Unde dai şi unde crapă

Publicat în Dilema Veche nr. 548 din 14-20 august 2014
Unde dai şi unde crapă jpeg

Igor dă un şut în conserva goală. Reuşeşte să o salte peste marginea tranşeei şi să o zvîrle cam treizeci de metri mai încolo, aproape de adăpostul inamicului. De acolo, Svetlan îi zbiară o înjurătură de mamă, apoi se ridică peste parapet şi sloboade cam jumătate de încărcător de AKM în cutia goală. Apoi se duce, o ridică, să vadă cîte gloanţe a nimerit. Citeşte cu glas tare inscripţia de pe cutie: „Pork meat. Made in EU.“ „Băi, v-aţi dat în mă-ta! Aveţi mîncare ca lumea, nu ca noi!“ Igor îi zice că îl invidiază degeaba. Era ultimul transport. De săptămîna viitoare, o să vină numai conserve d-alea nasoale de şprot de Siberia. Din cele mai ieftine. I-a zis lu’ unu’ de pe partea rusească a graniţei, de la depozit. Igor şi Svetlan sînt veri de-al doilea. Chipurile, Igor ar fi cu ruşii, văr’su ar ţine cu Kievul. Fac parte din două plutoane care mimează că se luptă de mama focului. Mai bine aşa! În alte localităţi, primprejur, au apărut tot soiul de venetici de prin Lvov sau Doneţk şi se omoară între ei de-adevăratelea. Igor avea dreptate.

Guvernul rus a anunţat ritos că va stopa importurile de produse alimentare din ţările Uniunii Europene. În parte, ca răspuns la setul de sancţiuni impuse la Bruxelles ca urmare a conflictului din Ucraina. Autorităţile sanitar-veterinare ruseşti au găsit însă şi varii defecte de calitate, care ar pune în pericol sănătatea consumatorului moscovit! Nu vom sta să analizăm pericolul reprezentat de alimentele produse în UE, pentru sănătatea ruşilor. Ar însemna să ne cufundăm în ridicol. Să nu uităm, însă, că acum cîţiva ani şi România a invocat prezenţa nu ştiu cărui „parazit de lalea“, pentru a-i şicana pe olandezi, cîndva, cu ocazia unui set eşuat de negocieri Schengen. Preşedintelui Băsescu i s-a spus, cu acea ocazie, că „aşa ceva nu se face“, că este total lipsit de eleganţă. „Aşa ceva fac doar ruşii, nu-i frumos!“ Putin foloseşte, de multă vreme, argumente scoase de pe la Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului, pentru a-i sîcîi pe producătorii occidentali (cu cei din Moldova, Georgia şi Ucraina, există deja o rutină a acestor embargouri).

Să presupunem că Rusia nu va mai importa carne, mezeluri, conserve de vită, legume sau vin din UE. Începînd de a doua zi, acestea vor trebui înlocuite cu produse similare, aduse probabil din China. Hm! Tare aş vrea să văd figurile moscoviţilor pricopsiţi, încercînd să dea un prosciuto de Parma pe o şuncă produsă pe lîngă Shanghai! Nu poţi nici la beţie să compari calitatea mîncărurilor produse în Europa cu cea a chinezăriilor. Nasol va fi şi cînd vor dispărea şampania şi whiskey-ul originale! Vor rămîne doar pe votcă. Trist pentru numeroşii nouveau riche localnici.

Impactul asupra Europei va fi interesant. Rusia este (era) o piaţă scumpă, ceea ce permitea obţinerea unor profituri bunicele şi menţinerea unor preţuri mari, şi în supermarketurile din Paris, Londra, Madrid sau Berlin. Dacă dispar vînzările ruseşti, pînă la găsirea unei pieţe alternative (cam greu să imaginezi aşa ceva pe termen mediu), mă tem că va exista oarecare supraofertă. Ce zice teoria că se întîmplă în asemenea cazuri? Ei bine, ar trebui ca preţurile să scadă. Ce face fermierul comunitar cînd veniturile îi sînt ameninţate? Dă fuga la Bruxelles, evident! Pune presiune pe Comisie. Cere subvenţii mai solide. Din umbră, procesatorii îl vor susţine. Pînă la urmă, după mii de ore de negociere în Consiliu, după rapoarte trecute în zeci de lecturi prin comisiile parlamentului, după trialoguri discrete, pariez că agricultorii europeni vor cîştiga un oarece, cît să îşi menţină (oarecum) siguranţa zilei de mîine. România nu este afectată în mod direct. Exporturile alimentare spre Rusia erau insignifiante. S-ar putea însă ca puternicele corporaţii occidentale într-ale producţiei de salamuri, conserve şi cîrnaţi să încerce să îi concureze pe alde ai noştri, prin preţul la raft, la noi, în România. Şi zău că va fi interesant. Pentru noi, consumatorii, evident!

Igor trece alene „la inamic“ în tranşee. Îi dă o ţigară lui Svetlan. Din aia bună, locală, fără timbru. Ieftină. Vezi? Se poate trăi şi fără UE şi mofturile ălora…

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.