Pe peretele din spatele meu e un mic poster cu Madonna, în cei mai buni ani ai ei, anii ’80. Zîmbește larg cu rujul ăla roșu, onduleurile platinate răvășite, are capul dat pe spate, de gîtul tînăr atîrnă toată colecția de mărgele și cruciulițe, și ștrasuri după care au oftat atîta fetele de liceu la vremea aia. E departe de Madam X de acum din care, în ciuda frondei, sau tocmai din cauza aia, începe să adie un aer trist de inadecvare. Stă acolo tînără, în fotografia din spatele meu, în restaurantul ăsta ieșit din altă lume, fix în buricul Bucureștiului.

Locul e imens și aproape gol. Doar la două mese mai încolo, un tip veșted, cu aer de compozitor ratat, e în plin proces de mansplaining; explică ceva cu gesturi largi unei domnișoare care are speranțe. Sau cel puțin așa îmi imaginez dintr-un colț al minții care începe să fie încleștat de o oarecare paralizie a clișeelor. Poate fata aia e o extraterestră – așa se explică aerul ușor absent –, iar pe sub fața de masă albă care-i acoperă poalele ies mai multe rînduri de picioare cu perișori fini, senzoriali, care răspund milimetric la orice adiere din aer. Poate sub cămașa aia albă, cuminte, stă împăturită cea mai fantastică pereche de aripi străvezii, mai frumoase și mai irizate decît ale oricărei alte libelule pămîntene. E mai bine așa. Iar fantele din fața ei e reîncarnarea lui Sergiu Malagamba, cu eșarfa înfășurată studiat-neglijent pe gîtul de curcan.

Locul ăsta e unul dintre puținele rămase încleștate cu un soi de tandrețe și disperare de anii de aur ai chelnerilor care îi populează. Au cămăși albe apretate și călcate, iar vestele negre îi fac să arate ca niște clasici pinguini. Nici unul nu pare mai jos de șaizeci și ceva, iar în categorisirea adînc săpată în conștiința lor de profesioniști, toate felurile de mîncare se numesc, în primul rînd, „preparate“. Iar pe toate antebrațele îndoite stă împăturit un șervet alb. Un chelner din ăsta te privește cu intenție, ochii lui se vor conecta cu ai tăi și vei ști că omul te va ajuta să învingi foamea și setea cum poate el mai bine. N-are privirea evazivă a milenialului care a uitat de tine pînă ajunge la bar, a cărui cafea cu spumă de lapte în formă de ferigă e noua salată de boeuf decorată cu trandafiri din gogoșari.

Meniul e făcut cu la fel de multă melancolie. Pe lîngă clasicele cinci ciorbe, găsești acolo aproape toate felurile din tinerețea părinților noștri: pui Valdostana și pui Kiev, șalău cu maioneză, Stroganoff-uri, medalioane, volovanuri și papanași. Un burger din ăsta artizanal sau toast-ul cu avocado de pe care picură un ou poșat vor fi alungați cu șuturi în fund din meniul nostru nostalgic. Secțiunea de mîncăruri gătite e raiul oricărui mahmur. Vindecarea imediată va veni din ciolanele grăsoase gătite mult și bine, din sarmale fabuloase, din tochituri, cîrnați și pulpe la cuptor.

Sîntem vreo cinci oameni la masă și un copil de 11 ani care nu înțelege nimic din Stroganoff-urile alea. Pentru el există, exilată la fundul meniului, o secțiune mică de pizza în care e trecut și singurul fel de paste, ceva lasagna. Mă gîndesc rapid că ar trebui să testez pizzele. Or avea oare același gust ca acelea pe care le mîncam chiulind de la școală în buza anilor ’90 – blat pîinos năclăit într-un bulion acrișor cu ceva salam aruncat deasupra? Ăla era raiul meu trist și aș mai gusta un pic din el acum.

Chelnerul nostru are cei mai frumoși ochi albaștri. E curtenitor cu doamnele, categorie în care mă bag fraudulos și eu, și glumeț cu copiii. Cu domnii împărtășește un soi de frăție bărbătească, așa cum se cuvine să fie așezate lucrurile în oricare trib. Își cere cumva scuze din ochi că trebuie să mă ridic și să ies afară să fumez, îmi deschide de fiecare dată ușa, iar eu mă declar un fan absolut al lui și al crîșmei anacronice în care viețuiește paralel cu lumea de afară. Bineînțeles că e dintre cei care numesc nota „întristare“ și uite că nimeni nu se chircește de cît de jenant e totul (cringe). Bineînțeles că face glumița de final și întinde nota de plată copilului, iar eu zîmbesc, ba nu, rîd din toată inima ca să-l fac să se simtă bine. În spatele meu, Madonna tînără, viitoarea Madam X, rîde și ea. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.