Colegul meu de la Stilistică, Romeo Prăjanie, m-a invitat ca membru în comisia unui doctorat îndrumat de el. După susținere, n-am reușit să scap de protocolul obișnuit al acestor evenimente. Romeo devenise agresiv-insistent în rugămintea lui să însoțesc grupul de examinatori și proaspăt doctor în filologie la restaurant, așa încît, ușor speriat, am cedat. La masă am fost surprins să observ că profesorul Prăjanie comanda băuturi spirtoase, pe care le sorbea destul de repede. El era un caz notoriu de „abstinent“, cum se zicea cîndva, adică de nebăutor convins. Nu insista asupra motivelor antialcoolismului său, dar lumea le știa. Suferea de probleme enterologice, mai precis avea o gastrită chinuitoare încă din tinerețe. Ce s-a întîmplat între timp? Nici măcar n-am formulat eu întrebarea, ci o doamnă profesoară din București, care-l cunoștea pe Romeo de multe decenii. Prăjanie a luat o înghițitură mare de scotch și s-a pus pe povestit cu un aer de narator experimentat: „Dragii mei, am gastrită de vreo treizeci de ani. Nimeni nu i-a dat vreodată de capăt. Recent însă, am auzit că ar funcționa în urbe cabinetul particular al unui gastroenterolog excepțional, doctorul Costel Fălcuță Frontală…“ Prăjanie s-a uitat la mine cu asprime și mi-a spus: „Să nu te prind, Codrine, că te hlizești ori ceva! Și eu, și tu avem nume aiurea. Și alții. Iar dacă mă gîndesc la personajele tale din Dilema veche, mă ia cu tremurici. Așa-l cheamă pe om și cu asta basta!“ Am tăcut mîlc.

„În sfîrșit“, și-a continuat profesorul povestea, „m-am bucurat enorm și m-am și programat telefonic pentru o consultație. Surpriză! Asistenta m-a întrebat dacă vreau la domnul doctor Fălcuță Costel, alopat, sau la domnul doctor Frontală Costel, homeopat. Măi, să fie! Mă interesez dacă amîndoi au specialitate pe gastro. Cum să nu, mă asigură domnișoara. În plus, a adăugat ea, mă pot programa la ambii în aceeași zi, la ore succesive. Pentru a doua consultație aș plăti doar jumătate din preț, într-o asemenea variantă. Accept imediat, gîndindu-mă că amîndoi doctorii or fi excelenți. Pacienții îi laudă prin oraș deopotrivă. Ba sărmanii mai cred că sînt una și aceeași persoană, derutați probabil de prenumele identic și de expertiza comună enterologică. Două păreri avizate nu puteau să strice bătrînei și sîcîitoarei mele gastrite. Mă prezint deci la cabinet. Acolo, totul elegant, civilizat, frumos. Aștept foarte puțin în recepție. Domnișoara mă îndrumă întîi spre ușa pe care scria Dr. Fălcuță Costel. Gastroenterologie alopată. Înăuntru, un ins afabil, simpatic. Se uită peste dosarul meu medical, mă asigură că rezolvăm chestiunea și îmi prescrie un tratament de început. Apoi se arată curios dacă m-am înscris și pentru homeopatie. Da, răspund cam cu jumătate de gură. Băieții sînt șarlatani, observă el. Să mă duc, dacă tot am achitat, dar să nu am așteptări. Granulele lor? Apă de ploaie, frecții la un picior de lemn, efect imaginar, placebo. Alopatia este soluția, frate!“

Romeo a mai înghițit o doză de scotch și a revenit cu dinamism: „Hait, mi-am zis. Ăștia doi, alopatul și homeopatul, se urăsc! Au pornit pesemne împreună la drum, fiind cîndva prieteni, și s-au certat. Actualmente, împart cabinetul de nevoie. Merg în recepție și mai aștept cîteva minute să se facă ora pentru homeopatie. Șoc și groază! La fix, Costel Fălcuță iese din cabinetul lui și intră voios în cabinetul pe ușa căruia scria Dr. Frontală Costel. Homeopatie. Domnișoara mă invită să intru la noua consultație. Parcă teleghidat, mă așez și în fața homeopatului Frontală, după ce, în prealabil, discutasem cu alopatul Fălcuță. Îi zîmbeam, jumătate terifiat, jumătate ghiduș, sperînd, cu bucățica rămasă intactă din creierul meu, cu ultimul piticel sănătos de pe scoarța cerebrală carevasăzică, la o rezolvare haioasă a bizareriei. Bănuiam prostește că homeopatul vă sări vesel în picioare și-mi va spune că totul a fost o farsă, indicîndu-mi camera ascunsă din perete, montată pentru nu știu ce show de divertisment, de la nu știu ce televiziune. Aș! Costel îmi studiază iarăși dosarul, ca și cum mă vedea pentru prima oară. Îmi face o anamneză homeopată detaliată și îmi prescrie granule, neuitînd să adauge, vehement, că alopatia e o porcărie imensă, care distruge organismul. Să fiu prudent atunci cînd apelez la exponenții ei medicali limitați la minte și la cunoștințe. Să nu fiu naiv! Am curiozitatea morbidă, la plecare, să citesc iute semnăturile de pe cele două rețete…“

Ascultam, cu respirația tăiată, relatarea de film horror a profesorului. „Ei bine“, a strigat el, declanșîndu-ne tresăriri spasmodice (doamna din București l-a stropit chiar pe fostul doctorand, pe față, cu șampania sărită din paharul ei), „era una și aceeași semnătură: Dr. Costel Fălcuță Frontală! Așa mi-a venit ideea salvatoare, vindecătoare! Eu sînt Prof. dr. Romeo Prăjanie! Acasă, Prof. Romeo ține regim feroce, la școală Dr. Prăjanie bea de stinge! Încă un scotch la băiatu’!“ 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Fa­cultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.

Foto: wikimedia commons