N-o fi Alba „cel mai cel“ judeţ din ţară, bogat, frumos etc. – deşi se poartă superlativele şi aş putea s-o dau pe laude localiste pe care puţini ar putea să le verifice –, dar ştiu că e un judeţ fotografiabil. De fapt, dacă cheful de poze s-ar măsura în foame, iar judeţul ar fi mîncare, fotografii din Alba ar fi tot timpul sătui. Enumăr doar cîteva „specialităţi“: Cetatea Alba Iuliei, Mănăstirea Rîmeţi, Iezerul Şureanu, Transalpina, Rîmetea.

Şi nu numai. Catedrale, cetăţi săseşti, lacuri montane imense, biserici de lemn, mănăstiri – enumerarea e lungă şi, nu-i aşa, impresionantă în mod negustoresc. De aceea, ca să elimin orice bănuială de promovare umflată, voi enumera cele mai sărace, pustii şi uitate de lume locuri din judeţul Alba. Cele mai trecute cu vederea. Ele sînt vechile cetăţi şi castele nobiliare, din care n-au rămas decît ruine. Adică moloz şi buruieni, care, însă, pentru ochii oricărui bun fotograf, sînt aur curat. Bine ai venit într-un ţinut al rămăşiţelor care, în lumina bună a soarelui, sînt splendide.

Cetatea medievală din Petreşti. E cea mai atipică dintre recomandări, pentru că, practic, vorbim de un cimitir, de o bucată de zid şi de un turn care ar sta oricînd în topul celor mai sinistre imagini din Ardeal. Sînt resturile unei cetăţi militare de secol XIV, din care turnul de care vorbeam se înalţă deasupra tuturor acoperişurilor. Totul e astupat de iederă, totul e deformat şi hiperbolic. Lumină bună: dimineaţa.

● Basilica romanică din Gîrbova. Pe vîrf de deal, aproape de sat, înconjurată de ziduri albe, basilica nu contrazice nici măcar una dintre imaginile cu „cetate medievală“ pe care le aveam în copilărie. Are 700 de ani vechime, stilurile (romanic, apoi gotic) sînt vizibile în liniile construcţiei, iar peisajul de ansamblu e dominat de contrastul dintre piatră multă şi puţină iarbă. Lumină bună: seara.

● Cetatea medievală din Colţeşti. E unul din locurile care nu reprezintă în nici un fel Judeţul Alba, părînd mai degrabă o fortăreaţă din Orient. Cocoţată pe deal, departe de satele Colţeşti şi Rîmetea, cetatea (construită în 1296) e unul dintre cele mai pozate monumente din Transilvania. Unghiurile de fotografiere sînt cu duiumul, cetatea fiind înconjurată de versanţi, dar cea mai bună imagine se obţine de pe versantul vestic, pentru că astfel vei avea, în fundal, stîncile imense ale Pietrei Secuiului. Lumină bună: după-masa.

● Castelul din Ocna Mureş. Un turist de rînd s-ar duce acolo plin de speranţă şi s-ar întoarce deprimat. Un fotograf, însă, ar zîmbi, pentru că vechiul Castel Teleki din Uioara de Sus (de secol XIX) are tot ce poate fi semnificativ în fotografia artistică: ziduri scorojite, ferestre sparte, frontoane proeminente, scări şubrede, proporţii uriaşe. Lumină bună: seara.

● Castelul din Sînmiclăuş. Se vede de la mare distanţă, pentru că faţada sa vestică, cu două şiruri de coloane, se impune deasupra caselor şi lanurilor de porumb din apropiere. Castelul, ridicat în secolul al XVII-lea, este o capodoperă a Renaşterii tîrzii din Transilvania. Lumină bună: seara.

● Castelul din Cisteiu de Mureş. Cel mai trist, părăsit, ruinat şi defăimat de pe listă. Dar osteneala merită dacă eşti fotograf. Rămăşiţele cu iz antic (chiar dacă presărate cu gunoaie) sînt parcă din picturile cu ruine ale unor Andrea Locatelli sau Paolo Anesi. Din oricare unghi l-ai privi, castelul (de secol XIX) e remarcabil. Şi perfect pentru şedinţe foto neconvenţionale. Lumină bună: pe toată durata zilei.

● Castelul Martinuzzi din Vinţu de Jos. Rezonanţele sumbre ale acestui castel de secol XIV (asasinarea lui Martinuzzi şi, după patru decenii, a lui Aron Pumnul în camerele castelului) sînt exprimate pe deplin de ruinele lugubre care au mai rămas în picioare. Poate e greu de crezut, privindu-le, dar vorbim despre cel mai valoros edificiu renascentist din ţară. Cine adoră silutele de ziduri şi tufele de vegetaţie care îmbracă piatra va fi fericit în acest spaţiu horror. Lumină bună: dimineaţa şi seara. 

Florian-Rareş Tileagă este jurnalist şi fotograf.

Foto: F.-R. Tileagă