În curtea bisericii Sfîntul Gheorghe Vechi din Ploieşti există cîteva bucăţi de piatră ce astăzi pot trece neobservate. Părţi din coloane sau din frize bogat decorate, precum şi cîteva ornamente de mari dimensiuni sînt aşezate de-a lungul aleii care leagă bulevardul de strada Mărăşeşti, mergînd paralel cu zidul lăcaşului de cult. De unde provin şi care este semnificaţia acestora?

Pe 11 iunie 1895, se punea piatra de temelie a noului palat al Liceului de băieţi „Sfinţii Petru şi Pavel“. Vechiul imobil devenise neîncăpător pentru numărul ridicat de elevi, aşa că autorităţile, cu sprijinul ploieşteanului Take Ionescu, ministru al Cultelor, au început construirea unui nou local, pe bulevard, lîngă Biserica Sfîntul Gheorghe Vechi. 

Peste trei ani, în 1898, clădirea a fost finalizată şi activitatea Liceului de băieţi s-a mutat în interiorul său. Faţada era cu adevărat grandioasă, arhitectul Dem. Dobrescu preluînd modelul vechiului sediu, cu cinci volume, dar transpunîndu-l la un nivel mult mai complex. Intrarea principală era străjuită de doi lei de piatră, amplasaţi pe două postamente, iar între cele trei uşi de stejar masiv stăteau statuile celor doi apostoli. Clădirea avea trei laturi: una principală, cea mai bogat decorată, şi două aproape identice (una spre sud şi cealaltă spre nord), rezervate sălilor de clasă. În partea dinspre bulevard se găseau cancelaria profesorilor, muzeul de ştiinţe, biblioteca, precum şi sala de recepţii. Printre coloanele de marmură din holul principal se ajungea în amfiteatrul liceului, în interiorul căruia au conferenţiat personalităţi precum D. Munteanu-Râmnic, Nicolae Iorga sau Mircea Eliade.

Bombardamentele aliate asupra Ploieştilor aveau să fie fatale pentru Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel“. Pe 5 mai, pe 6 iulie şi pe 31 iulie, faţada şi latura de sud au fost distruse aproape în totalitate. Din bulevard, palatul părea o grămadă de moloz din mijlocul căreia ieşeau statuile sfinţilor. Profesorii şi foştii elevi au înfiinţat o asociaţie care urma să strîngă banii necesari reconstrucţiei clădirii – simbol al învăţămîntului local. La 29 iunie 1946 începeau lucrările, dar tot efortul a fost lovit de schimbările politice cauzate de comunizarea ţării, precum şi de reforma monetară din 1947. Ca şi cum nu ar fi fost suficient, în ianuarie 1947, un incendiu, izbucnit din senin, a distrus ceea ce se reconstruise din aripa centrală şi amfiteatrul din spatele său.

Din 1948, evenimentele s-au succedat într-un ritm rapid. Denumirea instituţiei a fost retrasă (fiind una religioasă), statuile sfinţilor au fost demontate, decapitate şi aruncate în grădina bisericii, împreună cu decoraţiunile şi bucăţile de frize şi coloane. Clădirea a fost în cele din urmă refăcută, dar cu o faţadă într-un stil care aminteşte de arhitectura socialistă. Liceul s-a mutat într-un alt sediu, împreună cu mai multe instituţii de învăţămînt. Clasele s-au mixtat, corpul profesoral a suferit modificări, vechile nume ale liceelor au fost eliminate. În urma acestui proces foarte complicat au rezultat două licee, cu noi denumiri: „Mihai Viteazul“ şi „Ion Luca Caragiale“. Cel din urmă păstrează o parte din patrimoniul vechiului liceu de băieţi şi este oficial considerat a fi continuatorul său. Primul, în schimb, îşi desfăşoară activitatea pe locul Liceului „Sfinţii Petru şi Pavel“, folosind inclusiv aripa veche. Emoţiile, sensibilităţile şi orgoliile sînt împărţite în privinţa stabilirii urmaşului celui mai vechi liceu din Ploieşti.

Nu există un răspuns care să mulţumească pe toată lumea, în ciuda unei decizii oficiale existente. O direcţie interesantă vine de la Alexandru Comănescu, un fost elev al Liceului „Petru şi Pavel“. Întrebat cine este continuatorul Liceului de băieţi, răspunsul său a fost simplu: nici unul. „Liceul a fost asasinat, atunci cînd i s-a retras denumirea pe care noi o ştiam“, conchidea domnul Comănescu. 

Lucian Vasile e iniţiator al Proiectului „RepublicaPloiesti.net“.

Foto: L. Vasile