şi a continuat să zică asta şi după ce Biroul Electoral Central spusese că a fost 46% şi că numărase 99% din secţiile de votare. Pur şi simplu, Dan Şova are o capacitate patologică de a minţi fără ruşine. Deci, îmi permit să nu cred că e sincer în regretele sale. Cred mai degrabă că s-a speriat de reacţii şi acum vrea să pice la pace cu contestatarii. Dar dincolo de această opinie a mea, să discutăm ca şi cum l-am crede, pentru că e o speţă interesantă. E important regretul lui Dan Şova pentru calitatea sa de membru al Guvernului României? Răspunsul meu este: nu.
Discuţia nu este despre evoluţia personalităţii lui Dan Şova. Cum evoluează gîndirea şovăniană o fi important pentru mama, soţia şi angajaţii săi. E o discuţie privată. Pe noi, restul, puţin ne interesează evoluţia sa spirituală. Discuţia este despre faptul că Şova ar trebui, sau n-ar trebui, să fie ministru. Cu alte cuvinte, dacă merită o a doua şansă. A greşit, regretă, dar merită a doua şansă? Nu.
● Un politician de vîrstă medie spune public că nu au existat acele crime. Ce spune asta despre el? Că e capabil de două lucruri:
● Prostie pură – înţeleasă ca lipsă de informaţie elementară (îl credem sau nu că nu ştia e altă discuţie, dar el aşa zice). Deci, omul se autodeclară prost, în sensul originar al cuvîntului: e unul dintre cei care nu ştiu nimic. E o foaie albă. Aş putea accepta lipsa de informaţie de la unul care termină şcoala generală, poate şi liceul – la cît dezinteres arată istoriografia oficioasă faţă de acest subiect. Dar cum poţi să fii un om de 40 de ani, cu valenţe de lider, şi să nu ai nici un fel de idee despre un asemenea episod? Adică Dan Şova a citit numai şi numai Monitorul Oficial la viaţa sa?
● Prostia naţionalistă – acel sentiment care te face să crezi că neamul tău este urmaşul îngerilor pe pămînt, că neamul tău nu poate greşi în nici un caz, că alţii sînt de vină întotdeauna. Dan Şova nu doar că nu ştia (dacă îl credem) despre trenurile morţii de la Iaşi, dar, pe lîngă că nu ştia, a preferat imediat şi a susţinut public într-un mod agresiv varianta care îi convenea: românii nu au făcut nimic, dacă a fost ceva acolo, oricum nemţii sînt de vină. Păi, dacă punctul 1 este real şi nu ştia adevărul despre Holocaust, de unde ştia totuşi că reversul era adevărat? Dacă nu ştii, te declari incapabil să ai o opinie. Zici: dom’le, sînt prost, nu am informaţii, lăsaţi-mă să citesc şi mai vorbim. Şova nu a spus asta, a afirmat varianta cu NU. Pentru el, românii nu puteau comite aşa ceva. Repet, asta mergînd pe varianta pe care el ne-o serveşte: nu ştiam cum au stat lucrurile, am aflat şi regret. În neştiinţa sa primară, era totuşi sigur că inversul adevărului istoric trebuie să fie adevărat. Cu o asemenea minte nu prea ai ce să faci. E genul de creier care ştie tot, chiar atunci cînd nu ştie nimic, deci nu se va deschide nicicînd spre informaţii. Cum a aflat totuşi Dan Şova despre Holocaust? I-a ordonat şeful de partid. Şi acum a devenit expert pe subiect. În continuarea declaraţiei de la RFI se arată nici mai mult nici mai puţin decît (staţi jos!): „mai bine pregătit decît toţi politicienii din România în domeniu“. Omul nu are nici o urmă de simţ al ridicolului: cînd vrei să faci penitenţă, iei o pauză, nu devii expert într-un domeniu unde pînă mai ieri erai prostul satului.
Ce ne spun punctele 1 şi 2 despre Dan Şova? Pur şi simplu, omul arată o lipsă de judecată fenomenală. Nu doar că e o minte închisă, dar e şi o minte greşit setată în relaţia cu adevărul. Dan Şova e inapt pentru serviciul de ministru.
Regrete? Asta e problema sa personală. Aici vorbim despre ministrul Şova. A aparţine Guvernului României nu este un drept al omului. O a doua şansă? Aici nu vorbim despre recuperarea unui infractor care altfel ar putrezi în puşcărie. Acolo discuţia despre a doua şansă are sens. Vorbim dacă un om ar trebui să fie ministru sau nu. De ce a doua şansă? Guvernul României e vreun ospiciu de recuperat minţi greşit setate?
Vreţi un exemplu de judecată greşită? Exact ce anunţă Şova ca măsuri recuperatorii ar trebui să ne pună pe gînduri. Şova anunţă că:
● va crea cursuri speciale la Institutul Social Democrat „Ovidiu Şincai“ privind Holocaustul.
● va întări legislaţia privind antisemitismul şi negarea Holocaustului.
Cursurile sînt o idee foarte bună, la cîţi mici fascişti se învîrt pe la organizaţiile de tineret, toate partidele ar avea nevoie. Dar de ce la „Ovidiu Şincai“? Institutul acela este muribund, şef al board-ului este Adrian Năstase, iar director este Adrian Severin. Nici unul dintre ei nu se simte tocmai bine şi nu e capabil de mari acţiuni publice în ultima vreme. Şi nu am auzit să fi fost schimbaţi din funcţii. Mai mult chiar, angajaţii de la institut sînt implicaţi în ancheta DNA care îl priveşte pe Severin, se pare că omul deturna fonduri de la Parlamentul European ca să-şi plătească oamenii de acolo. Recapitulăm: o organizaţie cu şeful cel mare în puşcărie şi cu directorul compromis la nivel european şi sub anchetă, organizaţie ea însăşi implicată în scandalul financiar. Şi vine Dan Şova şi promite în stînga şi în dreapta că asta devine reduta anti-anti-semitismului din România. Nu v-am zis că e comic? Pariu că nu vom mai auzi despre cursurile alea?
Apoi, întărim o legislaţie care nu e oricum aplicată? Dacă era aplicată, Şova avea acum amendă penală şi nu era în Guvern. Avem vreo dovadă că legislaţia asta dată dracului privind negaţionismul şi antisemitismul funcţionează măcar? Eu sînt dintre cei convinşi că a) a nega Holocaustul e dovadă de tîmpenie şi că b) legile privind incriminarea discursului antisemit şi negaţionist sînt contraproductive. Am adus argumente săptămîna trecută în articolul despre libertatea de exprimare. Afirm punctele a) şi b) după ce am petrecut ceva timp gîndindu-mă la subiect, citind ce au scris alţii, urmărind dezbaterile. Am şi pentru a), şi pentru b) argumente şi ar trebui ca cineva să producă enorm de multe dovezi contrare ca să îmi schimbe aceste opinii. Admit că există argumente contrare de luat în seamă. Cred că e nevoie de un echilibru complicat între libertatea de exprimare şi alte principii. Şi mai cred că legiuitorii trebuie să cîntărească mult şi atent ce reguli propun şi votează (şi) în acest domeniu. Chiar dacă admit că libertatea de exprimare trebuie restrînsă (nu admit, dar să zicem…), intervenţia trebuie să fie clar redusă în timp şi cazuistică. Trebuie umblat cu un bisturiu foarte fin. Mai ales, ar trebui să ştim înainte de ce nu funcţionează legile pe care deja le avem, pentru că n-am văzut să fi scăzut antisemitismul după ce l-am incriminat noi. Asta aştept de la un ministru şi de la un parlamentar român.
Ce face ministrul Şova din poziţia sa de parlamentar care regretă? Umblă să opereze cu ranga: el a spus tîmpenia, el este acum campion al incriminării antisemitismului. Le arată el la antisemiţii ăştia, mama lor de pungaşi! Aşa brusc, de la infractor la poliţist-şef, fără timp de pauză, de meditaţie, de argumente. Şi noi ar trebui să-l luăm în serios? Pentru că Şova a spus o tîmpenie, în loc să-i dăm amendă îl punem în guvern şi schimbăm o lege?
