A naibii libertate de exprimare

Publicat în Dilema Veche nr. 444 din 16-22 august 2012
A naibii libertate de exprimare jpeg

Acum cîteva luni am văzut un film documentar care m-a pus pe gînduri. Filmul se numeşte The Most Hated Family in America („Cea mai urîtă familie din America“). Urîtă nu în sensul că nu e frumoasă, ci că ceilalţi americani o urăsc. Un reporter de la BBC merge şi petrece ceva timp cu familia Phelps din Kansas. Familia asta este şi o biserică. Adică bunicul a înfiinţat o biserică, aşa cum se practică în America, ţara aceea fondată de religioşi care fugeau din Anglia pentru că nu-şi puteau face bisericile lor (şi care este singura ţară industrializată şi religioasă, spre deosebire de Europa dominată de biserici naţionale). Deci, bunicul nostru înfiinţează o biserică. Unde membri sînt el, nevasta, copiii, nepoţii şi cîţiva vecini. Bineînţeles, el fiind şeful suprem, papă, patriarh şi portar.

Cumva, au ajuns la concluzia că ar trebui să trăiască în Ţara lui Dumnezeu şi că orice stat altul decît cel al lui Dumnezeu este ilegitim. Deci, biserica lor respinge statul. Bine, asta nu îi face tocmai ciudaţi, mai sînt prin America biserici din acestea mici cu idei similare. Dar biserica familiei Phelps a decis că la un moment dat e prea mult. Punctul de cotitură a fost cînd SUA au recunoscut drepturile homosexualilor. Să acorzi libertatea unora pe care oricum Dumnezeu îi va arde în iad – ce nebunie!, au zis ei. Pur şi simplu nu au mai suportat. Şi au început să protesteze prin toată ţara cu pancarte care zic „God hates fags“ (Dumnezeu îi urăşte pe poponari) sau „Thank God for AIDS“ (Mulţumim lui Dumnezeu pentru SIDA). Cînd SUA au invadat Irak-ul, au mai găsit un mod de a protesta. Dacă SUA sînt ţara diavolului, atunci soldaţii săi sînt şi ei ai diavolului, nu? Deci, familia Phelps se urcă în microbuze – bătrînul patriarh este cam bolnav, dar fiica sa e foarte energică, a preluat frîiele şi îşi duce copiii la proteste. Nişte mici americani blonzi, drăguţi şi, altfel, politicoşi, care merg la funeraliile soldaţilor morţi şi strigă familiei îndoliate că fiul lor va arde în Iad şi că bine i-a făcut Dumnezeu. Pancarta care a făcut familia celebră este cu „Thank God for Dead Soldiers“ (Mulţumim lui Dumnezeu pentru moartea soldaţilor). Filmul de care vă zic te lasă perplex pentru că, altfel, Phelpşii chiar par nişte americani normali de acolo din mijloc, din America pe care nu o vedem în filme şi unde eu m-am simţit cel mai bine cînd am fost acolo. Băieţii sunt vînjoşi, fetele timiduţe, dar nu exagerat, iar cu toţii foarte coerenţi în discurs, mai ales cînd îi explică zîmbind reporterului BBC cum va arde el în Iad, dar îl asigură că nu e nimic personal în faptul că îi spun asta.

Şi cum vă ziceam, familia îşi petrece timpul hărţuind înmormîntări. Diverse state americane au trecut prevederi legale speciale pentru ei. Nu au voie să protesteze la mai puţin de X metri de înmormîntare. Stau pe marginea şoselei, afişează pancarte scandaloase şi strigă măscări despre Iad. Oamenii trec cu maşina pe lîngă ei şi îi înjură, îi scuipă. La un moment dat, mezinul familiei, care ţine o pancartă cu Dumnezeu şi poponarii, primeşte o cutie de Cola în cap, aruncată dintr-o maşină în plină viteză. Copilul plînge, mama îl strînge la piept şi noi, telespectatorii, simpatizăm aşa, cumva, cu bietul manifestant, care altfel ne spune că vom arde în Iad, dar să nu o luăm personal. Reporterul aproape că se integrează în familie. Mai ales că un tip pe nume Steve stă şi el cu familia Phelps. Steve acesta era un ziarist venit să facă un reportaj despre ei. I-a plăcut atît de mult, încît nu a mai plecat. El este un fel de reprezentant PR acum şi îi dă instrucţiuni tipului de la BBC ce şi cum să facă. După un an, reporterul BBC se întoarce şi mai face un film despre familia asta – nu se schimbaseră foarte multe, acum erau şi mai celebri.

Ajung şi la libertatea de exprimare. La un moment dat, membrii bisericii merg la înmormîntarea caporalului Matthew Snyder. Merg e un fel de a spune: au fost ţinuţi la ceva distanţă de poliţie, la cîteva sute de metri. Tatăl caporalului i-a dat în judecată pentru provocare de stres emoţional şi pentru calomnie (Biserica declarase public că Albert Snyder l-a crescut pe Matthew pentru a-l sluji pe Diavol). A cerut, deci, daune. Judecătorul a cerut juraţilor să decidă dacă gravitatea declaraţiilor făcute de Phelps fac ca acestea să nu beneficieze de protecţia oferită libertăţii de exprimare. Juriul a decis că nu. În sfîrşit, a zis America. Cineva îi va opri pe sonaţi. 8 milioane de dolari despăgubiri ar fi trebuit să plătească cea mai urîtă familie din America. Decizia a fost salutată larg pînă şi de presa americană, care e obsedată de libertatea de exprimare. Domnule, trebuie să aibă şi libertatea asta o limită. Totuşi, sînt oameni care îşi îngroapă copilul. Dar un judecător a respins verdictul juriului la apel. A spus că Phelpşii făceau declaraţii politice şi că acestea sînt protejate de Constituţie. Ba chiar l-a condamnat pe Albert Snyder la plata cheltuielilor de judecată. Asta a provocat furie, s-a făcut chetă pentru sumă, publicul nu putea să creadă că tot Snyder plăteşte. Cazul a ajuns la Curtea Supremă. 42 de senatori americani s-au alăturat familiei Snyder în proces, susţinîndu-le cauza în faţa Curţii.

Curtea Supremă – şoc, groază, pucioasă... a dat dreptate familiei Phelps. Libertatea de exprimare este sfîntă în America şi trebuie să o respectăm oricît de mult ne-ar îngrozi ceea ce spun oamenii ăştia, a decis Curtea cu majoritate de voturi. Ne pare rău de familia Snyder, dar un juriu compus de cetăţeni nu poate anula dreptul familiei Phelps de a crede şi exprima cele mai cretine gînduri legate de spaţiul public. Parafrazez argumentaţia Curţii, dar asta era ideea. Şi chiar dacă aceste gînduri jignesc 99,99% dintre americani, o naţiune care are cel mai formidabil (şi spontan; de fapt, formidabil pentru că e spontan) cult pentru soldaţi şi pentru eroi, chiar dacă ne repugnă tuturor ce zic Phelpşii, chiar dacă 42 de senatori americani susţin această cauză cu numele lor, chiar şi aşa libertatea de exprimare nu trebuie limitată pentru că cineva se consideră jignit şi afectat. În opinia disidentă, judecătorul Samuel Alito a zis că nu e corectă decizia, că libertatea de exprimare nu poate fi atît de inumană.

Iată deci un caz test pentru un principiu. Pînă unde susţinem libertatea de exprimare? Un alt caz ţine de legile privind pedepsirea legislaţiei Holocaustului. Nu cred că au rezolvat problema, dar aduc un prejudiciu permanent principiului libertăţii de exprimare. Dacă cineva e atît de idiot încît să nege cel mai documentat eveniment istoric, atunci acel cineva oricum nu va fi afectat de o lege de genul acesta. Dar va căpăta o anumită aură de disident. Nu va mai fi un simplu sonat, ci un sonat interesant pentru unii. Apropo de asta, există milioane de ore de film şi documente, sute de mii de martori privind Holocaustul şi toate acestea au fost spuse în multe filme documentare şi artistice, în multe romane şi multe cărţi istorice. În dăţile cînd fantazez ce sondaje aş face eu dacă aş avea resurse, mă gîndesc că aş vrea să întreb românii ce ştiu despre Holocaust şi ce ştiu despre bătălia de la Rovine. Am aşa un sentiment că mai mulţi ar şti cum e cu Mircea şi sultanul decît ar şti ce s-a întîmplat în 1939-1945. Asta deşi nu se ştie dacă chiar a existat o bătălie la Rovine, cu atît mai puţin cine a cîştigat.

Dar recunosc legitimitatea unei discuţii despre Holocaust şi libertatea de exprimare. Ca şi în cazul Phelps, şi în cazul sonaţilor care neagă Holocaustul, nu cred că cenzura e soluţia. În schimb, mă fac să rîd dezbaterile din România pe temă. Cînd se trezeşte un ungur că vrea autonomie, mare parte din presă este de acord că trebuie arestat. Cum adică să ai o opinie despre autonomie într-un stat unitar, naţional şi indivizibil? Cînd tipul acela a spînzurat o păpuşă cu faţa lui Avram Iancu, din nou o majoritate lejeră l-ar fi împuşcat direct. În februarie 2012, cînd Ponta şi Antonescu au organizat o audiere publică la Bruxelles despre starea democraţiei româneşti, PDL a strigat că e trădare şi denigrare de patrie. Acum, Ponta şi Antonescu acuză că e trădare şi denigrare de ţară să spui la Bruxelles ce fac ei la Bucureşti. Nu pot să-i iau în serios pe oamenii ăştia, chiar dacă încerc. Un film despre familia Phelps mă pune pe gînduri, se duce în străfundul neuronului meu stingher şi sapă acolo – o ţară care lasă o familie să-i scuipe eroii la înmormîntare, de dragul unui principiu, e o ţară capabilă să practice filozofia. Nişte politicieni care schimbă între ei, la cîteva luni, rolul de patrioţi şi trădători pe exact acelaşi caz par nişte pigmei în faţa unei drame reale, ca cea dintre familiile Snyder şi Phelps.

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE 

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Xavi jpg
Barcelona, revoltată după „jaful“ cu Inter: Decizia catalanilor, anunțată oficial
Formația spaniolă se consideră dezavantajată, în mod grosolan, din cauza arbitrajului.
MIG-21 Lancer
Aeronave de luptă MiG-21 Lancer, puse pe butuci de o rețea de escroci. Cum a fost păcălită Armata Română cu kerosen de proastă calitate
Siguranța națională a României a fost pusă în pericol, în condițiile în care mai multe aeronave de luptă MiG-21 Lancer s-au stricat după ce au fost alimentate cu combustibil neconform.
Fotografia 1 jpg
Propaganda de la Moscova se năpustește asupra Președinției Moldovei. Un deep-fake eșuat la Chișinău
Autoritățile de la Moscova s-au răstit în ultima vreme tot mai dur la liderii politici de la Chișinău.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.