Un muzeu necunoscut

Publicat în Dilema Veche nr. 413 din 12-18 ianuarie 2012
Un muzeu necunoscut jpeg

Calitatea unui oraş o dau şi muzeele lui, fie că ele dau seamă despre acel oraş chiar, văzut de-a lungul trecutului său, fie că, prin subiectul lor, arată deschidere către ţări străine. Berlin, de pildă, pe lîngă Muzeul Mărcii Brandenburg, unde poţi vedea capitala imperială a lui Wilhelm al II-lea, are muzeele din Insulă: artă antică, artă egipteană, templul de la Pergam, artă islamică, artă bizantină şi a Europei medievale. La Edinburg, în Galeria Naţională Scoţiană, găseşti picturi de la Botticelli la impresionişti, muzee militare la castelul de sus, castelul de jos (Holyrood) adăposteşte o expoziţie de artă a Renaşterii din colecţia reginei, două sau trei case au păstrat interioare istorice, dar trecutul Scoţiei este reconstituit prin Galeria Naţională de Portrete, redeschisă de curînd, care, începînd cu secolul al XVI-lea, ajunge pînă în ziua de astăzi. Ce avem la Bucureşti? În primul rînd, desigur, Muzeul de la Palat, pentru arta românească şi cea europeană, şi Muzeul de Istorie Naţională. Acolo se duc turiştii şi şcolile. Dar mai există altele, de un interes apreciabil, cărora bucureştenii nu le trec pragul fiindcă nici n-au auzit de ele.

Astăzi va fi vorba de Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei. Pe strada 11 Iunie, numerele 36-38, se află casa în care a locuit o pereche de oameni interesanţi care, o viaţă întreagă, s-au înconjurat de lucruri frumoase: o clădire în stilul eclectic francez de la 1900, cu bow-window-uri, şi o grădină ascunsă între ziduri înalte. Muzeul a fost înfiinţat din 1992 şi s-a deschis zece ani mai tîrziu, după moartea Ligiei Macovei (1916-1998), pictoriţă şi graficiană de un talent original. Ea era, din 1939, soţia arhitectului Pompiliu Macovei (1911-2008), a cărui amintire, aşa cum o reţin cei care au avut norocul de a-l cunoaşte, este a unui om de carte, demn şi integru. Cariera lui explică împrejurările în care s-a alcătuit colecţia care, cînd a fost donată statului, cuprindea peste 1750 de lucrări de artă plastică, artă decorativă, mobilier şi artă populară, însoţite de 8000 de cărţi şi albume, pe lîngă alte mii de volume dăruite Institutului de Arhitectură. El a fost elevul lui Horia Creangă şi Octav Doicescu, lui i se datorează construcţia Aeroportului Băneasa şi a Stadionului „Lia Manoliu“, printre alte edificii publice din Bucureşti, în perioada primului plan cincinal. Tînărul modernist radical fusese şi simpatizant de stînga şi s-a implicat activ în procesul de modernizare a peisajului urban. Ca arhitect-şef al Capitalei, conduce planul de sistematizare din 1952, atunci cînd Partidul elimina din conducerea sa „aripa moscovită“. Din 1959 începe seria funcţiilor sale diplomatice – consilier de ambasadă la Paris, şef de misiune la Roma, ministru adjunct la Externe. În perioada 1965-1971 era preşedintele Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, adică exact în anii de relativă relaxare a regimului: n-ar fi putut avea această răspundere nici înainte, nici după. Plecarea la Paris în 1971, ca ambasador la UNESCO, pînă în 1977, i-a dat posibilitatea de a se sustrage schimbării ideologice din ţară şi de a aduna mare parte din obiectele de artă care au format colecţia sa.

Cine pătrunde în casă astăzi se simte puţin descumpănit de diversitatea direcţiilor în care e atras, normal, avînd în vedere că aici au convieţuit două personalităţi, fiecare cu sensibilitatea sa proprie. Aşa se face că arămuri şi ceramică din Turcia, Caucaz şi Persia stau alături de ceramică şi porţelanuri din China şi Japonia. Dar în aceeaşi sală, care a fost atelierul Ligiei Macovei, impresia cea mai puternică o fac vechile dulapuri din Burgundia, Pirinei ori Provence, cărora le urmează în salon mobile Louis XVI şi Empire sau Biedermeier, precum şi oglinda de Boemia datată 1740. În biblioteca plină de albume de artă este un birou Louis-Philippe la care îţi vine să te aşezi, mai ales că e luminat de o lampă care i-a aparţinut lui Ion Mincu. Sufrageria conţine mobilă franceză, spaniolă şi florentină din secolele XVI-XVII, dar pe pereţi se văd tablouri de Marcel Iancu şi Ţuculescu, unul de Miracovici şi mai multe de Petraşcu. Artiştii din salon sînt Pallady, Ciucurencu şi Lucian Grigorescu. În vestibul şi risipite prin toată casa se găsesc picturile Ligiei Macovei, dintre care cele de tinereţe erau influenţate de expresionism. Un loc aparte îl au piesele de artă ţărănească: frumoase icoane pe sticlă de la Necula, un peretar săsesc, o icoană brâncovenească şi alta din Maramureş, piese de costum, ţesături, ceramică, un scrin din 1813 care nu e decît imitaţia populară a unui secrétaire Biedermeier...

Pentru toate acestea e timpul să se trezească, nu numai curiozitatea publică, ci şi respectul faţă de aceşti doi oameni a căror prezenţă discretă în viaţa culturală românească este într-adevăr exemplară.

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.