De ce e Steaua diferită de alte echipe româneşti?

Cînd Mircea Lucescu spunea, acum mai bine de un deceniu, că o generaţie întreagă de suporteri stelişti s-a clădit pe cîştigarea Cupei Campionilor Europeni şi că acesta va fi un beneficiu pentru zeci de ani, ne-am uitat la el ca la un pastor al gîndirii laterale. Pe scurt, ca la un ţicnit. Omul avea dreptate! Astăzi, cînd Steaua încasează dintr-un singur meci pe Naţional Arena peste 1 milion de euro, celelalte cluburi înghit în sec. Steaua scoate, dintr-o lovitură, un sfert din bugetul rivalelor sale pe un an. Vorbim despre bugetele reale, nu despre cele decontate şi care, inevitabil, duc la procese penale.

Iar spirala nu se opreşte aici. Pentru că, folosindu-se şi de rezultatele constant bune, pasiunea pentru un club se transmite prin filiaţie. Culorile se moştenesc de la tată la fiu sau de la bunic la nepot. Steaua 1986 produce încă bani pentru Steaua de acum şi pentru Steaua care va urma. De aceea este Steaua altfel. Pentru că, la un moment dat, a inventat într-un garaj un calculator aşa cum lumea nu mai văzuse. Poţi fi antistelist şi e bine să fii contra, că nu avem nevoie de un monopol naţional, dar tot e reconfortant să vezi, în lumea nevrotică românească, că există domenii în care construcţia în timp are o însemnătate. Nu de talente ducem lipsă, ci de sisteme construite pe talent.