Acest Marino care ne amuză

Publicat în Dilema Veche nr. 322 din 15-21 aprilie 2010
Acest Marino care ne amuză jpeg

Da, am picat în plasa excelentei campanii de PR pe care Editura Polirom a făcut-o autobiografiei lui Adrian Marino – Viaţa unui om singur. Am început să citesc cu înfrigurare şi am sfîrşit în amuzament. Nu-l înţeleg pe Marino, deşi mi se pare că gîndim similar la nivel ideologic. Nu reuşesc să-l pricep, deşi găsesc acolo multe dovezi de gîndire solidă şi sistematică. Dar are talentul de a da, la fel de sistematic, cu „mucii în fasole“, cum se zice la mine la ţară.

Să încep cu lucrurile bune. Marino a scris cea mai bună critică a literaturii de închisoare. Refuză mistica închisorii, respinge ideea că poţi face literatură, caută metafore pe baza suferinţei: „Ceea ce-mi repugnă profund şi definitiv în acest gen de literatură este falsa eroizare, umflarea în pene. Propagarea mitului rezistenţei, al combativităţii permanente şi inflexibile. O altă minciună totală. Fiindcă obiectiv vorbind – vorbesc totuşi cu opt ani de închisoare în spate – ea a reprezentat o imposibilitate“ (p. 81). Portretul făcut închisorii este uman. Şi impresionant, deşi „la mine n-a intrat – ca la Radu Gyr – azi-noapte Isus în celulă“ (p. 71). Are fragmente de analiză politică curajoasă – cum este inadecvarea burgheziei vechi la lumea post-1989, tocmai el, fost deţinut politic şi lider ţărănist (p. 66).

Impresionantă este şi ambiţia de a nu se angaja nicăieri, de a rămîne neîncadrat în cîmpul muncii, trăind din drepturi de autor, zbătîndu-se pentru un spaţiu de autonomie personală – o ambiţie şi azi rară într-un spaţiu intelectual în care regula e să vînezi job la stat şi sinecură. Evident, impresionant este şi efortul său individual de a publica afară: 11 cărţi la edituri mari, sute de articole în reviste de nivel bun. Rămîne cel mai publicat autor român în afară şi nu e o întîmplare că nu a fost afiliat nici unei universităţi. În acelaşi timp, impune respect lupta cu autori mari din Vest, mai ales din Franţa, dorinţa de a fi tratat ca egal, nu doar ca un popularizator român, refuzul de a asuma statutul de scriitor din colonie culturală. Ar mai fi plusuri, dar nu e loc suficient aici, aşa că am fost obligat la o selecţie dură atît a vorbelor de bine cît şi a enervărilor.

Trec la minusuri. Uimeşte instabilitatea sa organică. Capacitatea de a impresiona într-un paragraf şi de a fi mizerabil în următorul. Face un portret bun al exilului cultural românesc, apoi, brusc, pune (p. 187) întrebarea: în ce calitate vorbesc Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca? Cum adică în ce calitate? Îţi trebuie patalama de undeva? Cum poate independentul disperat Marino să pună o întrebare atît de miliţienească? Pentru o persoană care spune că vrea să fie obiectivă, uimeşte puterea de fi ranchiunos la modul absurd. Citeşti fără suflare despre ieşirea din puşcărie, speranţele de atunci şi coşmarul domiciliului obligatoriu. Cum începe capitolul despre şase ani de D.O.? Fără legătură, fără logică, o flegmă aruncată spre Pleşu şi Patapievici, că de ce au ajuns ei „eroi naţionali“, unul după cîteva luni de exil intern şi altul după 29 de ore la Jilava? Şi dă-i şi luptă cu cei doi, care nu e clar ce ar fi trebuit să facă ca să nu-i „greşească“ lui Marino.

Irită apoi permanenta autovictimizare. Are uneori dreptate – desfiinţează credibil acuza care zice că ar fi putut să călătorească numai colaborînd cu Securitatea. Descrie la fel de credibil şi coteriile lumii literare. Dar în majoritatea cazurilor cînd e atacat sau exclus e vorba despre firea sa ursuză, arţăgoasă, inutil polemică – cum singur recunoaşte. Ai impresia că se aştepta ca el să lovească diverse personaje şi respectivii să zică „săru-mîna, boierule!“. Se crede marginalizat şi singur, dar tot el înşiră cărţile publicate, premiile de la Academie şi Uniunea Scriitorilor, propunerea refuzată de a deveni ambasador. Se plînge că e ignorat şi în acelaşi timp notează cu migală invitaţiile la conferinţe afară, pe care le refuză, îl enervează corespondenţii cu care ţine legătura şi apoi întrerupe nepoliticos contactul.

Şi ceva care m-a enervat la modul personal, eu însumi fiind prima generaţie ajunsă la facultate în familie, prima generaţie urbanizată etc. Tot apar prin carte fiţe de gaiţă provincial-boierească. Cînd îşi descrie tovarăşii de celulă: „să mai adaug, în sfîrşit, că aproape toţi erau doar «băieţi de la ţară, intelectuali la primă generaţie?»“. Prima dată am crezut că îi mai scapă fudulisme arţăgoase, dar nu sînt deloc scăpări, Marino practică o discriminare socială abjectă şi bizară la un ideolog al liberalismului european. La care se adaugă o sclifoseală de băiat de familie bună, care tot pomeneşte, evident „fără nici o infatuare“, de familia sa prezentă în Arhondologia Moldovei şi citadină de 200 de ani. Motiv pentru care are „o altă mentalitate decît pseudoscriitorul care vine direct de la coada vacii“ (p. 317). Vai, dragă!!! Eugen Simion, de pildă, este un „carierist feroce“ pentru că e „la prima generaţie de intelectuali“. Marino îmi aminteşte de o profesoară odioasă de matematică ce considera o aberaţie ideea că eu, băiat de dulgher, aş putea intra la facultate cînd fi-su ajunsese doar optician. Încă una despre „modernismul“ lui Marino şi termin cu asta. G. Călinescu (care s-a comportat, adevărat, mizerabil cu el) e fiu „orice s-ar spune, de slugă. Mama a fost o ţigancă pe proprietatea familiei Călinescu. Simţindu-se responsabilă de aventura fratelui dnei Călinescu, această familie l-a adoptat. Astfel de eredităţi se răzbună“ (p. 345). Deci, sîngele de ţigan şi de slugă s-a răzbunat. Rasist şi deloc european conul Marino. Ce o spune prietenul său, antirasistul Gabriel Andreescu, de aşa frază? Aştept drept la replică.


Editorial vorbind, în ultimele capitole se tot repetă şi devine neinteresant. Iar, cînd nu se repetă, se cantonează în detalii minore ale vieţii politice şi culturale din anul cînd a scris cartea – deşi ştia că va fi publicată după cîţiva ani. Au fost şi momente în care am rîs cu poftă de ridicolul său. Pentru că i-a scris o recenzie negativă, Cristian Preda are „fizionomie de killer, din filme de gangsteri de seria B“ (p. 472). Ochelaristul Preda, killer? Ce să mai zic de pariurile lui Marino, cei pe care îi laudă fără rest pentru că îl cultivau: Stelian Tănase, Sorin Antohi şi Dan Pavel. Unul dispărut jenant din spaţiul public, altul ajuns profu’ lui Becali şi altul – băiat de mingi la TV pentru Dinescu (pe care Marino îl detesta, de altfel). Nu am mai citit niciodată o autobiografie atît de ratată. Un om care a ales să facă praf tot ce a construit, inclusiv pe sine.

index jpeg 6 webp
„Poleiala” de pe Selly
În ultimii doi ani, am ciulit urechile la știrile despre Selly, încercînd să-i urmăresc traiectoria.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
De ce se depărtează românii de UE
Niciodată în istoria ei n-a avut România o perioadă așa lungă de prosperitate și dezvoltare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Feminitate și destin
Destinul converteşte „ordinea“ naturală (şi pe cea divină?) în viaţă, în dinamism imanent, în armonie de inanalizabile.
Frica lui Putin jpeg
Telefonul mobil
Ca să rezumăm printr-o imagine totul: ducem o viață de anexă a telefonului mobil.
index jpeg 5 webp
Una dintre cele mai inteligente femei din secolul al XIX-lea
Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci să fi fost, și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Iconofobie jpeg
Despre „dinamicile” literare
Dinamica trecutului face loc unei noi dinamici analitice, mult mai sofisticate decît odinioară.
„Cu bule“ jpeg
De la pivniță la cîrciumă
Circulă în ultima vreme, în articole jurnalistice și în postări care le preiau conținutul și formulările, o explicație fantezistă pentru originea expresiei beat criță.
HCorches prel jpg
Dragul meu fiu,
Cînd Selly avea vîrsta ta, avea în cont mai mulți bani decît valorează tot ce familia ta a adunat de-a lungul timpului.
IMG 8779 jpeg
Dacă xenofobia nu-i rasism, fotbalul e sport?
Aşa că, o fi fotbalul un sport, doar că voi, care intraţi, lăsaţi orice toleranţă! Dacă ar fi privit mai atent, Virgiliu ar fi găsit în dantesca lui coborîre cohorte de driblangii.
p 7 WC jpg
Va reconsidera Biserica Catolică doctrina despre contracepție?
Unii dintre teologii catolici de prim rang care au participat la dezbatere au sugerat că utilizarea anticoncepționalelor poate fi, în anumite circumstanțe, legitimă.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Diferențe
Dacă ar fi să fac o comparație, Val Gardena, de exemplu, e o zonă de schi în Italia în care pîrtiile legate între ele însumează 500 de kilometri.
O mare invenție – contractul social jpeg
Subiect de drept și drept subiectiv (III)
Expresiile subiect de drept și drept subiectiv par să aibă o nuanță tautologică sau să trimită la o definiție idem pe idem.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Turcia fără Erdogan?
Recep Tayyip Erdogan este de atîta vreme la putere încît nimeni nu poate spune cu siguranță cum va arăta Turcia după o eventuală plecare a sa din palatul prezidențial.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Cum de nu există din partea instituțiilor aferente reacții prompte, severe, susținute juridic, împotriva unei astfel de imposturi?
Frica lui Putin jpeg
Centrali
Cîte unul se crede central fiindcă e bătăușul clasei; un altul, fiindcă e al planetei.
AFumurescu prel jpg
Inteligență artificială; cu materialul clientului
…a trecut întîi o boare pe deasupra știrilor: există inteligență artificială! Mai întîi ni s-au deșteptat telefoanele.
index jpeg 5 webp
Amelia Earhart și Eleanor Roosevelt, o cină și un zbor cu stelele
„Este începutul unei noi epoci, nu-i așa, cînd o femeie în rochie de seară pilotează un avion noaptea?”, a spus retoric și entuziast Eleanor Roosevelt.
Iconofobie jpeg
Poezia continentelor
Ce surprinde la Whitman este uşurinţa cu care transferă ideea poetică (transcendentalistă) spre geografia culturală a umanităţii.
„Cu bule“ jpeg
Zgubilitic
Cuvîntul zgubilitic nu s-a răspîndit prea mult, dar își păstrează expresivitatea prin felul în care pare să parodieze o terminologie medicală (psihiatrică), prin contrastul comic între simbolismul lipsit de eufonie al primei sale părți și terminația savantă.
HCorches prel jpg
Două tristeți și o așteptare
Le transmit, din experiența personală, că vor simți îmbunătățiri semnificative ale vieții lor, pe toate planurile!
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
Cum spargem balonul chinez
Dacă relațiile sino-americane ar fi un joc de cărți, s-ar putea spune că avem o mînă bună. Dar chiar și o mînă bună poate pierde, dacă e jucată greșit.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Scrisori regăsite
Montefiore spune că nota aceasta, găsită după moartea lui Stalin în seiful său personal, a avut efectul scontat.

Adevarul.ro

image
Imagini emoționante cu Bruce Willis sărutându-și soția, la aniversarea nunții. Actorul luptă cu demența
Bruce Willis și Emma Heming au sărbătorit marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor. Soția starului și-a amintit cum și-au reînnoit jurămintele și a postat pe Instagram o fotografie emoționantă cu un sărut de la o aniversare anterioară.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Un șofer român de TIR a explicat cum a ajuns să câștige 4.200 de euro pe lună VIDEO
Un tânăr român, care lucrează ca șofer de TIR la o firmă de curierat din Germania, a dezvăluit într-un clip video publicat pe TikTok cum a ajuns să încaseze 4.200 de euro pe lună.

HIstoria.ro

image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.