Amintiri din sălbăticie

Publicat în Dilema Veche nr. 447 din 6-12 septembrie 2012
Amintiri din sălbăticie jpeg

Presa din Japonia scrie că România este o ţară sălbatică. Spre deosebire de alte dăţi în care presa străină scrie de rău despre România, presa noastră nu a simţit nevoia să dea replici şi nici să ne apere onoarea naţională. De fapt, am avut cu toţii o reacţie de înghiţit ruşinea: o tînără japoneză a fost acostată ilegal în aeroport, dusă la un taxi ilegal şi apoi ucisă. Asta vine după ce alt japonez a fost ucis de cîini maidanezi. Să ne înţelegem: nu faptul că doi turişti străini mor la ani distanţă e în discuţie, accidente se mai întîmplă. Dar modul în care se întîmplă e înfiorător: cîini vagabonzi şi taxiuri la aeroport. Două eşecuri civilizaţionale ale noastre, ca ţară. Da, sîntem o ţară încă sălbatică, ce poţi să zici? Sălbatici sînt şi cei mai inimoşi dintre noi: iubitorii de cîini. Să laşi animale să trăiască amar în condiţii îngrozitoare de stradă este o formă de sălbăticie, chiar dacă e mai cu moaţe şi practicată de cocoane şi coconi cu pretenţii – e forma lor de sălbăticie.

Şi, în definitiv, ce se întîmplă cu japonezii ăştia? Pur şi simplu, vin cu un ADN al ordinii şi capotează rapid la un mediu al lipsei de reguli? Voi fi acuzat că speculez pe clişee etnice, dar să nu excludem varianta asta. Cînd eşti învăţat de mic că taximetristul e un tip la costum, cu mănuşi albe, care e gata să-şi facă harakiri dacă nu ştie o adresă, atunci te urci în orice maşină pe care scrie „taxi“, nu? Eşti un prost dacă faci asta în România, dar tu nu ştii asta, pentru că nimic din ce ai trăit pînă să ajungi într-o ţară sălbatică nu te-a pregătit pentru taximetriştii din ţările sălbatice. Am citit undeva că japonezii sînt singura civilizaţie care a avut arme de foc şi a renunţat la ele. Adică au venit portughezii la ei, le-au vîndut arme, au dezvoltat şi ei muschetele lor. Apoi, după ceva vreme, un shogun sau un împărat a decis că armele de foc nu sînt onorabile şi le-a interzis. Nu a fost singura tentativă din istoria umanităţii de a interzice armele de foc, dar a fost singura care a reuşit. Japonezilor le-au fost luate puştile de la gură şi ei s-au supus, atît de maniaci sînt cu regulile. Că după 200 de ani au regretat amarnic e altă poveste. Dar cînd au descoperit ce prostie făcuseră, tot disciplina lor i-a făcut să devină superputere regională într-o generaţie.

Amănunte de genul acesta pot fi triviale şi poate că nu spun nimic despre istorie şi popoare. Sau poate că sînt triviale, dar spun totuşi. Ce să fac şi eu acum, decît să meditez ca prostul la ideea că ţara al cărui patriot sînt e genul de ţară în care te agaţă cîte un individ pe aeroport? Unii păţesc urît, ca săraca japoneză; nenumăratele cazuri în care sînt doar tîlhăriţi la preţ se pierd în peisaj. Tot organizez evenimente şi conferinţe la Bucureşti cu CRPE şi e mereu aceeaşi şi aceeaşi problemă: nu poţi lăsa oamenii să vină singuri de la aeroport, nu ştii dacă vin sau dacă vin fără să fie jefuiţi – ceea ce te face pe tine ca gazdă să arăţi ca dracu’.

De altfel, modul în care poţi ajunge de la aeroport în oraş este un indicator bun al civilizării. Un oraş civilizat e acela unde te iei după săgeţi pe care scrie „taxi“, te urci invariabil în primul dintre ele (dacă te urci în al doilea, din neatenţie, şoferul îşi cere scuze şi îţi spune că trebuie să mergi la colegul din faţă), toate taxiurile arată cam la fel, şoferul vorbeşte engleză măcar cît să înţeleagă unde mergi şi cursa costă la fel, indiferent de naţionalitatea ta. În cele mai multe oraşe civilizate se plăteşte la kilometru, în Washington au un sistem de zonare cu tarif fix. De multe ori, există îndrumători care te ghidează, şi ca un fel de certificat de încredere. Dar, mai ales, în oraşele civilizate e destul de comod să mergi cu transportul în comun, taxiul e pentru cînd eşti grăbit. La Bruxelles mergi cu autobuzul cu burduf de te lasă în spatele Comisiei. La Berlin sînt nişte oameni în uniformă care te întîmpină dacă pari că nu ştii pe unde să o iei: îţi dau o hartă gratuită a oraşului, te întreabă unde mergi şi îţi spun că fie iei autobuzul X de acolo, fie un taxi de dincolo, care ar trebui să coste cam la 35 de euro. Ăsta este standardul pentru un oraş care a depăşit pragul de civilizaţie: comod, pentru toate buzunarele, liniştit, predictibil, curat mic burghez.

Apoi, sub acest standard, vine imensa marjă de sub-civilitate. Şi aici este cheia. Dacă oraşele civilizate sînt cumva toate la fel, oraşele sub-civilizate reuşesc să fie aşa în moduri originale. Fiecare este sălbatic în mod propriu. Şi asta se întîmplă pentru că sistemul este croit înadins aşa. Nu zic că e o conspiraţie macro, este o conspiraţie a intereselor meschine şi, de cele mai multe ori, infracţionale. Gîndiţi-vă pentru cine sînt predictibile oraşele civilizate, cine are nevoie de ele aşa? Pentru străini.

Ei bine, oraşele sub-civilizate sînt predictibile şi uşor de folosit doar pentru localnici: dacă eşti din Bucureşti, din Chişinău, din Sofia, din Priştina, din Belgrad – atunci ştii unde găseşti taxiuri ieftine şi de încredere, însă dacă nu eşti din oraş, eşti material de jecmăneală. Au străinii vreun cuvînt de spus în modul în care sînt croite oraşele? Nu au. De aceea, oraşul civilizat cu adevărat e doar acela în care localnicii au ajuns la starea de spirit în care se gîndesc la cei care nu sînt localnici. Aici este buba şi de aceea spune drumul aeroport – oraş mai mult despre civilizaţie, mult mai mult decît chestii triviale ca bugete de transport, număr de autobuze sau ce linii de cale ferate/metrou există.

Cum găseşti taxi de încredere la Otopeni? Nu găseşti, trebuie să chemi din oraş. Vedeţi cum funcţionează sistemul? Eu ştiu cum merge treaba doar pentru Bucureşti, în rest sînt şi eu un străin bun de jecmănit în oraşele sub-civilizate din regiune. Şi m-am naturalizat cu sistemul de la Chişinău, unde merg des. Oraşele sub-civilizate sînt special croite fiecare altfel de interesele mărunte şi infracţionale, pentru că materialul de jecmănit trebuie să fie confuzat, ca să-l poţi jecmăni. E simplu.

Sînt oraşe aproape de pragul de civilizare – de pildă, Varşovia. Taxiurile, toate cam la fel, aşteaptă în linie, cineva te îndrumă spre ele. Pare cam ca la Berlin. Cu singura excepţie că pînă să ajungi la ele vin unii care te agaţă cu oferte. Semn că sistemul acesta civilizat are concurenţă subterană şi, deşi la Varşovia este timidă, tot există, e acolo, se luptă. La Chişinău e uşor pe dos, acolo civilizaţia se luptă să scoată capul: totul funcţionează doar pe modul agăţat din aeroport, doar că, de cîteva luni, au apărut nişte standuri ale unor firme de taximetrie din oraş, unde se pare că poţi comanda o maşină. Se pare – că eu între timp mi-am rezolvat problema, am vreo doi taximetrişti pe care îi anunţ cu o zi înainte că vin.

Cum e Bucureştiul? Ei bine, am meditat profund la problema asta – de vreo zece ani, de cînd tot zbor de pe Otopeni, tot observ fascinat cum barbaria noastră se luptă cu civilizaţia noastră. Bucureştiul de la Otopeni e prins între barbarie şi civilizaţie – aşa cum toată România se mişcă încet spre civilizaţie. Şi cînd zic „încet“ vorbesc serios. Foaartee încet. Japonezii au fost capabili să treacă de la Evul Mediu la putere industrială în 40 de ani. Cam atît estimez eu că ne va trebui nouă să civilizăm transportul Otopeni – Bucureşti. Pentru că nu e o chestie de cumpărat autobuze sau de trecut o lege, ar fi fost simplu. Ţine de o atitudine pro-activă a autorităţii care ar trebui să impună ordinea, nu să se justifice de ce nu o poate face. Şi ţine de nişte cetăţeni care ceartă autoritatea că nu e pro-activă, de dragul unor străini generici. Tocmai citesc două articole foarte bune, unul pe HotNews, altul în Adevărul, despre anchetele de după moartea japonezei. Aeroportul zice că nu are ce să le facă, poliţia zice că le dă amenzi, dar nu le plătesc şi revin, firma de securitate privată zice că ea doar sesizează. Etc. Fiecare omuleţ cu autoritate de la Otopeni ştie foarte exact de ce nu poate să-şi facă treaba. Prea exact. Îmi permit să nu-i cred. Prea seamănă a schemă de extorcat străinii. Ăştia ca mine, băştinaş cu ADN adaptat la mediu, ştim deja cum să ne descurcăm. Le-am încercat pe toate: trenul spre Gara de Nord, o vreme, pînă cînd mi-am dat seama că eram singurul român care mergea cu el (am început odată un eseu despre ce spune povestea trenului cu autobuze despre noi ca ţară şi despre politicile noastre publice, doar că mi-a fost lene să-l termin, ceea ce spune ceva despre mine). Cînd mai era altcineva cu mine în tren, erau de obicei străini, care citeau probabil pe site că există trenul şi credeau că e pe bune, deci veneau cu el.

Şi nu e că nu am încerca. Chiar încercăm. Chiar ne zbatem. De asta mă uit cu duioşie tristă la Otopeni, nu cu ură. E povestea unei zbateri, nu a unui eşec, e povestea unei modernizări care mănîncă viaţa generaţiei mele, fără a fi siguri că se va opri după generaţia mea. Anunţuri că e ilegal să acostezi pasageri avem, le aud mereu. Anunţuri şi afişe de cum să iei autobuzul sau trenul sau taxiul în mod legal avem. Avem şi două autobuze expres şi, dacă ştii să ajungi la ele, sînt chiar decente, „dacă“ spun pentru că nu pleacă din faţa ieşirii cum te-ai aştepta, ci de la subsol. De ce să fie simplu pentru japonezi să ajungă la autobuz? Şi oricum, autobuzele nu circulă noaptea, de ce ar avea nevoie un aeroport deschis 24 de ore de autobuze noaptea? E apoi saga taxiurilor legale, dar scumpe vs taxiuri chemate din oraş. De ce să pui la aeroport tariful din oraş, doar acolo vin străinii care trebuie jecmăniţi? Şi dacă o putem face legal, cu atît mai bine. Deci, eu, ca localnic, iau autobuzul de la subsol sau îmi chem taxi prin alte părţi, de obicei la Plecări. Nu e superb, aşa, la mod simbolic? Dacă eşti localnic, te-ai prins că, atunci cînd soseşti la Bucureşti, trebuie să iei taxi de la terminalul de Plecări, nu de la cel de Sosiri. Perfect raţional şi doar pentru cunoscători. Japonezilor, să vă văd eu că o pricepeţi pe asta, bă, extratereştrilor cu ADN sensibil, ţi-ai dracu’ să fiţi, că ne faceţi ţara de rîs cu prostia voastră!

facebook.com/ Cristian.Ghinea.CRPE 

Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.
O mare invenție – contractul social jpeg
Sub zodia Balanței
Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Absenți din istorie
Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Melancolic, despre democrație
Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...
Frica lui Putin jpeg
Monarhul constituțional (La moartea reginei Elisabeta a II-a)
Și atunci, să spunem că el/ea, monarhul constituțional, este simbolul părții noastre absente, a ceea ce noi nu sîntem, dar poate dorim inconștient să fim, a ceea ce credem că am fost și nu mai putem fi.
AFumurescu prel jpg
Trupurile Reginei; și nu numai
Dacă nu putem fi regi pe dinafară, să încercăm măcar să fim aristocrați pe dinlăuntru. Keep calm and carry on.
Mikhail Gorbachev visits U S  Capitol 1992 LCCN2017646196 jpg
La un (singur) pahar cu Mihail Gorbaciov
În orice caz, campania inițiată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a avut și rezultate pozitive, oglindite în scăderea consumului de alcool și în creșterea speranței de viață și a ratei natalității.
Iconofobie jpeg
Un personaj familiar
Făcînd bine ingratului, el își (auto)creează un sfidător ascendent moral față de acesta („îți sînt superior, pentru că am puterea de a te ridica, de a te sprijini, lucruri complet inaccesibile ție”).
„Cu bule“ jpeg
„Jupîneasă servită”, „bucătăreasă perfectă”, „funcționar cinstit”
Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.
HCorches prel jpg
În nici un caz zei
Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.
p 7 WC jpg
Este războiul nuclear inevitabil?
Războiul din Ucraina ne-a reamintit că nu putem evita incertitudinea și riscul. Scopul de a reduce (nu de a suprima), cu timpul, rolul armelor nucleare rămîne la fel de important ca întotdeauna.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul și violența sînt nedespărțite?
Machiajul fotbalului s-a prelins în dîre groase. Bubele sînt tot acolo, bine-mersi. Schimbarea se amînă sine die în patria lui Nihil sine Deo.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Șosele
Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Adevarul.ro

visarion alexa
Visarion Alexa, vizat de alte cinci plângeri penale în care este acuzat de agresiune sexuală - surse
Secția 20 a înregistrat, în ultimele zile, alte cinci noi plângeri penale pe numele lui Visarion Alexa, au declarat surse judiciare pentru Adevărul. Persoanele care au făcut sesizările reclamă fapte de agresiune sexuală.
Parcul Industrial Moreni
Parcul Industrial Moreni va produce panouri fotovoltaice. La cât se ridică investiția privată
În contextul reducerii consumului de energie electrică din sistemul public, locuitorii din Moreni primesc o veste bună. Parcul Industrial Moreni se extinde, iar în noile hale se vor produce panouri fotovoltaice.
Andrzej Duda FOTO EPA-EFE
Președintele Poloniei, despre criticile privind rezultatele alegerilor din Italia: „Ce sentiment puternic de aroganță”
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a susținut că cei care au criticat rezultate alegerilor din Italia au demonstrat un puternic sentiment de „superioritate, aroganță și dispreț”, potrivit DPA, citată de Agerpres.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.