Mi-au trebuit o anchetă de o lună şi ajutorul a patru prieteni ca să pot continua identificarea caselor de pe strada numită odinioară a Cometei (din care comuniştii au făcut „Căderea Bastiliei“, după ce, cîţiva ani, se chemase „Lord Thomson de Cardington“ în amintirea acelui ofiţer britanic drag Marthei Bibescu, care a murit ca ministru al Aerului într-un groaznic accident aviatic). Casele pe care le căutam erau de la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi, din fericire, n-au pierit încă. Numai că, din cauza renumerotării, au fost greu de regăsit. 

Planul de acum un secol indică şapte proprietăţi diferite de la nr. 46 la nr. 34, dintre care două la nr. 36 şi una alături, nr. 38, aparţinuseră lui Vasile I. Protopopescu, membru în consiliul municipal din 1866. În 1890, numerele 26-30 figurează sub numele lui Ion Protopopescu, probabil fiul acelui Vasile. La nr. 32, pe planul din 1911, se găseşte Nae Voinescu. Toate casele menţionate au dispărut, înlocuite de construcţii mai noi. Aceea care ne interesează, fiindcă s-a păstrat, purta atunci nr. 34. 

Numărînd porţile de la actualul nr. 34, fost 46, unde este casa Ştefănescu-Priboi, ajungem la nr. 18 pe care-l recunoaştem ca fostul nr. 34: de altfel, cele două seamănă, fiind fără îndoială de aceeaşi vîrstă şi clădite după acelaşi model, cu intrarea orientată spre sud, încadrată de doi pilaştri, cu un fronton deasupra şi trei trepte care coboară în curte. Între trotuar şi casă, sub ferestrele faţadei, este o mică grădină în care florile şi iarba au crescut năvalnic. În 1891, proprietar era Constantin Zenide, iar între 1895 şi 1911 Ecaterina Zenide, desigur văduva lui. Despre o Maria Zenide ştim că era profesoară de pian în anii 1885-1908 şi că locuia în str. Dionisie, 56. Din aceeaşi generaţie, Mihail Zenide, licenţiat în Drept, membru civil pe lîngă tribunalul comercial Ilfov în 1875, era procuror la Curtea de Apel în 1881-1883. Avea convingeri politice ferme, pe care le-a declarat demisionînd împreună cu mai mulţi colegi magistraţi, în semn de protest faţă de falsificarea alegerilor la Colegiul II Ilfov, încheiate cu insuccesul candidaturii liberale. Familia venea de la Tîrgovişte, unde, în 1896, Nicolae Zenide avea o casă în Mahalaua Grecilor. Moşia de la Teţcoi-Mătăsaru (Dîmboviţa) o dobîndise probabil prin căsătoria lui cu Florica Ştirbulescu Trestianu. Numele Zenidis fiind foarte rar, se presupune că originea mai depărtată ar fi din sudul Mării Negre sau din Asia Mică. Trecerea de la Tîrgovişte la Bucureşti a fost însoţită de ascensiune pe scara socială. Pe strada care înainta de la Piaţa Romană spre nord, în direcţia în care se dezvolta oraşul, familia Zenide ia în stăpînire o parcelă pe care-şi va construi casa, între altele deţinute de Protopopeşti, aceia avînd deja o poziţie consolidată. În comerţ? Doamna care a făcut carieră în educaţia feminină dovedeşte un nivel de cultură Belle Epoque. Livada din spatele casei creează un peisaj cehovian. Peste gard se întindea vastul teren pe care Louis Blanc, încă din 1889, va ridica, pentru ministrul conservator Ion Lahovary, un adevărat palat, a cărui curte se deschide către Dorobanţi (la nr. 39, Cambridge School of Bucharest). 

Cît despre vecinii din strada Cometei, moştenitorii lui Ion Protopopescu au fost fiii săi, Mihai şi Constantin. Casa lui Mihai, purtînd pe fronton iniţialele sale şi anul 1890, este actualul nr. 14. Modelul e vizibil două porţi mai încolo, aproape identic: casa Zenide, cu un zid lateral spre stradă şi intrarea din curtea  strîmtă. În loc de cîte un pilastru de o parte şi de alta a uşii de intrare, sînt doi, cu totul inutili ca să susţină frontonul. Atît uşa aceasta, cît şi încă una, pentru a doua jumătate a clădirii, au o marchiză de fier forjat. Din păcate, nu numai că în frumoasele ferestre înalte s-au înfipt termopanele, fără de care, vezi Doamne, nu se poate trăi, dar s-a încercat şi supraetajarea imobilului. Numai pe jumătatea de casă dinspre fundul curţii! Poate că n-au mai fost bani pentru a continua, aşa că din lucrarea întreruptă au rămas nişte blocuri de beton din care ies armăturile. Ele sînt trîntite peste zidul care a împlinit 120 de ani. 

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.