10 ore în Transnistria (la Partid)
Plecasem de la presupusa Casă de cultură a Armatei (ruse) şi mergeam spre Partid. Obnovleniye se numeşte pe ruseşte, ceea ce s-ar traduce ca „Renaşterea“. Are cele mai multe locuri în Sovietul Suprem, dar oricum puterea e concentrată la preşedinte şi serviciile de securitate, deci partidele în sine sînt marginale. Unii spun că e tot un partid al lui Smirnov, care a creat mai multe jucării de acest fel. Alţii spun că e partidul firmei Sheriff. Firma e controlată formal de doi foşti miliţieni, dar e un fel de corporaţie de stat, omniprezentă în Transnistria (echipa de fotbal Sheriff Tiraspol joacă în campionatul Moldovei şi îl tot cîştigă de ani buni).
Ajungem deci într-o piaţă mare şi cam pustie, unde simbolistica parcă vrea să îţi intre în ochi. De o parte a bulevardului este Sovietul Suprem, în faţa sa o statuie a lui Lenin. În stînga şi în dreapta, panouri cu fotografii de lideri şi eroi sovietici. De cealaltă parte a bulevardului este sediul Partidului. Pe clădirea sa, un afiş foarte mare cu Vladimir Putin. Sîntem întîmpinaţi la intrare de un om jovial, ne aude vorbind româneşte şi întreabă cu un amestec de bonomie şi şiretenie: „Dar ce limbă vorbiţi? Am auzit că acum vreţi să uniţi moldoveneasca cu româna“. Colega mea are prezenţă de spirit şi replică: „Întrebarea e ce limbă vorbiţi dumneavoastră“. Devine serios, îşi umflă pieptul şi zice: „Noi aici vorbim limba lui Ştefan cel Mare“. Intrăm deci în sediul partidului, unde sînt suprins să descopăr un fel de ceremonie. Sîntem filmaţi, fotografiaţi, secretare tinerele cu coafuri stil permanent şi strident fardate s-au strîns toate să ne vadă. Pe pereţi sînt poze cu diverşi străini care au vizitat partidul, nu recunosc pe nimeni. Cineva ne şopteşte că vom ajunge şi noi pe pereţi.
Intrăm într-o sală de ceremonie, cu nişte steaguri foarte mari ale Rusiei şi Transnistriei pe pereţi. Delegaţia e compusă din jovialul Serghei Ceban, pe care îl asociez cu „Ştefan cel Mare“ în capul meu, un lider al ucrainenilor transnistreni şi preşedintele Asociaţiei Moldovenilor de acolo, Valerian Tulgara. Lîngă ei, un tip masiv care aduce a servitorul morbid din Familia Adams. Este translatorul. Mai tîrziu voi afla că au refuzat serviciile translatoarei cu care venisem de la Chişinău. „Ştefan cel Mare“ e cel mai mare în rang, aşa că vorbeşte mult, face glume în ruseşte, cei care ştiu rusă zîmbesc încurcaţi, noi ceilalţi nu pricepem mare lucru, sîntem pierduţi în traducerea omului lor.
Reţin ideea că ei nu tratează Moldova ca pe un stat inamic, ci pur şi simplu ca pe un vecin care le e indiferent. Moldova vrea să se unească cu România, iar asta e inacceptabil. Ei sînt un stat multietnic şi tolerant, au trei limbi oficiale, între care şi moldoveneasca, însă scrisă aşa cum ar trebui: cu alfabet chirilic. Fraze lungi şi goale, de genul: „Cine poate stabili ce se întîmplă cu Transnistria? Numai voinţa poporului, nici măcar Sovietul, nici măcar Preşedintele, doar poporul“. În fine, ia cuvîntul ucraineanul. E mult mai serios, o mustaţă impozantă. Spune că toate partidele susţin independenţa ţării, că nimeni nu mai vrea să se unească cu Moldova. „De 20 de ani am arătat că sîntem în stare să fim independenţi. Am format o nouă generaţie de tineri. Din primul an de şcoală ei învaţă că există legi, un imn, un steag, deci că există Republica Nistreană Moldovenească. Nu sîntem sovietici, sîntem nistreni.“ Ucraineanul se plînge că a existat permanent o blocadă din partea Moldovei, e convins că există un plan secret de a-i falimenta, dar ei rezistă, iar Moldova nu face decît să arate că nu îi pasă de oamenii de acolo. Cea mai simplă soluţie este ca Moldova şi comunitatea internaţională să recunoască independenţa Transnistriei şi gata, ei promit să fie vecini buni.
Ia apoi cuvîntul liderul moldovenilor nistreni, Valerian Tulgara. Are părul alb şi seamănă izbitor cu Mircea Druc, i-ai putea confunda uşor. Ceilalţi doi vorbiseră în rusă, el începe să vorbească în română (sau moldovenească). Apucă să spună cîteva fraze, apoi e întrerupt. Traducătorul lor nu ştie română. Cineva propune timid să traducă a noastră, care ştie toate cele trei limbi. Nu e acceptabil. Deci vorbeşte şi el în rusă, omul lor traduce în engleză. Se plînge şi el de blocada economică a Moldovei, dar întăreşte ideea că nu ajută la nimic. „Dacă Moldova ar fi avut grijă de noi, ar fi fost nedrept să întrebăm acum de ce ne vor înapoi, dar aşa...?!“ Nu prea înţeleg cum ar putea Moldova să aibă grijă de ei cînd nici un oficial moldovean nu poate trece Nistrul fără invitaţie prealabilă şi escortă. Tulgara insistă însă şi ne îndeamnă să le spunem moldovenilor de la Chişinău să înceteze cu blocada. Oricum, nu e cale de împăcare – după el – evenimentele din aprilie 2009 au arătat ce drum urmează Moldova: spre România.
Colegul nostru american îi întreabă cum de vor să fie independenţi, dar partidul lor a intrat într-o coaliţie cu alte formaţiuni, care se numeşte „Împreună cu Rusia“. Răspunde ucraineanul că sînt multe ţări care vor să fie „împreună cu America“, deci vor să fie protectorate americane, aşa şi ei cu Rusia, care e problema?
Unul dintre cei doi norvegieni care sînt cu noi ţine un discurs despre cooperare şi obiective comune. Spune că găseşte infrastructura proastă şi aici, şi dincolo de Nistru, că ar trebui să coopereze pe proiecte concrete, că au nevoie unii de alţii. Are dreptate în principiu, dar mă gîndesc că a aterizat dintr-un secol post-material într-un secol anterior, în care naţiunile încă se mai construiesc. Cam asta e problema europenilor din Vest în general cînd iau contact cu zona, pe tiparul lor mental nu intră ideea că nu poţi face o şosea ca lumea pentru că te cerţi pe moştenirea lui Lenin. Oricum, va fi dezamăgit de răspuns. Plecînd de la ideea de cooperare economică, „Ştefan cel Mare“ începe o tiradă nervoasă despre cum sînt ei mai buni economic decît Moldova, cum produceau în 1989 38% din PIB-ul comun, deşi aveau numai 700.000 de locuitori, faţă de trei milioane. Începe să spună un şir lung de produse industriale sovietice, maşini de cusut, aparate electrocasnice, alte genuri de maşini.
„Voievodul“ întreabă acuzator: unde sînt toate astea? Ce au făcut cu ele? Noi aici am menţinut economia, avem metalurgie, avem fabrici. Pricep în sfîrşit ce vrea să spună: moldovenii nu au păstrat produsele sovietice, fabricile sovietice, ei le mai au încă şi sînt mîndri de ele. Mă uit la ceilalţi, mai ales la american. Nu par să priceapă ce vrea omul ăsta, de ce e atît de important că au păstrat fabricile sovietice, ce fac cu ele?
Populaţia depinde de subvenţia lunară plătită de Rusia şi de pensiile plătite tot de Rusia, dar ei sînt mîndri că au păstrat economia sovietică. Săptămîna viitoare vom mai zăbovi puţin în Transnistria şi vă spun ce aliaţi neaşteptaţi era să găsesc pentru anularea pactului Ribbentrop-Molotov.
