Uniformizarea. Sau despre cum ne tragem de Gulliver

Publicat în Dilema Veche nr. 433 din 31 mai - 6 iunie 2012
Dragoste şi răzbunare jpeg

O lume bîntuită de duhul răului. Un duh al uniformizării, al egalizării, al dorinţei bolnave de a fi, cu toţii, la fel. Uniformizarea nu poate duce niciodată la înălţare. Nici măcar la ordine, aşa cum o înţelegem în nostalgiile noastre. Ordinea civilizaţiei pe care o visăm difuz, de fiecare dată altfel, în funcţie de circumstanţele în care ne aflăm. Uniformizarea ne ajută pe toţi să ne „ascundem în mulţime“. Să facem exerciţiul libertăţii de exprimare de la adăpostul maselor, al mulţimii, al turmei. Aici nu mai există voinţă personală, ci doar disperarea nerecunoscută de a fi pierdut iremediabil toate datele personale ale sinelui. Iar această pierdere, deseori prezentată ca o victorie delirantă, înseamnă coborîrea spre cele mai murdare cotloane din subsolul umanului, mult dincolo de ceea ce numim animalic.

Cei mai mulţi dintre noi ne amintim de Călătoriile lui Gulliver doar atunci cînd vine vorba de Ţara Piticilor. Ştim povestea de cînd eram mici, am văzut filmul de desene animate, am colorat cărţi, şi l-am păstrat în memorie ca pe unul dintre cele mai spectaculoase episoade ale poveştilor copilăriei. Însă lumile lui Jonathan Swift merg mult mai departe decît războiul între Lilliput şi Blefuscu, iscat de la marea controversă – la ce capăt spargem oul fiert?! Iar dacă, uneori, ne amintim că fabuloasele călătorii ale lui Gulliver continuă şi în Brobdingnag, Ţara Uriaşilor, de cele mai multe ori uităm de Laputa, oraşul zburător, de Balnibardi şi Lagado, de Academia care inventa lucruri complet inutile, de Glubbdubdrib, lumea duhurilor celor morţi, de praful otrăvitor de la Luggnagg şi de struldbrugii chinuiţi de nemurirea bătrîneţii, sau de Ţara Houyhnhnmilor, a cailor înţelepţi şi senini, oripilaţi de oameni – yahoo-ii primitivi şi căzuţi în mizeria absolută a instinctelor animalice. Uităm că poveştile romanului lui Swift nu trec doar prin glumiţa ascuţită a satirei, ci că sfîrşesc în disperarea inadaptării, în ororile uniformizării răului, în schimonosirea umanului, pînă la cele mai groteşti căderi în neantul mizeriei fără sfîrşit.

Călătoriile lui Gulliver – seria de exerciţii scenice coordonate de Silviu Purcărete, la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu – nu se ascunde în dosul unei formule care evită, cu fiţă, cu fentă, folosirea termenului regie. E o modalitate de a anunţa, corect, faptul că nu se propune un spectacol al redescoperirii poveştilor copilăriei, ci, pur şi simplu, un alt fel de viziune asupra acestui roman tulburător. Oricum, o formulă de a prezenta un spectacol, pe afiş, nu salvează un lucru prost, după cum nici nu ştirbeşte ceva bine făcut. Sigur că se poate vorbi despre o modă a abordării teatrale a lucrărilor literare care par imposibil de dramatizat, sigur că un spectacol poate să convingă sau nu. Şi, la fel de sigur, orice brand personal – fie de om politic, sportiv, artist – se poate bucura de admiraţie fanatică, dar şi de contestare furibundă. Însă a aştepta o formă de confort al interpretării, a hotărî din start că povestea lui Swift nu poate fi decît aşa cum o ştim noi sînt doar piedici în faţa şansei de a descoperi un alt fel de a vedea lucrurile.

E adevărat, nu le poţi pretinde tuturor să vină la teatru cu o lectură proaspătă, avînd, în felul acesta, garanţia receptării corecte – dacă o fi existînd aşa ceva. Dar, oare, nu e la fel de greşit să mergi la un spectacol aşteptîndu-te să descoperi serenitatea fragmentelor tale de amintire despre ceva? Evident că, în situaţia asta, interpretarea lui Silviu Purcărete poate să ţi se pară neinspirată, exagerată, ba chiar maladivă. E firesc. Tu ai plecat de acasă cu grila critică gata făcută, cu un anumit tip de aşteptări estetice şi emoţionale, iar în sala de spectacol primeşti altceva. Ca în celebrul banc – „Ei, asta-i bună! Uite, domnule, ce-l întreb eu, şi ce-mi răspunde el…“ Poate că cel mai corect lucru care ar trebui amintit, fără vreo pretenţie de a impune un tip de receptare în detrimentul altuia, ar fi faptul că romanul lui Swift permite din plin viziunea regizorală a acestui spectacol de teatru. Lumi care îşi privesc propria bizarerie cu credinţa că nu există ceva mai justificat şi mai drept, inutilităţi delirante care cred că slujesc folosinţa imediată, cruzimea aberantă ca normă a existenţei, imposibilitatea de a accepta să te gîndeşti măcar la faptul că binele tău poate fi cel mai cumplit rău al altuia.

Pentru unii, acest spectacol surprinzător poate părea doar o repetare a motivelor narative şi a clişeelor vizuale ale unui regizor deja previzibil. Pentru alţii, această persistenţă a lui Silviu Purcărete în propriile obsesii poate să ofere bucuria descoperirii unui creator care îşi limpezeşte uluitor, la vedere, mijloacele prin care se exprimă. Unii îl pot acuza de păcăleală, de orgoliul de a demonstra ce poate scoate din pălăria de scamator. Alţii îl pot admira pentru onestitatea din expunerea propriei scamatorii, transformată în act de artă care îşi comentează mecanismele. Şi e absolut normal şi bine să fie aşa. Consensul în emoţia produsă de actul artistic e la fel de barbar şi de periculos ca uciderea oamenilor sau a animalelor în arenă.

O povestire cu analiză, scenă de scenă, nu face nici un rău acestui spectacol. Însă, sub rezerva subiectivităţii, şi în absenţa pretenţiei de certitudine nestrămutată, prefer să povestesc acest spectacol ca pe o fascinantă propunere de descoperire a felului înfricoşător în care urîtul şi răul lucrează în dosul pretenţiei de frumos şi de bine. Iar o miză atît de mare nu are cum să scape de ambuscadele controversei. Şi nici n-ar fi bine dacă ar scăpa. S-ar pierde în uitare şi clasare. 
 
Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.