Uluitoarele similitudini dintre COVID-19 și gripa spaniolă
Ce deosebiri, dar mai ales ce asemănări sînt între pandemia de gripa spaniolă din 1918 și cea de coronavirus din zilele noastre, promiteam săptămîna trecută că voi încerca să povestesc. Cu ocazia a o sută de ani scurși de la gripa spaniolă, Laura Spinney, jurnalistă de știință din Marea Britanie, a scris un studiu despre acea pandemie (Pale Rider: The Spanish Flu of 1918 and How it Changed the World), neavînd idee cît de actual avea să devină din cauza pandemiei cu care ne confruntăm astăzi.
Laura Spinney explică originea cuvîntului influenza care se folosește astăzi încă în multe limbi pentru a desemna gripa. Cică numele ar fi fost prima oară inventat de italieni pe la 1300, pentru a desemna boala pe care ei o considerau ca fiind provocată de influența aștrilor. Dacă medicina de astăzi nu e o știință completă, precum putem observa, în secolul al XIV-lea nu era deloc o știință, ci mai degrabă un fel de astrologie. În 1918, medicina alopată începuse deja să capete mai mult credit, dar pentru că nu reușea să facă față gripei spaniole, oamenii nu ezitau să apeleze la preoți, să se întoarcă la metode și ritualuri tradiționale, să meargă la vraci sau la tot felul de indivizi care se pretindeau vindecători. Medicii începuseră să fie contestați, cam tot așa cum se întîmplă și acum.
Pe de altă parte, în 1918, moartea era privită altfel decît astăzi. Era mult mai prezentă, iar oamenii făceau mulți copii, știind că e posibil ca nu toți să supraviețuiască. Specialiștii observă că societatea actuală, mai ales cea occidentală, nu mai e obișnuită cu riscul. Speranța de viață a crescut considerabil și, în același timp, există tendința ca orice pericol (medical, terorist, militar sau de altă natură), chiar dacă puțin probabil, să fie perceput cu mai multă teamă. Gripa spaniolă, deși a fost o pandemie despre care nu s-a vorbit prea mult, a făcut cel puțin de trei ori mai multe victime decît Primul Război Mondial (iar despre acesta s-a vorbit mult mai mult). „Ignorata” gripă spaniolă a fost, se pare, cea mai mare sursă de moarte din istorie, după Moartea Neagră (ciuma) din secolul al XIV-lea. Coronavirusul, din fericire pentru noi, nu poate concura la acest capitol cu gripa spaniolă, care a infectat aproape o treime din populația vremii. Însă pandemia actuală a reușit să afecteze întreaga economie globală, cu nebănuite consecințe la care încă ne putem aștepta în perioada următoare.
Gripa spaniolă a făcut ravagii enorme, necontabilizate nici pînă astăzi, în țări precum India, China sau Brazilia, în zone sărace, aglomerate și prost administrate, ale căror istorii nici nu ajungeau în atenția presei internaționale. Deși globalizarea, interconectarea oamenilor de pretutindeni, nu se ridica la nivelul de astăzi, gripa spaniolă s-a răspîndit rapid, afectînd în decurs de mai puțin de doi ani toate zonele de pe glob, din Alaska pînă în insulele Pacificului, din Rusia pînă în Africa de Sud și din India pînă în Brazilia. Cum am mai scris, era la fel de derutantă ca actualul coronavirus, pentru că la unii se manifesta ca o răceală, iar la alții devenea letală. Afecta în special indivizii de vîrstă medie, spre deosebire de COVID-19 care, după cum știm, e periculos în special pentru vîrstnici.
În 1918, ca și astăzi, la ordinea zilei erau distanțarea socială, izolarea și carantinarea, dar naturalista Laura Spinney ne atrage atenția că e vorba de reacții care nu apar doar la oameni. Izolări, respingeri și dezgust față de semenii infectați s-au observat și la cimpanzei, bursuci sau languste. Omul poate însă conștientiza și organiza aceste reacții. Laura Spinney scoate în evidență cît de mult au depins efectele gripei spaniole de măsurile mai bune sau mai proaste ale autorităților. Relevant este exemplul insulelor Samoa din Pacific. Partea aflată sub administrație americană, unde autoritățile au intuit vulnerabilitățile imunitare ale localnicilor și au luat măsuri stricte de izolare și distanțare socială, au trecut fără probleme prin pandemie. În schimb, în grupul de insule Samoa de Vest, aflate sub administrația Noii Zeelande, unde autoritățile au considerat că originea bolii se află la băștinași (deși ea fusese adusă cu vaporul chiar din Noua Zeelandă), aproape unul din patru locuitori a murit. Cu alte cuvinte, greșelile la vîrf în asemenea situații pot costa foarte scump populația (aviz iresponsabililor cu funcții înalte de pe la noi).
Foarte multe lucruri din vremea gripei spaniole au semănat izbitor cu cele de azi. De exemplu, pe măsură ce a trecut timpul, și atunci oamenii s-au plictisit să mai respecte regulile (chiar și primarul din San Francisco a fost surprins la o paradă cu masca sub bărbie); în comunitățile marginalizate au început să circule zvonuri care spuneau că măsurile de prevenție ar fi îndreptate de fapt contra lor; colonizații dădeau vina pe „albi”, iar coloniștii considerau că boala a apărut din cauza felului în care trăiau indigenii; națiunile dușmane se învinovățeau reciproc de răspîndirea bolii; discuțiile despre mersul la biserică erau la fel de aprinse ca astăzi; medicii se contraziceau între ei, iar unii spuneau că fumatul ar ține boala la distanță; s-a dovedit ulterior că suspendarea prematură a restricțiilor din orașe, în acea perioadă, aducea de obicei cu sine un nou val de decese.
Știm că printre simptomele coronavirusului este și pierderea temporară a gustului și a mirosului. Mulți dintre cei afectați de gripa spaniolă se plîngeau că nu mai distingeau bine culorile și că lumea devenise pentru ei decolorată și ternă. Ei bine, cunoașterea istoriei ne poate ajuta să vedem mai nuanțat ce se întîmplă astăzi.
