Nu fac parte din categoria snobilor care, mimînd voluptatea neostoită a „culturii înalte“, disprețuiesc – de regulă, zgomotos – televiziunea, caracterizînd-o, plenar, drept trivială și decerebrată. Dacă am ce vedea, îmi place să mă uit la televizor. Apreciez filmele bune și documentarele interesante, iar de știri, într-o vreme, credeam că nu mă pot lipsi (mai nou însă, de cînd ele – ori măcar cele autohtone – s-au profilat pe „șoc“ și „groază“, am descoperit că absența telejurnalului zilnic nu constituie chiar o problemă majoră în viața omului!). Așadar, nu am cum să joc, fariseic, sceneta intelectualului absorbit de lumea ideilor fundamentale, complet ignorant în raport cu funcția telecomenzii: am crescut cu televizor și televiziunea a avut, mereu, un rol important în existența mea. Trebuie să admit totuși că, în ultimii șapte-opt ani, am petrecut puțin timp în fața televizorului. Din două motive, bănuiesc. Primul se leagă de îmbătrînire. Nu prea mă mai regăsesc în emisiunile, filmele și personajele promovate de televiziunile acestui moment. Al doilea e mai curînd personal. Am fost absurd de ocupat în intervalul amintit, din cauza implicării mele (necenzurate biografic, așa-zicînd) în administrația academică. Nu am găsit răgaz și dispoziție pentru „starea“ televizuală. Bineînțeles, am aflat, în mod direct uneori, indirect („la mîna a doua“, cum ar veni) cel mai frecvent, că „lucrurile au lua­t-o razna“ și că „televiziunile comerciale au înnebunit“ pur și simplu. Colac peste pupăză, recent, am citit și despre faptul că TVR-ul a ajuns în prag de faliment. S-au întîmplat, prin urmare, chestiuni importante, în domeniu, fix pe parcursul deceniului în care eu am stat deoparte. De aceea, eliberat acum de exercițiul administrativ și (re)focalizat, aproape in extenso, pe activitatea publicistică, am hotărît să recuperez.

Am început cu emisiunea de pe PRO TV, realizată de Cătălin Măruță și intitulată, deloc surprinzător, La Măruță. Nu știu dacă așa sînt toate edițiile respectivului show, dar cea din 3 mai a.c. a reprezentat, pentru mine, un experiment mesmeric. O oră și ceva nu am reușit să schimb canalul, deși mi-aș fi dorit. Profesional, domnul Măruță a punctat impecabil. Telespectatorul, iată, a fost biruit, eșuînd, paralizat, cu ochii „pe sticlă“. Mai mult, telespectatorul menționat, pretins expert în literatură (engleză) de calitate, a considerat atunci, subit, că marile tragedii și comedii lecturate în viața sa pălesc, din punct de vedere strict „epic“, înaintea poveștii dezvoltate, sub privirea lui, de teribila emisiune măruțiană (vai, ce fericit s‑ar fi arătat aici bietul Shakespeare care scotocea, disperat, după subiecte, prin cronicile obscure ale lui Saxo Grammaticus, legendele uitate ale celților sau istorioarele benigne ale boemilor italieni!). Invitații erau doi soți, mă rog, iubiți, concubini or whatever, în limbajul contemporan, dintr-un sat (dintr-o pădure, mai precis) vasluian(ă): ea de 19 ani, el de 46. Aveau doi copii mici, un băiat și o fată, care, judecînd contextul (viețuirea în pădure, din păcate, nu după model transcendentalist american!), creșteau precum Tarzan and Jane. Nu aceasta însă descria problema de fond. Tînăra, se pare, își părăsise, nu de mult, atît amorezul bătrîior, cît și nefericitele progenituri, pentru un văr al „soțului“, mai în etate decît încornoratul, adică de 47 de ani. În scurta perioada de coexistență cu noul partener, femeia a rămas iarăși însărcinată. Ca atare, dilemă istorică: cine este, cu adevărat, tatăl pruncului (situat deocamdată pe palierul embrionar) și pe care dintre verii rivali îl va alege, ultimativ, fata? Domnul Măruță, sobru, amfitrional, a ales să arbitreze.

Misiune foarte complicată. De ce? Pentru că vărul de 47 de ani, Aurică, se îndoiește serios de paternitatea sa (lucru cumva confirmat de celălalt văr, de 46 de ani, Costache, care subliniază derularea unei întîlniri intime, bref, între el și iubită, în urmă cu trei săptămîni, întîlnire ce ar fi putut genera graviditatea). În plus, se presupune că mama de 19 ani ar mai anima o legătură ascunsă cu un unchi de‑al ei, Tangerică, și el activ erotic, spun localnicii, pe toată durata tulburătoarei melodrame. În acest punct, verii sînt de acord: Tangerică, în pofida celor 60 de ani ai săi, ar fi putut să le pună amîndurora coarne. Aurică mai are și rațiuni private de reticență în preluarea „căsniciei“ de la verișorul lui din codru. De peste treizeci de ani, întreține relații sexuale energice cu o nepoată. S-ar cuveni, deci, etic vorbind, ca ea să devină aleasa inimii sale. În ecran răsare, fugitiv, un al treilea văr, care-i aduce o haină zgribulitului Aurică. Văzîndu-l, „soțul“ încornorat din studio se enervează. Strigă: „Și ăsta, și ăsta a avut de-a face cu nevastă-mea!“ Iubitul trădat se liniștește apoi, conchizînd că, dacă se va dovedi paternitatea lui Aurică, el va crește copilul, numai să i se întoarcă „soția“ acasă. Ei bine, tocmai aici a apărut, pe neașteptate, controversa! Reporterii de teren ai postului dezvăluie că zburdalnica mămică inițiase, de dimineață, un amor proaspăt cu portarul hotelului unde își cazase PRO TV-ul „eroii“. Sînt semne că ar rămîne în Capitală. Oricum, nici cei doi copii nu ar fi ai lui Costache, ci ai unui frate al protagonistei, aflat momentan în pușcărie… Am comutat pe un canal „concurent“. Acolo, ni se detalia cum un tînăr a violat-o pe mama celui mai bun prieten al lui și, lăsat liber de judecători, a mai siluit și o minoră… Mai „descopăr“ o mamă care „furase“ iubitul fiicei și, somată, în platou, de moderatoarea show-ului să îl dea înapoi, refuza cu înverșunare…

Epuizat, am închis ochii. Cred că mă voi întoarce în administrația academică.