„Viața trece ca un glonț”

Rareori istoria mare, cea legată de războaie, întîlniri și înțelegeri importante între regi sau șefi de stat, se intersectează cu istoria personală, trăită de oamenii fără putere politică. Povestea vieții lui Dorian Galbinski face excepție, are asemenea întretăieri. Reporterul și redactorul cu cel mai îndelungat stagiu din secția română a BBC World Service (aproape patru decenii) și-a scris recent memoriile, publicate sub titlul Viața trece ca un glonț – memoriile unui reporter BBC (Humanitas 2021). E o carte savuroasă, în care viața unui om, a unei familii, a unui întreg grup de prieteni și cunoscuți se împletește, cum spuneam, cu evenimente istorice importante.

Născut în 1944 într-o familie evreiască din Constanța, Dorian Galbinski își trăiește copilăria și adolescența în comunism, un regim de pe urma căruia are de pătimit ca mai toată lumea, chiar dacă nu se confruntă neapărat cu cele mai mari rele posibile în acea vreme. Tînăr, deschis și destul de poznaș, se bucură de relaxarea survenită în anii ʼ60, începe facultatea de Istorie la Iași, dar după un an emigrează împreună cu familia în Israel.

La 20 de ani nimerește dintr-odată într-o țară despre care nu știa mai nimic, o altă lume, la a cărei descoperire îi face părtași și pe cititorii memoriilor sale, care pot afla și înțelege mai bine despre cine, cum și de ce emigra în Israel în acele timpuri, în ce fel  arăta și cum se popula noua țară care abia se forma. Dorian Galbinski lucrează o vreme într-un kibutz, uimit de multe lucruri noi, dar printre care recunoaște cu neplăcere și ceva similitudini cu ceea ce lăsase în urmă, în România comunistă. Nici nu apucă însă bine să învețe noua limbă și să se familiarizeze cu noua sa viață, că este înrolat în armată și, după cîteva luni de instrucție, se trezește luptînd de-a dreptul în Războiul de Șase Zile, ca tanchist. Asistă la scene de luptă, trage cu tunul tancului, se aventurează să folosească mitraliera contra aviației inamice, spre groaza camarazilor săi care se ascund sub tanc, ia un prizonier egiptean pe care, în mijlocul deșertului, îl tratează cu Coca-Cola și ciocolată... În unele momente, te-ai putea gîndi că ai în față un adevărat roman de aventuri, de ficțiune, dacă n-ar fi tonul ce denotă o desăvîrșită autenticitate.

Avînd în vedere și profesia lui ulterioară, Dorian Galbinski nu poate fi decît un martor extrem de valoros al evenimentelor complicate pe care le-a trăit, într-o perioadă cu multe schimbări. Cele mai multe dintre lucrurile povestite au calitatea de a nu mai prea fi fost relatate de nimeni în România. Cititorul poate descoperi situații și fenomene sociale  foarte puțin știute.

După cinci ani petrecuți în Israel ca soldat, muncitor și funcționar la bancă, se mută la Londra, în urma cîștigării unui concurs de reporter la secția română a BBC. Angajatorii sînt impresionați de vocea sa radiofonică. Acolo își va împlini adevărata vocație.

În a doua jumătate a cărții, autorul povestește viața sa în această a treia țară în care a trăit. O altă lume, diferită și de România, și de Israel, un loc în care din nou are ocazia să participe la evenimente ieșite din comun, cum ar fi vizita perechii Ceaușescu la Buckingham, la invitația reginei Elisabeta a II-a, ca translator. Cunoaște demnitari comuniști ca Ștefan Andrei sau Paul Niculescu-Mizil, face traduceri pentru Margaret Thatcher, ba chiar bea o bere cu prințul consort Philip.

Perioada de după Revoluție, în care revine periodic în România, e și ea înfățișată din postura unui jurnalist cu experiență, deja obișnuit cu lumea occidentală, care poate  compara și analiza în profunzime toate transformările din țara natală (pe care o găsește într-o stare mai dezolantă decît o lăsase în anii ʼ60).

Cartea e înțesată de întîmplări, nu neapărat „istorice”, unele mărunte, dar semnificative, scrise într-un fel direct, sincer și uneori sec (fără comentarii și interpretări – după model BBC), care-i smulg însă cititorului reacția, de mare haz sau de întristare. Da, e o carte plină de umor, dar și cu întîmplări triste, așa cum și din titlu răzbate un anume dramatism – Viața trece ca un glonț (din fericire, gloanțele Războiului de Șase Zile l-au ocolit pe autor).   

Viața plină de întîmplări, experiența de reporter la poate cea mai serioasă instituție mass-media din lume și talentul autorului au dus la această carte de memorii extrem de interesantă. Aș zice că nimic din ceea ce povestește Dorian Galbinski nu-i plicticos sau fără tîlc, indiferent despre ce fel de întîmplări e vorba, mari sau mici. Iar dincolo de toate se întrevede destul de clar firul unui destin, în mijlocul unei istorii pline de întorsături.